Ce sunt Şeolul şi Hadesul ?

În limbile originale, Biblia foloseşte de peste 70 de ori cuvântul ebraic she’óhl şi echivalentul său grecesc haídes. Ambii termeni sunt asociaţi cu moartea. Unele traduceri ale Bibliei îi redau prin „mormânt“, „iad“ sau „groapă“. Însă, în majoritatea limbilor, nu există cuvinte care să transmită sensul exact al acestor termeni din ebraică şi greacă. De aceea, Traducerea lumii noi foloseşte cuvintele „Şeol“ şi „Hades“. Dar care este, de fapt, sensul lor? Să vedem cum sunt folosite ele în câteva pasaje biblice.În Eclesiastul 9:10 se spune: „În Locuinţa Morţilor Şeol, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“. Să înţelegem din acest verset că Şeolul se referă la un mormânt anume în care avem îngropată, probabil, o persoană dragă? Nu. Când face referire la un loc specific de înmormântare, sau mormânt, Biblia nu foloseşte termenii she’óhl şi haídes, ci alte cuvinte ebraice şi greceşti (Geneza 23:7–9; Matei 28:1). Biblia nu întrebuinţează cuvântul „Şeol“ nici pentru a desemna un mormânt în care au fost îngropate mai multe persoane, cum ar fi un mormânt de familie sau o groapă comună. Geneza 49:30, 31.

Atunci la ce se referă termenul „Şeol“? Cuvântul lui Dumnezeu arată că atât „Şeolul“, cât şi „Hadesul“ fac referire la un loc mult mai cuprinzător decât o groapă comună încăpătoare. De exemplu, în Isaia 5:14 se spune că Şeolul „îşi . . . deschide gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtul“. Deşi a „înghiţit“ deja nenumăraţi oameni, Şeolul pare că nu se „satură“ niciodată (Proverbele 30:15, 16). Spre deosebire de un mormânt literal, în care încape un număr limitat de persoane decedate, ‘Locuinţa Morţilor [Şeolul, NW] nu se poate sătura’ (Proverbele 27:20). Şeolul nu se umple niciodată. Nu are limite. Aşadar, Şeolul, sau Hadesul, nu este un loc fizic, situat într-o anumită zonă. El reprezintă mormântul comun al omenirii, un loc simbolic unde se odihnesc în moarte majoritatea oamenilor.Învăţătura biblică despre înviere ne ajută să înţelegem mai bine sensul termenilor „Şeol“ şi „Hades“. Cuvântul lui Dumnezeu asociază aceste cuvinte cu moartea din care există posibilitatea învierii (Iov 14:13; Faptele 2:31; Revelaţia 20:13). Scripturile mai arată că între cei aflaţi în Şeol, sau Hades, se numără nu numai slujitorii lui Iehova, ci şi mulţi oameni care nu i-au slujit lui Dumnezeu (Geneza 37:35; Psalmul 55:15). Astfel, Biblia ne învaţă că va fi „o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“.  Faptele 24:15.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters