1 În sfârşit, fraţii mei, continuaţi să vă bucuraţi în Domnul! Pentru mine nu este greu să vă scriu aceleaşi lucruri, iar pentru voi înseamnă siguranţă. 2 Feriţi-vă de câini, feriţi-vă de cei care fac rău, feriţi-vă de cei care mutilează carnea! 3 Căci adevărata circumcizie o avem noi, care îndeplinim un serviciu sacru prin spiritul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus şi care nu ne punem încrederea în carne, 4 deşi eu am, mai mult ca oricare altul, motive să mă încred şi în carne. Dacă altcineva crede că are motive să se încreadă în carne, eu cu atât mai mult: 5 circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu născut din evrei; în ce priveşte legea, fariseu; 6 în ce priveşte zelul, persecutor al congregaţiei; în ce priveşte dreptatea care vine prin lege, unul care s-a dovedit ireproşabil. 7 Totuşi, lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. 8 De fapt, chiar consider că toate lucrurile sunt o pierdere, datorită valorii inestimabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am acceptat să pierd toate lucrurile şi le consider nişte gunoaie, ca să-l câştig pe Cristos 9 şi să fiu găsit în unitate cu el. Astfel, nu mă bizui pe dreptatea mea, care vine din lege, ci pe aceea care vine prin credinţa în Cristos, adică pe dreptatea care vine de la Dumnezeu pe baza credinţei, 10 ca să-l cunosc pe el şi puterea învierii lui şi părtăşia la suferinţele lui, supunându-mă unei morţi ca a lui, 11 ca să văd dacă pot în vreun fel să ajung la învierea timpurie din morţi. 12 Nu că aş fi primit deja premiul sau că sunt deja făcut perfect, ci mă străduiesc să văd dacă pot şi eu să apuc lucrul pentru care am fost şi eu apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu încă nu consider că l-am apucat, dar un lucru ştiu: Uitând lucrurile din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, 14 mă străduiesc să ating ţinta pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin Cristos Isus. 15 Noi deci, toţi cei maturi, să avem acest mod de gândire. Iar, dacă în vreo privinţă aveţi o altă părere, Dumnezeu vă va dezvălui modul de gândire potrivit. 16 Oricum, în măsura în care am făcut progrese, să continuăm să umblăm ordonat în aceeaşi direcţie. 17 Fraţilor, deveniţi imitatorii mei în unitate şi uitaţi-vă bine la cei care umblă după exemplul pe care îl aveţi în noi. 18 Căci sunt mulţi eu îi aminteam deseori, dar acum îi amintesc şi plângând care umblă ca duşmani ai stâlpului de tortură al lui Cristos. 19 Sfârşitul lor este distrugerea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor este în ruşinea lor şi nu se gândesc decât la lucrurile de pe pământ. 20 Cât despre noi, cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm cu nerăbdare un salvator, pe Domnul Isus Cristos, 21 care va transforma corpul stării noastre umile ca să fie asemenea corpului său glorios, potrivit lucrării puterii pe care o are, da, de a-şi supune toate lucrurile.
  |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu