Evanghelia dupa Ioan - Capitolul 20 : 1 - 31

1 În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormântul de amintire devreme, când era încă întuneric, şi a văzut că piatra era luată de la mormântul de amintire. 2 Atunci ea a alergat şi s-a dus la Simon Petru şi la celălalt discipol, pentru care Isus avea afecţiune, şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormântul de amintire şi nu ştim unde l-au pus“. 3 Atunci Petru şi celălalt discipol au ieşit şi au pornit spre mormântul de amintire. 4 Da, cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede, luând-o înaintea lui Petru, şi a ajuns primul la mormântul de amintire. 5 Şi, aplecându-se, a văzut fâşiile puse jos, dar n-a intrat. 6 Atunci a ajuns acolo şi Simon Petru, care venea în urma lui, şi a intrat în mormântul de amintire. A văzut fâşiile puse jos 7 şi pânza care fusese pe capul lui şi care nu era pusă jos cu fâşiile, ci făcută sul separat, într-un loc. 8 Atunci celălalt discipol, care ajunsese primul la mormântul de amintire, a intrat şi el, a văzut şi a crezut. 9 Căci ei încă nu înţelegeau cuvântul Scripturii: că el trebuia să se scoale din morţi. 10 Şi discipolii s-au întors la casele lor. 11 Însă Maria stătea afară, lângă mormântul de amintire, şi plângea. Şi, plângând, s-a aplecat ca să se uite în mormântul de amintire 12 şi a văzut doi îngeri în alb, stând unul la cap şi altul la picioare, în locul unde fusese pus corpul lui Isus. 13 Şi ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus“. 14 După ce a spus aceste lucruri, ea s-a întors şi l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu şi-a dat seama că era Isus. 15 Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?“ Crezând că era grădinarul, ea i-a spus: „Domnule, dacă tu l-ai dus de aici, spune-mi unde l-ai pus şi îl voi lua“. 16 Isus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea i-a zis în ebraică: „Rabuni!“ 17 Isus i-a zis: „Nu te mai prinde de mine! Fiindcă n-am urcat încă la Tatăl. Ci du-te la fraţii mei şi spune-le: «Eu urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru»“. 18 Maria Magdalena a venit şi le-a adus discipolilor vestea: „L-am văzut pe Domnul!“, precum şi că el îi spusese aceste lucruri. 19 În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, când discipolii stăteau cu uşile încuiate de teama iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pacea să fie cu voi!“ 20 Şi, după ce a spus aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Atunci discipolii s-au bucurat că l-au văzut pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi! Aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine, aşa vă trimit şi eu pe voi“. 22 Şi, după ce a spus aceasta, a suflat peste ei şi le-a zis: „Primiţi spirit sfânt! 23 Dacă iertaţi păcatele cuiva, ele îi sunt iertate. Dacă le păstraţi pe ale cuiva, ele sunt păstrate“. 24 Dar Toma, numit Geamănul, unul dintre cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. 25 De aceea, ceilalţi discipoli i-au zis: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a spus: „Dacă nu văd în mâinile lui urma de cuie, dacă nu-mi pun degetul în urma de cuie şi nu-mi pun mâna în coasta lui, nu voi crede“. 26 Opt zile mai târziu, discipolii săi erau din nou înăuntru şi Toma cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pacea să fie cu voi!“ 27 Apoi i-a zis lui Toma: „Pune-ţi degetul aici şi vezi mâinile mele. Ia-ţi mâna şi pune-o în coasta mea. Şi nu mai fi necredincios, ci fii credincios“. 28 Răspunzând, Toma i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ 29 Isus i-a zis: „Pentru că m-ai văzut ai crezut? Fericiţi sunt cei care nu văd şi totuşi cred“. 30 Desigur că Isus a mai făcut în faţa discipolilor multe alte semne, care nu sunt scrise în acest sul. 31 Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă prin numele său.