Crăciunul este osărbătoare laică sau religioasă ?

În China şi în Marea Britanie este numit Moş Crăciun. Oamenii din Rusia folosesc numele Moş Gerilă, iar în Statele Unite este poreclit Santa Claus. Mulţi îl consideră pe acest bătrânel voios, cu un pântece proeminent şi cu o barbă albă ca zăpada drept personificarea Crăciunului. Dar se ştie foarte bine şi că Moş Crăciun este un mit, o legendă bazată pe nişte tradiţii legate de un mitropolit care a trăit în secolul al IV-lea în Myra (localitate situată în Turcia de astăzi). Datinile şi obiceiurile au avut întotdeauna o mare influenţă asupra sărbătorilor, iar Crăciunul nu face excepţie. Mitul lui Moş Crăciun nu este decât un exemplu de manifestare folclorică asociată cu o sărbătoare bine cunoscută. Deşi unii oameni pretind că datinile de Crăciun au la bază întâmplări consemnate în Biblie, adevărul este că majoritatea acestora sunt de origine păgână. Un alt exemplu este pomul de Crăciun. În lucrarea The New Encyclopædia Britannica se spune: „Cultul arborilor, întâlnit la europenii păgâni, a supravieţuit convertirii acestora la creştinism sub forma obiceiurilor scandinave legate de împodobirea caselor şi a şoproanelor cu plante veşnic verzi cu ocazia Anului Nou, pentru a alunga spiritele rele, şi de pregătirea unui pom pentru păsări în perioada Crăciunului“. Confecţionarea ghirlandelor din ilice sau din alte plante veşnic verzi este un alt obicei de Crăciun bine cunoscut. Şi acesta este adânc înrădăcinat în închinarea păgână. Romanii din antichitate foloseau ramuri de ilice pentru a împodobi templele în perioada Saturnaliilor, o serbare de şapte zile care avea loc la jumătatea iernii în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Această serbare păgână era renumită îndeosebi pentru petrecerile dezmăţate şi pentru licenţiozitate. Obiceiul de Crăciun al sărutatului sub o ramură de vâsc (prezentată aici) le-ar putea părea romantic unora, însă el reprezintă o întoarcere în evul mediu. Druizii din vechea Britanie credeau că vâscul are puteri magice; de aceea îl foloseau ca protecţie împotriva demonilor, a descântecelor şi a altor nenorociri. Cu timpul a apărut superstiţia că sărutatul sub vâsc ar duce la căsătorie. Acest obicei mai este practicat de unii oameni în perioada Crăciunului. Acestea nu sunt decât câteva tradiţii moderne de Crăciun care au fost influenţate de învăţături păgâne sau care îşi au originea în ele. Totuşi, v-aţi putea întreba cum s-au întâmplat toate acestea. Cum a fost posibil ca o sărbătoare care se declară a fi ţinută în onoarea naşterii lui Cristos să devină atât de impregnată cu obiceiuri necreştine? Un lucru şi mai important, cum consideră Dumnezeu această problemă? Pentru milioane de oameni din întreaga lume, sărbătorile Crăciunului sunt zile foarte fericite ale anului. Cu această ocazie se pregătesc mese copioase, se ţin datini străbune, iar familia se bucură să fie împreună. De asemenea, în vacanţa de Crăciun prietenii şi rudele îşi trimit felicitări şi cadouri. Însă, numai cu 150 de ani în urmă, Crăciunul era o sărbătoare foarte diferită. În cartea The Battle for Christmas (Lupta pentru Crăciun), profesorul de istorie Stephen Nissenbaum scrie: „Crăciunul . . . era o ocazie când oamenii beau în exces, când regulile comportamentului în societate erau abandonate pentru o clipă în schimbul unui «carnaval» dezmăţat, un fel de lăsata secului în decembrie“. Această descriere i-ar putea nelinişti pe cei care privesc Crăciunul cu o teamă reverenţioasă. De ce ar pângări cineva o sărbătoare despre care se spune că este aniversarea naşterii Fiului lui Dumnezeu? S-ar putea să fiţi surprinşi de răspunsul la această întrebare. Un fundament greşit De la începuturile lui în secolul al IV-lea, Crăciunul a constituit un subiect controversat. De exemplu, s-a pus problema zilei în care s-a născut Isus. Deoarece Biblia nu specifică nici ziua, nici luna în care s-a născut Cristos, au fost sugerate diverse date. În secolul al III-lea, un grup de teologi egipteni au ales data de 20 mai, în timp ce alţii au preferat date mai timpurii, cum ar fi 28 martie, 2 aprilie sau 19 aprilie. Până în secolul al XVIII-lea, naşterea lui Isus fusese asociată cu fiecare lună a anului! Prin urmare, cum a fost aleasă în cele din urmă data de 25 decembrie? Majoritatea erudiţilor sunt de părere că data de 25 decembrie a fost stabilită de Biserica Catolică drept ziua naşterii lui Isus. De ce? „Mai mult ca sigur, se spune în The New Encyclopædia Britannica, motivul este acela că creştinii din primele secole au dorit ca data să coincidă cu sărbătoarea romană de origine păgână care marca «naşterea soarelui invincibil».“ Dar de ce creştinii, care fuseseră persecutaţi cu cruzime de păgâni mai bine de două secole şi jumătate, să fi cedat dintr-o dată în faţa persecutorilor lor? Este introdusă corupţia În secolul întâi, apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei că „oameni răi şi înşelători“ se vor strecura în congregaţia creştină şi vor înşela pe mulţi (2 Timotei 3:13). Această mare apostazie a început după moartea apostolilor (Faptele 20:29, 30). După aşa-numita convertire a lui Constantin în secolul al IV-lea, un mare număr de păgâni au aderat la forma de creştinism care era răspândită atunci. Cu ce rezultat? În cartea Early Christianity and Paganism se spune: „Grupul relativ mic de credincioşi cu adevărat sinceri s-a pierdut în marea mulţime de pretinşi creştini“. Cât de adevărate s-au dovedit a fi cuvintele apostolului Pavel! Era ca şi cum adevăratul creştinism ar fi fost înghiţit de corupţia păgână. Iar această contaminare nu a fost nicăieri atât de evidentă ca în celebrarea zilelor de naştere. De fapt, singura sărbătoare care li se porunceşte creştinilor să o ţină este Cina Domnului (1 Corinteni 11:23–26). Din cauza practicilor idolatre asociate serbărilor romane, primii creştini nu au luat parte la ele. Din acest motiv, păgânii din secolul al III-lea le-au reproşat creştinilor următoarele: „Voi nu vizitaţi expoziţii; pe voi nu vă interesează spectacolele publice; voi respingeţi banchetele publice şi detestaţi întrecerile sacre“. Pe de altă parte, păgânii se lăudau: „Noi ne închinăm la zei cu veselie, cu petreceri, cu cântece şi jocuri“. Pe la jumătatea secolului al IV-lea, nemulţumirile au încetat. Cum aşa? Pe măsură ce tot mai mulţi creştini falşi s-au infiltrat în comunitatea creştină, ideile apostate s-au înmulţit. Aceasta a dus la compromisuri cu lumea romană. În comentariile pe marginea acestui subiect, cartea The Paganism in Our Christianity (Păgânismul în creştinismul nostru) spune: „A fost o adevărată tactică creştină faptul de a prelua sărbătorile păgâne transmise oamenilor prin tradiţie şi de a le da o semnificaţie creştină“. Într-adevăr, marea apostazie făcea ravagii. Consimţământul aşa-zişilor creştini de a adopta sărbători păgâne a adus cu sine o măsură de toleranţă din partea comunităţii. Nu după mult timp, creştinii au ajuns să aibă tot atât de multe sărbători anuale ca păgânii. Nu este de mirare deci că Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare. O sărbătoare internaţională Odată cu propagarea acestei forme predominante de creştinism în toată Europa s-a răspândit şi Crăciunul. Biserica Catolică a fost de părere că era potrivită perpetuarea unei sărbători vesele în onoarea zilei de naştere a lui Isus. Prin urmare, în 567 e.n., Conciliul de la Tours „a declarat cele 12 zile care ţineau de la Crăciun până la Bobotează drept perioadă sacră şi de sărbătoare“. — The Catholic Encyclopedia for School and Home.În scurt timp, Crăciunul a absorbit multe dintre caracteristicile sărbătorilor păgâne ale recoltei, ţinute în nordul Europei. Petrecerea a rămas un lucru mai obişnuit decât pietatea, întrucât chefliii se îmbuibau cu mâncare şi băutură. În loc să se pronunţe împotriva conduitei libertine, Biserica a aprobat-o (compară cu Romani 13:13; 1 Petru 4:3). În 601 e.n., papa Grigore I i-a scris lui Mellitus, misionarul său în Anglia, spunându-i „să nu pună capăt sărbătorilor păgâne, ci să le adapteze la ritualurile Bisericii, schimbând doar motivaţia celebrării lor de la una păgână la una creştină“. Aşa sună raportul prezentat de Arthur Weigall, fost inspector general de antichităţi pentru guvernul egiptean. Pe parcursul evului mediu, persoanele care erau în favoarea reformei au simţit nevoia de a se pronunţa împotriva acestor excese. Aceste persoane au emis numeroase decrete împotriva „abuzurilor care se săvârşeau la petrecerile de Crăciun“. Dr. Penne Restad spune în cartea sa intitulată Christmas in America — A History: „Unii clerici au subliniat faptul că omenirea decăzută avea nevoie de o perioadă de uitare de sine şi de exces atât timp cât aceasta era perpetuată la adăpostul supravegherii creştine“. Această idee nu a făcut decât să sporească confuzia. Însă lucrul acesta nu avea prea mare importanţă deoarece obiceiurile păgâne se contopiseră deja atât de bine cu Crăciunul, încât majoritatea oamenilor nu erau dispuşi să renunţe la ele. Scriitorul Tristram Coffin s-a exprimat în felul următor: „În general, oamenii [făceau] exact ceea ce [făcuseră] dintotdeauna şi dădeau puţină atenţie discuţiilor moraliştilor“. Pe vremea când europenii au început să se stabilească pe continentul american, Crăciunul era o sărbătoare bine cunoscută. Cu toate acestea, Crăciunul nu a fost acceptat în colonii. Reformatorii puritani au considerat sărbătoarea ca fiind de origine păgână şi au interzis-o în Massachusetts între anii 1659 şi 1681. După ridicarea interdicţiei, celebrarea Crăciunului a luat amploare în colonii, îndeosebi în sudul Noii Anglii. Având însă în vedere trecutul acestei sărbători, nu este de mirare că unele persoane erau mai preocupate să petreacă decât să-l onoreze pe Fiul lui Dumnezeu. Un obicei de Crăciun deosebit de supărător era mersul cu colindul. Grupuri zgomotoase de tineri intrau în casele vecinilor bogaţi şi le cereau mâncare şi băutură pe gratis, folosind metoda „ne daţi ori nu ne daţi“. Dacă gazda refuza, deseori era înjurată şi, uneori, casa îi era devastată. În anii 1820, situaţia s-a înrăutăţit atât de mult, încât „haosul din perioada Crăciunului“ a devenit „o serioasă ameninţare socială“, spune profesorul Nissenbaum. În oraşe ca New York şi Philadelphia, moşierii au început să angajeze paznici care să le păzească proprietăţile. Se spune chiar că oraşul New York a organizat primele sale forţe profesionale de poliţie în urma unei revolte violente care a avut loc în perioada Crăciunului, la sfârşitul anului 1827 şi începutul lui 1828! Transformarea Crăciunului Secolul al XIX-lea a adus schimbări fără precedent pentru omenire. Oamenii, bunurile şi ştirile au început să circule mult mai repede, pe măsură ce a fost dată în folosinţă o reţea de şosele şi căi ferate. Revoluţia industrială a creat milioane de locuri de muncă, iar fabricile au produs cu rapiditate o mare cantitate de mărfuri. Industrializarea a generat, totodată, probleme sociale noi şi complexe, care au influenţat în cele din urmă modul în care se celebra Crăciunul. Oamenii se folosesc de mult timp de sărbători pentru a întări legăturile familiale, şi la fel stau lucrurile şi în cazul Crăciunului. Revizuind în mod selectiv unele tradiţii mai vechi de Crăciun, promotorii lui au transformat efectiv Crăciunul dintr-o serbare carnavalescă şi sălbatică într-o sărbătoare de familie. Într-adevăr, la sfârşitul secolului al XIX-lea, Crăciunul a ajuns să fie considerat un fel de antidot pentru problemele vieţii americane moderne. „Dintre toate sărbătorile, spune dr. Restad, Crăciunul a fost un instrument perfect, menit să introducă în case religia şi sentimentul religios şi să îndrepte excesele şi nereuşitele din lumea publică.“ Ea adaugă: „Oferirea cadourilor, gesturile de caritate, chiar şi urările prieteneşti de Crăciun şi împodobirea unui brad, precum şi plăcerea de a-l avea într-un salonaş sau, mai târziu, într-o şcoală duminicală i-a apropiat pe membrii fiecărei familii unii de alţii, de biserică şi de societate“. În aceeaşi ordine de idei, pentru mulţi oameni de astăzi, celebrarea Crăciunului este o modalitate de a-şi arăta iubirea unii faţă de alţii şi de a contribui la menţinerea unităţii familiale. Bineînţeles, nu pot fi trecute cu vederea dimensiunile spirituale ale acestei sărbători. Milioane de oameni celebrează Crăciunul în onoarea naşterii lui Isus. Aceştia participă la servicii religioase speciale, îşi pun în casă tablouri care înfăţişează naşterea lui Isus sau îi adresează rugăciuni de mulţumire lui Isus însuşi. Dar cum priveşte Dumnezeu această problemă? Se bucură aceste practici de aprobarea lui? Să vedem ce are de spus Biblia. „Iubiţi adevărul şi pacea“ În timp ce era pe pământ, Isus le-a spus continuatorilor săi: „Dumnezeu este spirit şi cei care i se închină trebuie să i se închine cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:24, NW). Isus a trăit în armonie cu aceste cuvinte. El a spus întotdeauna adevărul. El l-a imitat în mod perfect pe Tatăl său, „Iehova, Dumnezeul adevărului“. — Psalmul 31:5, NW; Ioan 14:9. În paginile Bibliei, Iehova a lăsat să se înţeleagă cu claritate că el urăşte toate formele de înşelăciune (Psalmul 5:6). Având în vedere lucrul acesta, nu este o ironie faptul că atât de multe detalii legate de Crăciun sunt neadevărate? De exemplu, gândiţi-vă la povestea despre Moş Crăciun. Aţi încercat vreodată să-i explicaţi unui copil de ce Moş Crăciun preferă să intre pe coşul casei, în loc să intre pe uşă, aşa cum se crede în multe ţări, şi cum Moşul vizitează milioane de case într-o singură seară? Ce i-aţi spus despre renul zburător? Când un copil află că a fost păcălit să creadă că Moşul este o persoană reală, nu-i subminează lucrul acesta încrederea pe care o are în părinţii lui? Lucrarea The Catholic Encyclopedia afirmă cu claritate: „Obiceiurile păgâne . . . au gravitat în jurul Crăciunului“. Atunci de ce perpetuează Biserica Catolică şi alte biserici ale creştinătăţii o sărbătoare ale cărei obiceiuri nu sunt de origine creştină? Nu sugerează lucrul acesta tolerarea învăţăturilor păgâne? Când a fost pe pământ, Isus nu i-a încurajat pe oameni să i se închine. Isus însuşi a spus: „Lui Iehova, Dumnezeului tău, să i te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru“ (Matei 4:10, NW). În mod asemănător, după glorificarea cerească a lui Isus, un înger i-a spus apostolului Ioan: „Lui Dumnezeu închină-te!“, arătând prin aceste cuvinte că nimic nu se schimbase în privinţa închinării (Apocalipsa 19:10). Acest lucru dă naştere următoarei întrebări: Ar putea fi Isus de acord cu închinarea plină de veneraţie care, cu ocazia Crăciunului, este îndreptată spre el şi nu spre Tatăl său? Este clar că realitatea despre Crăciunul modern nu este prea măgulitoare. În mare măsură, Crăciunul este o sărbătoare inventată, cu multe aspecte care fac dovada unui trecut degradant. Prin urmare, din motive de conştiinţă, milioane de creştini au decis să nu celebreze Crăciunul. De exemplu, un tânăr pe nume Ryan spune cu privire la Crăciun: „Oamenii sunt în culmea fericirii câteva zile pe an, când familia se reuneşte, şi toţi sunt bine dispuşi. Dar ce este ieşit din comun în toate acestea? Părinţii mei îmi fac cadouri pe parcursul întregului an!“ O altă tânără, în vârstă de 12 ani, spune: „Nu mă simt privată de nimic. Primesc cadouri pe tot parcursul anului, nu numai într-o singură zi, când oamenii se simt obligaţi să cumpere cadouri“. Profetul Zaharia i-a încurajat pe compatrioţii săi israeliţi să „iubească adevărul şi pacea“ (Zaharia 8:19). Dacă şi noi, la fel ca Zaharia şi alţi oameni fideli din vechime, ‘iubim adevărul’, nu ar trebui să evităm orice sărbătoare religioasă care îl dezonorează pe Iehova, ‘Dumnezeul Cel viu şi adevărat’? — 1 Tesaloniceni 1:9. Vezi si - Este craciunul o sarbatoare crestina ?