Exodul - Capitolul 39 : 1 - 43

1 Din firul albastru, din lâna vopsită în purpuriu şi din firele vopsite în stacojiu au făcut veşminte ţesute fin pentru slujirea la locul sfânt. I-au făcut astfel lui Aaron veşmintele sfinte, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
2 A făcut efodul din aur, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu, din fire vopsite în stacojiu şi din in fin răsucit.
3 Au bătut apoi plăci de aur în foi subţiri, iar el le-a tăiat în fire ca să le întreţeasă cu fir albastru, cu lână vopsită în purpuriu, cu fire vopsite în stacojiu şi cu in fin, o broderie.
4 I-au făcut umerare, pe care le-au prins de el. Acesta a fost prins la cele două margini ale lui.
5 Cordonul de pe el, cu care se lega strâns, era din acelaşi material: din aur, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu, din fire vopsite în stacojiu şi din in fin răsucit, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
6 Apoi au făcut pietrele de onix montate în monturi de aur, gravate cu gravuri de sigiliu, după numele fiilor lui Israel.
7 Le-a pus pe umerarele efodului ca pietre de aducere-aminte pentru fiii lui Israel, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
8 Apoi a făcut pectoralul cu broderie, lucrătura lui fiind ca a efodului, din aur, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu, din fire vopsite în stacojiu şi din in fin răsucit.
9 Împăturit în două, avea formă de pătrat. Au făcut pectoralul, astfel încât, împăturit în două, avea lungimea de o palmă şi lăţimea de o palmă.
10 Apoi l-au împodobit cu patru rânduri de pietre. Un rând: rubin, topaz şi smarald, primul rând.
11 Al doilea rând: turcoază, safir şi jasp.
12 Al treilea rând: piatră de leşem, agat şi ametist.
13 Al patrulea rând: crisolit, onix şi jad. Au fost fixate în locurile lor, în monturi de aur.
14 Pietrele erau după numele fiilor lui Israel. Erau douăsprezece, după numele lor, cu gravuri de sigiliu, fiecare cu numele ei, după cele douăsprezece triburi.
15 Pentru acest pectoral au făcut nişte lănţişoare răsucite, aşa cum se fac şnururile, de aur pur.
16 Apoi au făcut două monturi de aur şi două inele de aur şi au pus cele două inele la cele două colţuri ale pectoralului.
17 Au trecut cele două şnururi de aur prin cele două inele de la colţurile pectoralului,
18 apoi au trecut cele două capete ale celor două şnururi prin cele două monturi şi le-au pus pe umerarele efodului, pe partea de deasupra a acestuia.
19 Au făcut alte două inele de aur şi le-au pus la cele două colţuri ale pectoralului, pe marginea de jos dinspre efod, dedesubt.
20 Au mai făcut două inele de aur şi le-au pus pe cele două umerare ale efodului, jos, pe partea de deasupra a acestuia, aproape de locul de îmbinare, deasupra cordonului efodului.
21 În final, pectoralul a fost legat prin inelele lui de inelele efodului cu un şnur albastru, ca să rămână deasupra cordonului efodului şi ca pectoralul să nu se mişte de pe efod, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
22 Apoi a făcut tunica fără mâneci a efodului, o lucrare de ţesător, toată din fir albastru.
23 Deschizătura tunicii fără mâneci era la mijlocul ei, ca deschizătura unei cămăşi de zale. Deschizătura ei avea de jur împrejur o margine, ca să nu se rupă.
24 Apoi au făcut pe tivul tunicii fără mâneci nişte rodii din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu şi din fire vopsite în stacojiu, răsucite împreună.
25 Au mai făcut nişte clopoţei de aur pur şi au pus clopoţeii între rodii, pe tivul tunicii fără mâneci, de jur împrejur, între rodii:
26 un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie, pe tivul tunicii fără mâneci, de jur împrejur, pentru slujire, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
27 Apoi au făcut robele de in fin, o lucrare de ţesător, pentru Aaron şi pentru fiii lui,
28 precum şi turbanul de in fin, acoperitoarele pentru cap folosite ca podoabă, de in fin, pantalonii de in fin răsucit
29 şi eşarfa din in fin răsucit, din fir albastru, din lână vopsită în purpuriu şi din fire vopsite în stacojiu, o lucrare de ţesător, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
30 În final au făcut placa strălucitoare, semnul sfânt al dedicării, din aur pur şi au gravat pe ea o inscripţie cu gravuri de sigiliu: „Sfinţenia este a lui Iehova“.
31 Apoi i-au pus un şnur albastru ca s-o fixeze pe turban, aşa cum îi poruncise Iehova lui Moise.
32 Astfel a fost terminată toată lucrarea pentru tabernacol, adică pentru cortul întâlnirii, fiii lui Israel făcând potrivit cu tot ce îi poruncise Iehova lui Moise. Au făcut întocmai.
33 Ei au adus tabernacolul la Moise, învelitoarea şi toate ustensilele lui, cârligele, cadrele, drugii, coloanele şi postamentele lui cu scobitură pentru cep,
34 învelitoarea lui din piei de berbec vopsite în roşu şi învelitoarea lui din piei de focă, perdeaua despărţitoare,
35 arca mărturiei, drugii şi capacul ei,
36 masa, toate ustensilele ei şi pâinea de prezentare,
37 lampadarul din aur pur, lămpile lui aşezate în şir şi toate ustensilele lui, precum şi uleiul pentru iluminat,
38 altarul de aur, uleiul ungerii, tămâia parfumată şi paravanul pentru intrarea cortului,
39 altarul de aramă cu grătarul lui de aramă, drugii şi toate ustensilele lui, ligheanul şi suportul lui,
40 pânzele împrejmuirii curţii, coloanele ei, postamentele ei cu scobitură pentru cep şi paravanul pentru poarta curţii, funiile şi ţăruşii ei, precum şi toate ustensilele pentru serviciul de la tabernacol, pentru cortul întâlnirii,
41 veşmintele ţesute fin pentru slujirea la sanctuar, veşmintele sfinte pentru preotul Aaron şi veşmintele fiilor lui pentru a sluji ca preoţi.
42 Şi fiii lui Israel au făcut tot acest serviciu potrivit cu tot ce-i poruncise Iehova lui Moise.
43 Moise a văzut toată lucrarea şi iată că o făcuseră aşa cum poruncise Iehova. Aşa o făcuseră. Atunci Moise i-a binecuvântat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters