Exodul - Capitolul 38 : 1 - 31

1 Apoi a făcut altarul ofrandei arse din lemn de acacie. Lungimea lui era de cinci coţi, lăţimea de cinci coţi  era pătrat , iar înălţimea lui era de trei coţi.
2 În cele patru colţuri ale lui i-a făcut nişte coarne. Coarnele lui porneau din el. Apoi l-a îmbrăcat cu aramă.
3 După aceea, a făcut toate ustensilele altarului, cenuşarele, lopeţile, castroanele, furculiţele şi făraşele pentru foc. Toate ustensilele lui le-a făcut din aramă.
4 A făcut pentru altar şi un grătar, o plasă de aramă, sub marginea acestuia, în partea de jos, spre mijlocul lui.
5 Apoi a turnat patru inele la cele patru colţuri, lângă grătarul de aramă, ca suporturi pentru drugi.
6 A făcut drugii din lemn de acacie şi i-a îmbrăcat cu aramă.
7 A introdus drugii în inelele de pe laturile altarului, ca să fie transportat cu ei. L-a făcut ca o ladă goală din scânduri.
8 A făcut apoi ligheanul de aramă şi suportul lui de aramă din oglinzile slujitoarelor care făceau un serviciu organizat la intrarea cortului întâlnirii.
9 Apoi a făcut împrejmuirea curţii. Pentru latura dinspre Neghev, de la sud, pânzele împrejmuirii curţii erau de in fin răsucit şi aveau o sută de coţi.
10 Cele douăzeci de coloane ale lor şi cele douăzeci de postamente cu scobitură pentru cep ale acestora erau de aramă. Ştifturile coloanelor şi piesele lor de legătură erau de argint.
11 Pentru latura de nord erau o sută de coţi. Cele douăzeci de coloane ale lor şi cele douăzeci de postamente cu scobitură pentru cep ale acestora erau de aramă. Ştifturile coloanelor şi piesele lor de legătură erau de argint.
12 Dar pentru latura de vest, pânzele aveau cincizeci de coţi. Coloanele lor erau zece şi postamentele cu scobitură pentru cep ale acestora, zece. Ştifturile coloanelor şi piesele lor de legătură erau de argint.
13 Şi pentru latura dinspre răsărit erau cincizeci de coţi.
14 Pânzele aveau cincisprezece coţi pe o aripă. Coloanele lor erau trei şi postamentele cu scobitură pentru cep ale acestora, trei.
15 Pe cealaltă aripă, adică de această parte a porţii curţii ca şi de cealaltă parte, pânzele aveau cincisprezece coţi. Stâlpii lor erau trei şi postamentele cu scobitură pentru cep ale acestora, trei.
16 Toate pânzele împrejmuirii curţii, de jur împrejur, erau de in fin răsucit.
17 Postamentele cu scobitură pentru cep ale stâlpilor erau de aramă. Ştifturile stâlpilor şi piesele lor de legătură erau de argint, vârfurile acestora erau îmbrăcate în argint şi toţi stâlpii pentru împrejmuirea curţii aveau piese de legătură de argint.
18 Paravanul de la poarta curţii era o lucrare de ţesător, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu, din fire vopsite în stacojiu şi din in fin răsucit. Avea lungimea de douăzeci de coţi, iar înălţimea lui era peste tot de cinci coţi, la fel ca pânzele împrejmuirii curţii.
19 Cei patru stâlpi ai lor şi cele patru postamente cu scobitură pentru cep ale acestora erau de aramă. Ştifturile lor erau de argint, capetele lor erau îmbrăcate în argint, iar piesele lor de legătură erau de argint.
20 Toţi ţăruşii pentru tabernacol şi pentru împrejmuirea curţii, de jur împrejur, erau de aramă.
21 Iată lucrurile inventariate ale tabernacolului, ale tabernacolului Mărturiei, care au fost inventariate la porunca lui Moise serviciu făcut de leviţi sub îndrumarea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22 Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din tribul lui Iuda, a făcut tot ce-i poruncise Iehova lui Moise.
23 Împreună cu el era Oholiab, fiul lui Ahisamac, din tribul lui Dan, meşteşugar, broder şi ţesător cu fir albastru, cu lână vopsită în purpuriu, cu fire vopsite în stacojiu şi cu in fin.
24 Tot aurul folosit la lucru pentru întreaga lucrare de la locul sfânt cântărea cât aurul ofrandei legănate: douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul locului sfânt.
25 Argintul de la cei înregistraţi din adunare a fost de o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, după siclul locului sfânt.
26 Jumătatea de siclu pentru fiecare persoană era jumătate de siclu după siclul locului sfânt, pentru fiecare bărbat înregistrat, de la vârsta de douăzeci de ani în sus; aceştia erau în total şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
27 La turnarea postamentelor cu scobitură pentru cep ale locului sfânt şi a postamentelor cu scobitură pentru cep ale perdelei s-au folosit o sută de talanţi de argint. O sută de postamente cu scobitură pentru cep reprezentau o sută de talanţi, un talant pentru un postament cu scobitură pentru cep.
28 Din cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli a făcut ştifturile pentru stâlpi, a îmbrăcat vârfurile acestora şi le-a unit.
29 Arama ofrandei legănate a fost de şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.
30 Cu aceasta a început să facă postamentele cu scobitură pentru cep de la intrarea cortului întâlnirii, altarul de aramă cu grătarul lui de aramă şi toate ustensilele altarului,
31 precum şi postamentele cu scobitură pentru cep ale împrejmuirii curţii, postamentele cu scobitură pentru cep de la poarta curţii, toţi ţăruşii tabernacolului şi toţi ţăruşii împrejmuirii curţii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters