Geneza - Capitolul 17 : 1 - 27

1 Când Avram a ajuns la vârsta de nouăzeci şi nouă de ani, Iehova i s-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic. Umblă înaintea mea şi fii ireproşabil!
2 Voi încheia un legământ cu tine şi te voi înmulţi nespus de mult“.
3 Atunci Avram a căzut cu faţa la pământ, iar Dumnezeu i-a mai spus:
4 „Iată că închei un legământ cu tine şi tu vei deveni tatăl unei mulţimi de naţiuni.
5 Şi nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te voi face tatăl unei mulţimi de naţiuni. 6 Da, te voi face foarte roditor, din tine voi face naţiuni şi din tine vor ieşi regi.
7 Voi respecta legământul pe care l-am încheiat cu tine şi cu sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie, ca legământ pe timp indefinit, ca să fiu Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8 Vă voi da ţie şi seminţei tale după tine ţara în care locuieşti ca străin, da, toată ţara Canaanului, ca să-ţi fie proprietate pe timp indefinit; şi voi fi Dumnezeul lor“.
9 Şi Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: „Iar tu să respecţi legământul meu, tu şi sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie.
10 Iată legământul meu pe care să-l respectaţi, legământ pe care l-am încheiat cu voi, da, şi cu sămânţa ta după tine: toţi cei de sex bărbătesc din mijlocul vostru să se circumcidă.
11 Să vă circumcideţi în carnea prepuţului, iar lucrul acesta să servească drept semn al legământului dintre mine şi voi.
12 Toţi cei de sex bărbătesc din mijlocul vostru care au opt zile să fie circumcişi, din generaţie în generaţie: cei născuţi în casă şi cei cumpăraţi cu bani de la vreun străin, care nu este din sămânţa ta.
13 Toţi bărbaţii născuţi în casa ta şi toţi bărbaţii cumpăraţi cu banii tăi să se circumcidă negreşit, iar legământul meu în carnea voastră să servească drept legământ pe timp indefinit.
14 Cel de sex bărbătesc care este necircumcis şi care nu-şi va circumcide carnea prepuţului, da, sufletul acela trebuie nimicit din poporul său. A încălcat legământul meu“.
15 Şi Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: „Iar pe Sarai, soţia ta, să n-o mai numeşti Sarai, fiindcă numele ei este Sara.
16 O voi binecuvânta şi îţi voi da prin ea un fiu; o voi binecuvânta şi din ea vor ieşi naţiuni. Din ea vor ieşi regi ai popoarelor“.
17 Atunci Avraam a căzut cu faţa la pământ şi a început să râdă, zicând în inima lui: „I se va naşte oare un copil unui om de o sută de ani şi va naşte oare Sara, o femeie de nouăzeci de ani?“
18 Apoi Avraam i-a spus adevăratului Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea ta!“
19 Atunci Dumnezeu a zis: „Sara, soţia ta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isaac. Şi eu voi încheia legământul meu cu el, ca legământ pe timp indefinit pentru sămânţa lui după el.
20 Dar şi în ce-l priveşte pe Ismael te-am auzit. Iată că îl voi binecuvânta, îl voi face roditor şi îl voi înmulţi nespus de mult. Din el se vor naşte douăsprezece căpetenii şi voi face din el o naţiune mare.
21 Totuşi, legământul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care Sara ţi-l va naşte la anul, la timpul fixat“.
22 Astfel, Dumnezeu a terminat de vorbit cu Avraam şi a urcat de la el.
23 Atunci Avraam l-a luat pe Ismael, fiul lui, şi pe toţi bărbaţii născuţi în casa lui şi pe toţi cei care fuseseră cumpăraţi cu banii lui, pe toţi cei de sex bărbătesc dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a circumcis carnea prepuţului chiar în ziua aceea, cum îi spusese Dumnezeu.
24 Avraam avea nouăzeci şi nouă de ani când i-a fost circumcisă carnea prepuţului.
25 Ismael, fiul lui, avea treisprezece ani când i-a fost circumcisă carnea prepuţului.
26 Chiar în ziua aceea s-a circumcis Avraam, şi la fel Ismael, fiul lui.
27 Şi toţi bărbaţii din casa lui, cei născuţi în casă şi cei cumpăraţi cu bani de la străini, s-au circumcis împreună cu el.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters