Adevarul va va face liberi - Capitolul XXIX

Domnia de o mie de ani Licăriri despre viaţă pe Pământ în noua lume a dreptăţii sunt date, în mod graţios, în Scripturile adevărului. După cântarea de biruinţă, asemenea celei pe care Moise şi izraeliţii au cântat-o pe coasta de răsărit a Mării Roşii după ce Iehova înecase în nimicire oştirile lui Faraon, „mulţimea mare” a „altor oi” ale Domnului va primi instrucţiuni cu privire la ce e de făcut. „Căci din Sion va ieşi legea şi din [noul] Ierusalim cuvântul lui Iehova. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, îndepărtate”, în bătălia Armaghedonului. Supravieţuitorii Armaghedonului vor transforma instrumen­tele mortale de luptă ale naţiunilor nimicite în astfel de obiecte care vor servi spre slava lui Dumnezeu. „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura lui Iehova al oştirilor a vorbit. Pe când toate popoarele umblă flecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în numele lui Iehova, Dumnezeul nostru, totdeauna şi în veci de veci” - Mica 4:2 -5, A.R.V. Profeţia lui Ezechiel, capitolele 38 şi 39, ne oferă o fidelă dare de seamă despre atotcuprinzătoarea lupta finală a organizaţiei lui Satan, sub principalul său prinţ spiritual, Gog, împotriva rămăşiţei credincioase a izraeliţilor spirituali şi a însoţitorilor lor, în Armaghedon. Cu o demonstraţie inspiratoare de teamă a puterii atotputernice, Dumnezeul Cel Prea Înalt nimiceşte pe duşmanii nelegiuiţi spirituali şi umani şi justifică numele Său. „Îmi voi face cunoscut numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească numele Meu cel sfânt; ci vor şti neamurile că Eu sunt Iehova, Sfântul lui Israel.” (Ezechiel 39:7, A.R.V.) Apoi, profeţia descrie cum poporul supravieţuitor al lui Dumnezeu, va înlătura instrumentele combustibile pătate de sânge ale duşmanului şi va îndepărta oasele lor împrăştiate, şi astfel va curaţi pământul. Dumnezeul dreptăţii şi al sfinţeniei nu va blestema mai mult pământul. Paradisul nu va fi restatornicit peste tot pământul numaidecât, ci „alte oi” ale Domnului vor merge îna­inte cu supunerea pământului, sub îndrumarea şi binecuvântarea divină. „Credincioşia răsare din pământ şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor, Domnul ne va da şi fericirea şi pământul nostru îşi va da roadele.” „Pământul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvântează”. (Psalmii 85:11,12; 67:6). Când nu vor mai fi războaie care să pustiască ţara, pământul va deveni repede un Paradis, întocmai aşa cum prezisese Isus în cuvintele Sale mângâietoare către tâlharul prietenos, spânzurat pe lemn alături de El: „Adevăr, adevăr îţi spun ţie astăzi: Vei fi cu Mine în Paradis.” (Luca 23:43, Roth.). Pe acest pământ binecuvântat sub domnia împărăţiei, „mul­ţimea mare” de „alte oi” din toate naţiunile se va împărtăşi de pace şi comunitate cu bărbaţii credincioşi din vechime, reprezentanţii princiari ai împărăţiei cerurilor. (Matei 8:11; Luca 13:28,29). În ascultare de mandatul divin, aceşti copii drepţi ai „Părintelui etern, ai Prinţului Păcii” se vor căsători şi vor naşte copii nu pentru necaz şi război aducător de moarte, ci spre a umple pământul. Ei îi vor creşte în deplină libertate de teamă şi-i vor „creşte în mustrarea şi învăţătura Domnului”. (Isaia 65:20-25; Efeseni 6:4). Nu va mai exista nici o suprapopulare a pământului. Cât timp va dura umplerea pământului în mod potrivit nu este spus exact. 427 de ani trecuseră de la potop până la legământul lui Dumnezeu cu Avraam şi mult înaintea acelui legământ, împlinirea tipică a mandatului divin prin fii lui Noe avusese loc. Adevărul cu privire la mandatul divin a fost descoperit în 1938. O întrebare se ridică acum referitor la cei din „alte oi” ale Domnului care mor înaintea bătăliei Armaghedonului. Mulţi din aceştia, în ţările totalitare nazi-fasciste, au murit ca martiri credincioşi pentru numele lui Iehova şi mulţi, în alte ţări, au murit de alte cauze, dar toţi stând tare în proba pentru credincioşie şi păstrându-şi integritatea lor înaintea lui Dumnezeu şi a Teocraţiei Sale. Vor avea aceştia o parte în executarea mandatului divin în lumea nouă? Pare înţelept a presupune că, deoarece Dumnezeu le ţinuse înaintea ochilor această speranţă şi întrucât ei muriră credincioşi şi fără pată faţă de El, El nu le va tăgădui privilegiul mandatului divin. Cu privire la judecata lui Dumnezeu, Cristos Isus zicea: „Şi I-a dat puterea să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” - Ioan 5:27-29 , A.R.V., Douay. Credincioşii martori şi profeţi din timpurile vechi primesc o înviere timpurie la viaţă, deoarece ei au făcut binele şi au trecut judecata cu aprobarea lui Dumnezeu. Acele „alte oi” care de la venirea Domnului la templu pentru judecată îşi dovedesc integritatea lor înaintea lui Dumnezeu şi mor credincioşi, de asemenea „au făcut binele” şi de aceea par a fi aspiranţi la o „înviere a vieţii”. De la 1918, Cristos Isus de pe tron în templul Său judecă naţiunile şi desparte oa­menii în „oi” şi „capre”. El pronunţă judecată favorabilă asu­pra „oilor” şi le introduce în viaţă veşnică sub împărăţie. „Alte oi” nu vin la judecată cu restul omenirii, care „au făcut răul”. Este înţelept, atunci, ca astfel de „alte oi” care mor credincioa­se sub proba de judecată, înainte de ce bătălia Armaghedonului este dată în mod complet, să fie favorizate întocmai ca bărbaţii credincioşi din vechime şi să primească o înviere timpurie „pentru viaţă” şi înainte ca mandatul divin să fie pe deplin împlinit. Aceasta i-ar privilegia să se împărtăşească din acea speranţă şi serviciu pline de bucurie. Asemenea favoare pentru „alte oi” înviate nu va fi contrară cuvintelor din Matei 22:28-32. Aceasta nu are nimic de-a face cu învierea celor nedrepţi pentru o „înviere pentru judecată”, deoarece astfel de nedrepţi „au făcut răul”. Este scris la Proverbele 10:7: „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte”. Locul nelegiuitului rebel nu este în amintirea lui Dumnezeu, ci în Gheena, simbolizată prin „iazul care arde cu foc şi cu pucioasă”, unde Atotputernicul Dumnezeu nimiceşte atât trupul cât şi sufletul. (Matei 10:28; Apocalipsa 21:8). Moartea lor veşnică nu se datorează condamnării şi morţii moştenite de la Adam, ci este pentru nelegiuire per­sonală, cu voinţa, împotriva lui Dumnezeu. De aceea, moartea lor este numită „moartea a doua”, spre a o deosebi de aceea care este moştenită. Pentru asemenea motive, ei nu sunt ară­taţi ca fiind „în morminte” sau „în groapă”, ceea ce vrea să zică în amintirea lui Dumnezeu, ca având o ocazie de răscum­părare prin sângele lui Cristos. Ei nu pot „să scape de jude­cata Gheenei”. (Matei 23:33, A.R.V., marginală). Prin urmare, Dumnezeu nu-Şi va aduce aminte de ei la timpul „învierii morţilor, a celor drepţi şi a celor nedrepţi”. (Fapte 24:15). El îşi va aduce aminte de cei ce pot fi răscumpăraţi asemenea tâlharului care, înainte de a muri nedrept pe lemn, ceru ca Isus să-Şi aducă aminte de el în Împărăţie. Mandatul divin va fi executat în dovedirea că astfel cuvântul lui Dumnezeu nu se întoarce la Sine fără rod, ci că scopurile Sale niciodată nu sunt zădărnicite sau combătute. După aceea, restul morţilor din groapă vor auzi glasul Regelui şi vor ieşi afară la învierea pentru judecată”. Vedenia simbolică a acelei învieri sună: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” - Apocalipsa 20:12-15. Ei nu ies afară toţi într-o zi de douăzeci şi patru de ore, sau la o zi de judecată lungă de douăzeci şi patru de ore. Domnia lui Cristos durează o mie de ani şi oferă timp suficient în care să-i judece în conformitate cu faptele pe care ei le fac pe pământ, după deşteptarea din moarte. Apostolul Petru vorbeşte despre „ziua de judecată şi pierzare a oamenilor nelegiuiţi” şi zice: „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi”. (2 Petru 3:7,8). Aşadar, această zi de judecată nu este aşa de lungă ca una dintre zilele de creare ale lui Dumnezeu. Ea are loc în decursul ultimei mii de ani a celei de-a „şaptea zi”, ziua sabatului sau odihnei lui Dumnezeu. - Geneza 2:1-4. Aceştia, care „au făcut răul” datorită faptului că au fost concepuţi în păcat şi au fost născuţi în nelegiuire, în decursul acestei vieţi prezente, nu vor ieşi afară pentru o răsplată, ci din mila lui Dumnezeu prin Cristos, Răscumpărătorul. Ei nu vor ieşi afară ca să ia parte la mandatul divin, deoarece acela va fi fost completat de către „alte oi” ale Domnului. De aceea, acestora li se aplică cuvintele lui Cristos Isus de la Luca 20:34-38. Acolo, El zice că Avraam, Isaac şi Iacov trăiesc în armonie cu scopurile lui Dumnezeu, care este o dovadă că va fi o înviere a lor şi a altora. „Isus le-a răspuns: Fiii veacului acestuia se-nsoară şi se mărită; dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.” - A.R.V. Aceasta nu înseamnă că ei vor ajunge la nemurire. Îngerii nu sunt nemuritori, ci sunt supuşi lui Cristos Isus, care a fost răsplătit cu nemurire. Omul este „cu puţin mai prejos decât îngerii”; şi de aceea, a fi „egal cu îngerii” înseamnă că aceşti oameni înviaţi nu se vor căsători. (Psalmii 8:5). Prin ascultare şi credincioşie în decursul zilei de judecată, ei sunt regeneraţi prin Cristos Isus, „Părintele veşnic”. Atunci, Dumnezeu îi aprobă, îi îndreptăţeşte şi le acordă dreptul la viaţă veşnică în Paradis, pe pământ. Prin urmare, pe drept cuvânt ei nu pot „să mai moară”, deoarece ei rămân credincioşi. Ei ajung în „veacul viitor”, în lumea nouă, o „lume fără sfârşit”. Dumnezeu le garantează viaţă fără sfârşit şi apără dreptul lor la ea. Ei nu ajung la această îndreptăţire şi drept de viaţă până la sfârşitul miei de ani de domnie a lui Cristos, după cum este scris: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” - Apocalipsa 20:5. Cristos Isus, Regele, căruia îi fuseseră încredinţate „che­ile iadului şi ale morţii”, se descarcă de responsabilitatea Sa în legătură cu ele. El eliberează pe cei ce se găsesc în iad sau în locuinţa morţilor, întrucât trezeşte pe cei morţi şi apoi, celor vrednici şi ascultători le anulează efectele morţii care trecuseră asupra tuturor oamenilor, din cauza păcatului unui om în Eden. În acest fel, El nimiceşte „moartea şi locuinţa morţilor”, aruncându-le în nimicirea sau desfiinţarea lor în „iazul de foc, care arde cu pucioasă”. „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea”. Aceasta este efectuată prin puterea lui Dumnezeu şi prin numirea lui Cristos Isus de către Dumnezeu în această misiune (1Corinteni 15:25- 27). Atunci, efectele păcatului lui Adam, care adusese o moştenire a morţii pentru urmaşii săi, vor fi şterse complet şi pe vecie. În această privinţă, „moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. - Apocalipsa 21:4. Aceia care mor în decursul sau la sfârşitul zilei de judecată de o mie de ani, vor pieri nu din cauza unei moşteniri a morţii, ci din cauză că din propria lor alegere au fost neascultători, nelegiuiţi şi rebeli împotriva lui Iehova şi a Regelui Său domnitor. Când aceştia sunt executaţi de către dreptul Judecător al lui Iehova, Cristos Isus, nimicirea lor meritată în gheena nu va prilejui vreo tânguire, ţipăt sau durere, celor drepţi, care sprijină dreapta judecată a lui Cristos. Astfel de rebeli experimentează „moartea a doua”, nimicirea ca într-un „iaz de foc”. Ei nu coboară în iad, ale cărui chei le are Cristos, Judecătorul, ci în Gheena, „pedeapsă veşnică”, deoarece „moartea a doua” înseamnă nimicire veşnică. - Matei 25:46. Asupra acelora, care ies afară „la o înviere pentru judecată”, proba judecăţii finale vine la sfârşitul miei de ani. Atunci, „Satan va fi dezlegat; şi va ieşi din închisoarea lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc, care i-a mistuit. Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă”. - Apocalipsa 20:7-10. Mia de ani de închisoare în abis nu va reforma pe Satan, nici nu va cauza salvarea sa. Deşi capul său fusese zdrobit de Sămânţa „femeii” lui Dumnezeu în bătălia Armaghedonului, cu o mie de ani înainte, el este încă dispreţuitor faţă de Dumnezeu şi este hotărât să răstoarne Guvernul teocratic al lui Iehova, „cetatea prea iubită” sau „noul Ierusalim”. Dorinţa lacomă de dominaţie universală îl împinge la atac împotriva Guvernului şi a supuşilor lui de pe pământ, precum şi împotriva reprezentanţilor lui princiari. În decursul deţinerii sale în abis, pământul fusese liber de religie sau demonism. Adevărul fusese în largul lui pe pământ şi eliberase oamenii de robia erorii şi a păcatului, de teamă şi de lipsă. Urmându-şi tacticile sale neschimbătoare, Satan Diavolul încearcă să reintroducă religia pe pământ şi de aceea iese afară ca să înşele, să amăgească pe oricine, dacă-i va fi posibil, în cele patru colţuri ale pământului. „Gog şi Magog” preumbresc o foarte îndepărtată margine a pământului. Încercarea probei integrităţii va fi asupra tuturor acestora, fără excepţie. Aceia care cedează în mod egoist amăgirii, părăsind adevărul, vor suferi nimicire în Gheena. Aceia care-şi păzesc integritatea înaintea lui Dumnezeu şi a „cetăţii Sale prea iubite” vor dovedi că Dumnezeu poate pune oameni pe pământ, care rămân adevăraţi şi credincioşi faţă de El, sub proba vicleană a lui Satan Diavolul. Ei primesc darul dreptului la viaţă veşnică. Satan va da greş din nou şi Iehova Dumnezeu va primi această justificare finală. Cel nelegiuit va fi aruncat nu într-un abis, ci într-o veşnică nimicire în Gheena, unde el şi organizaţia sa falsă şi bestială vor rămâne urgisiţi „în vecii vecilor”. (Apocalipsa 20:10; Ezechiel 28:19). Cel drept, Fiul iubit al lui Iehova, Cristos Isus, va domni în viaţă nemuri­toare şi va reflecta de-a pururea lumina şi slava Tatălui Său, asupra tuturor creaturilor care trăiesc. Atunci, triumful ade­vărului va fi fost complet şi libertatea lumii noi, va rămâne nemicşorată şi fără sfârşit.