1 Dacă este deci vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în iubire, dacă este vreo părtăşie în spirit, dacă este vreo afecţiune tandră şi compasiune, 2 faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi aceeaşi gândire şi aceeaşi iubire, fiind uniţi în suflet, având un singur gând, 3 nefăcând nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilinţă, considerând că ceilalţi vă sunt superiori, 4 arătând interes nu doar faţă de lucrurile personale, ci şi faţă de ale celorlalţi. 5 Păstraţi în voi acest mod de gândire care era şi în Cristos Isus, 6 cel care, deşi avea chip de Dumnezeu, nu s-a gândit la uzurpare, adică să fie egal cu Dumnezeu. 7 Nu, ci s-a golit pe sine, a luat chip de sclav, ajungând la fel ca oamenii. 8 Mai mult decât atât, când la înfăţişare s-a găsit ca om, s-a umilit şi a fost ascultător până la moarte, da, moarte pe un stâlp de tortură. 9 De aceea, şi Dumnezeu l-a ridicat într-o poziţie înălţată şi i-a dat cu bunăvoinţă numele care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi: al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor de sub pământ, 11 şi orice limbă să recunoască deschis că Isus Cristos este Domn spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl. 12 Aşadar, iubiţii mei fraţi, aşa cum întotdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea, ci cu atât mai mult acum, în absenţa mea, continuaţi să lucraţi la salvarea voastră, cu teamă şi tremur, 13 căci Dumnezeu este cel care, după buna sa plăcere, lucrează în voi ca să vreţi şi, totodată, să înfăptuiţi. 14 Faceţi toate lucrurile fără murmure şi fără contraziceri, 15 ca să fiţi ireproşabili şi inocenţi, copii ai lui Dumnezeu fără pată în mijlocul unei generaţii strâmbe şi denaturate, în care străluciţi ca surse de lumină în lume, 16 ţinând strâns cuvântul vieţii, ca să am motiv de exultare în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar, nici nu m-am ostenit în zadar. 17 Şi, chiar dacă sunt turnat ca ofrandă de băutură peste jertfa şi serviciul public la care v-a condus credinţa, sunt bucuros şi mă bucur cu voi toţi. 18 Tot aşa, fiţi şi voi bucuroşi şi bucuraţi-vă cu mine! 19 Eu sper în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei, pentru ca sufletul meu să se bucure când voi afla despre voi. 20 Căci n-am pe nimeni altcineva cu o atitudine ca a lui, care să se îngrijească cu adevărat de voi. 21 Pentru că toţi ceilalţi îşi caută propriile interese, nu pe ale lui Cristos Isus. 22 Dar voi cunoaşteţi dovada pe care a dat-o el cu privire la sine, şi anume că, asemenea unui copil cu tatăl lui, a slujit ca sclav cu mine la răspândirea veştii bune. 23 Acesta este deci omul pe care sper să-l trimit îndată ce voi vedea cum stau lucrurile cu mine. 24 De fapt, am încredere în Domnul că voi veni şi eu în curând. 25 Totuşi, consider că este necesar să vi-l trimit pe Epafrodit, fratele, colaboratorul şi tovarăşul meu de luptă, dar trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele, 26 fiindcă tânjeşte să vă vadă pe toţi şi este mâhnit fiindcă aţi auzit că s-a îmbolnăvit. 27 Da, este adevărat că s-a îmbolnăvit şi că era aproape să moară, dar Dumnezeu s-a îndurat de el, şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. 28 De aceea îl trimit cu o şi mai mare grabă, pentru ca, văzându-l, să vă bucuraţi din nou, iar eu să fiu mai puţin trist. 29 Primiţi-l cu căldură, aşa cum îi primiţi de obicei pe cei care îi slujesc Domnului, cu toată bucuria. Continuaţi să-i preţuiţi pe astfel de oameni, 30 fiindcă pentru lucrarea Domnului a fost el aproape de moarte, punându-şi sufletul în pericol, ca să compenseze întru totul absenţa voastră şi să-mi slujească în locul vostru.
 
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu