Este Isus Cristos Dumnezeu ?

Cine este Isus Cristos? Potrivit unor relatări istorice demne de încredere, în urmă cu peste 2 000 de ani, în Betleem, un mic oraş din ţinutul Iudeii, s-a născut un bărbat pe nume Isus. Pe atunci, în Ierusalim era rege Irod cel Mare, iar Cezar August era împăratul Romei (Matei 2:1; Luca 2:1–7). Istoricii romani din primele două secole ale erei noastre au evitat, în general, să scrie despre Isus, întrucât conducătorii romani din acea vreme încercau să şteargă din existenţă creştinismul. Lucrarea The Historians’ History of the World face însă următoarea observaţie: „Chiar şi numai din punct de vedere laic, impactul activităţii lui Isus asupra istoriei a fost mai mare decât faptele oricărui alt personaj din istorie. O nouă eră, recunoscută de cele mai importante civilizaţii ale lumii, începe odată cu naşterea lui Isus“. Revista Time preciza că despre nici un alt om din istorie nu s-au scris atâtea cărţi câte s-au scris despre Isus. Multe dintre ele dezbat problema identităţii lui Isus, cu alte cuvinte, cine a fost el în realitate. Această chestiune este probabil cea mai controversată din istorie. Primele întrebări referitoare la identitate Când Mariei i s-a zis că urma să aibă un copil, căruia trebuia să-i pună numele Isus, ea a întrebat: „Cum se va face aceasta, dat fiind că eu nu am relaţii intime cu vreun bărbat?“ Gabriel, îngerul lui Dumnezeu, i-a răspuns: „Puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. Din acest motiv, şi ceea ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu“. — Luca 1:30–35. În timpul vieţii, Isus a înfăptuit miracole ce i-a uluit pe apostoli. Când, din cauza unei furtuni puternice, corabia era pe punctul de a se scufunda în apele Mării Galileii, Isus a calmat marea, certând-o: „Linişte! Taci!“ Uimiţi, apostolii s-au întrebat: „Cine este în realitate acesta?“ — Marcu 4:35–41; Matei 8:23–27. În acele zile a devenit ceva obişnuit ca oamenii să se întrebe cu privire la adevărata identitate a lui Isus. Prin urmare, Isus i-a întrebat pe apostoli cine spuneau oamenii că este el. Ei au răspuns: „Unii spun Ioan Botezătorul, alţii: Ilie, iar alţii: Ieremia sau unul dintre profeţi“ — toţi aceştia nu mai erau atunci în viaţă. Apoi Isus i-a întrebat: „«Dar voi, cine spuneţi că sunt?» Drept răspuns, Simon Petru a zis: «Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu»“. Chiar şi demonii, nişte îngeri răi, au spus cu referire la Isus: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu“. — Matei 16:13–16; Luca 4:41. Cine a spus Isus că este el Deşi rareori a vorbit despre sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, Isus a recunoscut acest fapt (Marcu 14:61, 62; Ioan 3:18; 5:25, 26; 11:4). Totuşi, aproape în toate situaţiile a spus că era „Fiul omului“. Identificându-se în acest mod, el a vrut să scoată în evidenţă naşterea sa ca om, faptul că era într-adevăr un om. Astfel, el s-a dezvăluit şi drept acel „Fiu al Omului“ pe care Daniel l-a văzut în viziune prezentându-se în faţa Atotputernicului Dumnezeu, „Cel Bătrân de Zile“. — Matei 20:28; Daniel 7:13. Isus nu a anunţat în public că era Fiul lui Dumnezeu, ci i-a lăsat pe oameni să ajungă singuri la această concluzie. Şi nu numai apostolii au înţeles acest lucru, ci şi alţii, precum Ioan Botezătorul şi Marta (Ioan 1:29–34; 11:27). Toţi aceştia au crezut că Isus era promisul Mesia. Ei au aflat că acesta trăise în ceruri ca persoană spirituală puternică, iar viaţa sa fusese transferată în mod miraculos de Dumnezeu în uterul fecioarei Maria. — Isaia 7:14; Matei 1:20–23. Asemenea primului om, Adam Isus a fost în multe privinţe asemenea primului om, Adam. De exemplu, amândoi au fost oameni perfecţi, care nu au avut un tată uman (Geneza 2:7, 15). Prin urmare, Biblia îl numeşte pe Isus „ultimul Adam“, un om perfect care putea fi o „răscumpărare corespunzătoare“. Viaţa lui Isus a corespuns cu cea a ‘primului om Adam’, pe care Dumnezeu l-a creat ca om perfect. — 1 Corinteni 15:45; 1 Timotei 2:5, 6. Primul Adam e numit în Biblie „fiul lui Dumnezeu“ (Luca 3:38). Însă în urma neascultării deliberate de Dumnezeu, Adam a pierdut preţiosul privilegiu de fiu al lui Dumnezeu. În schimb, Isus a fost mereu fidel Tatălui său ceresc şi a rămas Fiul său aprobat (Matei 3:17; 17:5). Biblia spune că toţi cei care exercită credinţă în Isus, acceptându-l ca Salvator, pot primi viaţă veşnică. — Ioan 3:16, 36; Faptele 5:31; Romani 5:12, 17–19. Unii susţin însă că Isus nu este doar Fiul lui Dumnezeu, ci chiar însuşi Dumnezeu. Ei spun că el şi Tatăl său sunt Dumnezeul Atotputernic. Au dreptate? Este Isus o parte din Dumnezeu? A spus aşa ceva Isus ori vreun scriitor al Bibliei? De fapt, cine e singurul Dumnezeu adevărat? Potrivit celor spuse de Isus, cine este El? În articolele ce urmează vom analiza aceste chestiuni. „Cine este în realitate acesta?“ s-au întrebat apostolii Cel mai cunoscut om Povestea vieţii lui Isus a fost aşternută în scris de patru dintre contemporanii săi: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Doi dintre ei au fost chiar prieteni apropiaţi ai lui. Cărţile, ce le poartă numele, sunt cunoscute, în general, ca Evanghelii, iar porţiuni din ele pot fi citite în peste 2 000 de limbi. De obicei, aceste cărţi mici, împreună cu altele, formează Biblia. Tirajul Evangheliilor — fie separate, fie ca parte a Bibliei — depăşeşte cu mult pe cel al oricărei alte lucrări scrise până acum. Nu e de mirare că Isus este cel mai cunoscut om care a trăit vreodată! Cine este „singurul Dumnezeu adevărat“? Isus s-a rugat adesea lui Dumnezeu, spunându-i Tată, şi i-a învăţat şi pe alţii să facă la fel (Matei 6:9–11; Luca 11:1, 2). Într-o rugăciune rostită de faţă cu apostolii săi, cu numai câteva ore înaintea morţii sale, Isus a implorat: „Tată, a sosit ceasul; glorifică-l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice pe tine. Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“. — Ioan 17:1, 3. Observaţi că Isus se roagă Celui pe care îl numeşte „singurul Dumnezeu adevărat“. El se referă apoi la poziţia superioară a lui Dumnezeu spunând: „Şi acum, Tată, glorifică-mă alături de tine însuţi cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5). Întrucât Isus s-a rugat lui Dumnezeu cerând să fie alături de Dumnezeu, cum putea fi el în acelaşi timp „singurul Dumnezeu adevărat“? Să analizăm această chestiune. Poziţia lui Isus în cer La câteva ore după ce a rostit această rugăciune, Isus a fost executat. Dar nu a rămas mort mult timp — numai de vineri după-amiază până duminică dimineaţă (Matei 27:57—28:6). „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat, fapt căruia toţi îi suntem martori“, a spus apostolul Petru (Faptele 2:31, 32). Putea Isus să se învie singur? În nici un caz! Potrivit Bibliei, cei morţi „nu ştiu nimic“ (Eclesiastul 9:5). „Singurul Dumnezeu adevărat“, Tatăl ceresc al lui Isus, l-a înviat pe Fiul său. — Faptele 2:32; 10:40. Mai târziu, Ştefan, un discipol al lui Isus, a fost ucis de nişte fanatici religioşi. Când era pe punctul de a fi lapidat, Ştefan a avut o viziune. El a spus: „Iată, privesc cerurile deschise şi pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu“ (Faptele 7:56). Aşadar, Ştefan l-a văzut pe Isus, „Fiul omului“, ca susţinător al intereselor lui Dumnezeu în cer, adică „la dreapta lui Dumnezeu“, la fel cum înainte de a veni pe pământ fusese ‘alături de Dumnezeu’. — Ioan 17:5. După executarea lui Ştefan, Isus s-a arătat în mod miraculos lui Saul, cunoscut sub numele roman de Pavel (Faptele 9:3–6). Când era la Atena, în Grecia, Pavel a vorbit despre „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea“. El a zis că acest Dumnezeu, „singurul Dumnezeu adevărat“, ‘va judeca cu dreptate pământul locuit, printr-un om pe care l-a desemnat, şi le-a furnizat o garanţie tuturor oamenilor prin faptul că l-a înviat din morţi’ (Faptele 17:24, 31). Aici apostolul Pavel l-a descris pe Isus drept „un om“ — adică inferior lui Dumnezeu , pe care Dumnezeu l-a readus la viaţă în cer. Şi apostolul Ioan l-a prezentat pe Isus ca fiind inferior lui Dumnezeu. Ioan a spus că şi-a scris evanghelia în aşa fel încât cititorii să poată ajunge să creadă că „Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu“ nicidecum că este Dumnezeu (Ioan 20:31). Ioan a primit şi o viziune în care a văzut în cer „Mielul“, identificat în evanghelia sa cu Isus (Ioan 1:29). Acesta stătea împreună cu 144 000 de oameni, despre care Ioan spune că „au fost cumpăraţi [sau înviaţi] de pe pământ“. Ioan arată că aceşti 144 000 au „numele său al Mielului şi numele Tatălui său scrise pe frunte“. — Revelaţia 14:1, 3. Sunt „Mielul“ şi „Tatăl său“ una şi aceeaşi persoană? Cu siguranţă, nu! În Biblie ei sunt prezentaţi ca două persoane distincte, având chiar şi nume diferite. Numele Mielului şi numele Tatălui După cum am văzut, numele dat Fiului lui Dumnezeu, sau Mielului, este Isus (Luca 1:30–32). Dar care e numele Tatălui său? Acest nume apare în Biblie de mii de ori. De exemplu, în Psalmul 83:18 se spune: „Tu, al căruĭ nume este Iehova, tu numaĭ Escĭ cel Pré-înalt peste tot pămêntul“ (Nitzulescu, 1913). Din nefericire, numele lui Dumnezeu, Iehova, a fost înlocuit în multe traduceri ale Bibliei cu „DOMNUL“ şi „DUMNEZEU“, scrise de obicei cu majuscule. În acest fel se făcea diferenţa între Iehova şi alţi aşa-zişi dumnezei ori domni. Totuşi, în multe alte traduceri ale Bibliei, numele divin a fost repus la locul ce i se cuvine. American Standard Version, 1901, reprezintă un exemplu remarcabil de traducere a Bibliei care a repus numele lui Dumnezeu, Iehova, la locul ce i se cuvine. În prefaţa ei se spune: „După o examinare serioasă, revizorii americani au ajuns la concluzia unanimă că superstiţia iudaică, potrivit căreia numele lui Dumnezeu era prea sacru pentru a fi pronunţat, nu trebuie să mai domine această versiune engleză şi nici o altă traducere a Vechiului Testament, cum din nefericire e cazul numeroaselor versiuni traduse de misionarii din epoca modernă“. Cine a predat doctrina Trinităţii? Ce putem spune însă despre învăţătura potrivit căreia Iehova şi Isus sunt, de fapt, unul şi acelaşi Dumnezeu, adică despre doctrina Trinităţii, sau Treimea, cum mai este cunoscută? În numărul din aprilie-iunie 1999, revista The Living Pulpit definea Trinitatea astfel: „Există un singur Dumnezeu şi Tată, un singur Domn Isus Cristos şi un singur Duh Sfânt, trei «persoane» . . . care sunt identice, adică una în esenţă . . .; trei persoane în egală măsură Dumnezeu, având aceleaşi proprietăţi naturale şi totuşi distincte, cunoscute prin caracteristicile lor personale“. Care este originea acestei învăţături complicate? În numărul din 20–27 mai 1998, revista Christian Century cita cuvintele unui pastor care recunoştea că Trinitatea este „o învăţătură a Bisericii, nu a lui Isus“. Chiar dacă Isus nu a predat această doctrină, este ea în armonie cu învăţăturile sale? Tatăl superior Fiului Isus i-a învăţat pe discipolii lui să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău“. Tatăl nostru ceresc, al cărui nume este Iehova, e prezentat în Biblie ca fiind superior Fiului său. De exemplu, Iehova este „din veşnicie în veşnicie“. Însă referitor la Isus, Biblia spune că este „întâiul născut din toată creaţia“. Chiar Isus a spus că Iehova este mai mare decât el: „Tatăl este mai mare decât mine“ (Matei 6:9, Cornilescu, 1996; Psalmul 90:1, 2; Coloseni 1:15; Ioan 14:28). Totuşi, Trinitatea susţine că Tatăl şi Fiul sunt „în egală măsură Dumnezeu“. Poziţia superioară a Tatălui faţă de Fiu, precum şi faptul că sunt două persoane distincte reiese clar şi din rugăciunile lui Isus, cum ar fi cea rostită înainte de a fi prins şi executat: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la mine paharul acesta [adică o moarte dezonorantă]. Totuşi, să se facă nu voinţa mea, ci a ta“ (Luca 22:42). Dacă Dumnezeu şi Isus sunt „una în esenţă“, cum spune doctrina Trinităţii, cum ar putea voinţa, sau dorinţa, lui Isus să fie diferită de cea a Tatălui? — Evrei 5:7, 8; 9:24. În plus, dacă Iehova şi Isus sunt una şi aceeaşi persoană, cum ar putea unul din ei să ştie lucruri pe care celălalt nu le cunoaşte? Iată ce a spus Isus referitor la momentul când va fi executată judecata asupra lumii: „Cât despre ziua sau ora aceea, nimeni nu le cunoaşte, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci Tatăl“. — Marcu 13:32. Trinitatea şi Biserica Trinitatea nu este o învăţătură a lui Isus şi nici a primilor creştini. Aşa cum s-a spus mai înainte, e „o învăţătură a Bisericii“. În acelaşi număr din 1999, revista The Living Pulpit făcea următoarea observaţie: „Uneori, se pare că toţi consideră că dogma Treimii este o învăţătură teologică standard“, dar adăuga apoi că nu e „o idee biblică“. Lucrarea New Catholic Encyclopedia (1967) tratează în amănunt Treimea şi recunoaşte: „Dogma Sfintei Treimi este, în concluzie, o invenţie de la sfârşitul secolului al IV-lea. . . . Ideea «un Dumnezeu în trei persoane» nu a fost clar enunţată şi, cu siguranţă, nici bine asimilată în viaţa creştină şi în convingerile religioase înainte de sfârşitul secolului al IV-lea“. Martin Werner, profesor la Universitatea din Berna (Elveţia), a remarcat: „În Noul Testament, poziţia lui Isus faţă de Dumnezeu, Tatăl, e adusă în discuţie, fie cu referire la venirea lui ca om, fie cu referire la statutul său de Mesia, fiind înţeleasă şi prezentată fără nici un dubiu ca o poziţie de subordonare“. Este clar că ceea ce credeau Isus şi primii creştini diferă foarte mult de dogma Sfintei Treimi predată în prezent de biserici. Aşadar, cum a apărut această învăţătură? Originile Trinităţii Biblia vorbeşte despre mulţi zei şi zeiţe cărora oamenii li se închinau, cum ar fi Astarteea, Milcom, Chemoş şi Moloc (1 Împăraţi 11:1, 2, 5, 7). Chiar mulţi israeliţi din antichitate au ajuns la un moment dat să creadă că Baal era adevăratul Dumnezeu. Astfel, profetul Ilie, care îi slujea lui Iehova, le-a lansat acestor israeliţi o provocare: „Dacă Iehova este adevăratul Dumnezeu, urmaţi-l pe el; dar, dacă este Baal, urmaţi-l pe el“. — 1 Împăraţi 18:21, NW. Înainte ca Isus să se nască, era larg răspândită şi închinarea la zei păgâni grupaţi câte trei, ce formau triade. „Din Egipt s-a născut conceptul unei trinităţi divine“, remarca istoricul Will Durant. În lucrarea Encyclopædia of Religion and Ethics, James Hastings a scris: „În religia indiană, de pildă, găsim grupul trinitar al lui Brahma, Şiva şi Vişnu, iar în religia egipteană, pe cel al lui Osiris, Isis şi Horus“. Aşadar, există mulţi dumnezei. Era acceptată această idee de primii creştini? Şi îl considerau ei pe Isus Dumnezeul Atotputernic? „Cei ce sunt numiţi «dumnezei»“ Cand apostolul Pavel a vindecat un şchiop în Listra, oamenii au strigat: „Dumnezeii au devenit asemenea oamenilor şi au coborât la noi!“ Ei l-au numit pe Pavel Hermes, iar pe însoţitorul său, Barnaba, Zeus (Faptele 14:8–14). În Efes, un argintar pe nume Dimitrie i-a avertizat pe oameni că, dacă îl mai lăsau pe Pavel să predice, ‘templul marii zeiţe Artemis avea să fie considerat o nimica toată’. — Faptele 19:24–28. Oamenii din Listra începuseră să-i numească pe Pavel şi pe Barnaba dumnezei În secolul I, la fel ca astăzi, oamenii se închinau ‘celor ce sunt numiţi «dumnezei», fie în cer, fie pe pământ’. Pavel a spus că „există mulţi «dumnezei» şi mulţi «domni»“. Însă el a explicat apoi: „Există în realitate un singur Dumnezeu, Tatăl, . . . şi există un singur Domn, Isus Cristos“. — 1 Corinteni 8:5, 6. A fost numit Isus şi Dumnezeu? Deşi Isus n-a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, în calitate de conducător numit de Iehova, el este identificat în profeţia lui Isaia drept „Dumnezeu Puternic“ şi „Prinţ al Păcii“. În profeţie se mai spune: „Abundenţa domniei princiare şi pacea nu vor avea sfârşit“ (Isaia 9:6, 7,). Prin urmare, ca „Prinţ“ — fiu al Marelui Rege, Iehova — Isus va sluji în calitate de Conducător al guvernului ceresc al ‘Dumnezeului Cel Atotputernic’. — Exodul 6:3. Totuşi, poate că unii se întreabă: În ce sens este Isus un „Dumnezeu Puternic“? Şi n-a spus oare apostolul Ioan că Isus e chiar Dumnezeu? Potrivit Bibliei Cornilescu, 1996, în Ioan 1:1 citim: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu“. După părerea unora, de aici se înţelege că „Cuvântul“, care a venit pe pământ născându-se ca om sub numele de Isus, este însuşi Dumnezeul Atotputernic. Dar este adevărat acest lucru? Dacă acest verset ar vrea să spună că Isus este chiar Dumnezeul Atotputernic, atunci ar contrazice afirmaţia precedentă, şi anume „Cuvântul era cu Dumnezeu“. Când cineva este „cu“ altcineva, cei doi nu pot fi una şi aceeaşi persoană. Astfel, multe traduceri ale Bibliei fac o distincţie între cei doi, pentru a se înţelege clar că Cuvântul nu este Dumnezeul Atotputernic. Iată câteva exemple de traduceri care au redat această porţiune a versetului astfel: „Cuvântul era un Dumnezeu“, „un dumnezeu era Cuvântul“ şi „Cuvântul era divin“. Termenul „un dumnezeu“ apare şi în alte versete, care în limba greacă au o construcţie asemănătoare cu cea din Ioan 1:1. De exemplu, referindu-se la Irod Agripa I, mulţimile au strigat: ‘Ne vorbeşte un dumnezeu’. Iar când Pavel a fost muşcat de un şarpe veninos şi n-a murit, oamenii au zis că „era un dumnezeu“ (Faptele 12:22; 28:3–6). Aşadar, în armonie atât cu gramatica limbii greceşti, cât şi cu învăţătura Bibliei, putem spune că Cuvântul nu este Dumnezeu, ci „un dumnezeu“. — Ioan 1:1. Să ne gândim cum a identificat Ioan „Cuvântul“ în primul capitol al evangheliei sale. El a scris: „Cuvântul a devenit carne şi a locuit printre noi, iar noi am privit gloria sa, o glorie nu ca a lui Dumnezeu, ci ca a unui fiu unic-născut dintr-un tată“. Prin urmare, „Cuvântul“, care a devenit carne, a trăit pe pământ ca om sub numele de Isus şi a fost văzut de oameni. Aşadar, el nu putea fi Dumnezeul Atotputernic, despre care Ioan a zis: „Nici un om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu“. — Ioan 1:14, 18. Atunci de ce Toma, când l-a văzut pe înviatul Isus, a exclamat „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“?, ar putea întreba unii. Aşa cum am văzut deja, Isus este un dumnezeu în sensul că originea lui e divină, dar el nu este Tatăl. Isus îi spusese cu puţin timp înainte Mariei Magdalena următoarele: „Eu urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“. Să nu uităm nici motivul pentru care Ioan a scris evanghelia. Chiar în al treilea verset după relatarea cu Toma, Ioan a explicat că scrisese pentru ca oamenii ‘să creadă că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu’, nu Dumnezeu. — Ioan 20:17, 28, 31.Isus i-a zis Mariei Magdalena: „Eu urc la . . . Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“ Cine este „dumnezeul acestei lumi“? E clar că există mulţi dumnezei. După cum am văzut, în Biblie unora li se dă şi numele. Totuşi, cei care în vechime au văzut puterea lui Iehova au exclamat: „Iehova este adevăratul Dumnezeu! Iehova este adevăratul Dumnezeu!“ (1 Împăraţi 18:39,). Dar mai există un dumnezeu, care are şi el putere. Biblia spune: ‘Dumnezeul acestei lumi a întunecat minţile necredincioşilor’. — 2 Corinteni 4:4, Noul Testament tradus de Pascal, 1992. În noaptea dinaintea morţii sale, Isus i-a avertizat de trei ori pe discipoli cu privire la acest dumnezeu, numindu-l „conducătorul acestei lumi“. Isus a zis că acest conducător puternic, sau dumnezeu, „va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Cine este el şi care e lumea peste care domneşte? Nu e nimeni altul decât îngerul răzvrătit Satan Diavolul. De unde ştim? Biblia ne spune că, atunci când l-a ispitit pe Isus, Satan i-a arătat „toate regatele lumii şi gloria lor şi i-a zis: «Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie dacă te vei prosterna şi vei înfăptui un act de închinare înaintea mea»“ (Matei 4:8, 9). O asemenea ofertă n-ar fi fost cu adevărat o ispită dacă Satan i-ar fi oferit lui Isus ceva nu poseda. De fapt, apostolul Ioan a declarat: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“. — 1 Ioan 5:19. Să ne amintim că Isus a promis: „Conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31). Astfel, această lume, sau sistem de lucruri, împreună cu conducătorul ei vor fi înlăturate, după cum a profeţit apostolul Ioan: „Lumea trece“. Însă Ioan a adăugat: „Cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“ (1 Ioan 2:17). Să examinăm în continuare ce promisiuni minunate a făcut singurul Dumnezeu adevărat şi cum putem avea parte de ele.