Este corectă folosirea simbolurilor în închinare ?

Nu de puține ori, în ziua de azi, întâlnim oameni care aduc omagii diferitelor obiecte, steaguri, statui, icoane, biserici, sau chiar altor oameni. Unii fac aceste lucruri din neștiință, pentru că așa au fost educați, însă majoritatea o fac pentru că "așa le place" și chiar sprijină acest mod de viață. Folosirea simbolurilor în închinare este larg răspândită și o regăsim din cele mai vechi timpuri. În trecut oamenii adorau sorele, luna, venerau stele, se închinau la diferite obiecte sub formă de chipuri (icoane sau statui). Alții foloseau steagurile ca și simboluri sacre înaintea cărora aduceau onoruri. Existau și multe alte ritualuri de închinare la chipuri chiar mai degradante decât acestea.Astăzi este la fel, cu unele mici diferențe! Însă nu așa erau lucrurile când a fost creată prima pereche de oameni. Crearea omului după chipul lui Dumnezeu se armonizează cu abilitatea omului de a gândi, de a stabili ce este drept şi ce este greşit, de a avea conştiinţă, de a deţine stăpânire peste păsări, peşti şi animale, de a se închina Creatorului. Faţă de acestea, el avea responsabilitate să-şi exercite aceleaşi însuşiri ca şi Creatorul său: înţelepciune, dreptate, iubire şi putere.Pe de altă parte, Satan diavolul a cunoscut înclinaţia naturală a omului de a se închina la ceva și s-a servit de minciună pentru a provoca oamenii să părăsească închinarea la Creatorul lor și astfel să se închine creaturilor. Omul, atras de acest plan al diavolului, a ales să renunțe la suveranitatea Universală a Dumnezeului său şi a făcut simboluri religioase ce se presupunea că îl reprezintă pe Creatorul Său. În loc să menţină stăpânirea peste formele inferioare de viaţă animală, omul le-a făcut obiecte de închinare. El a făcut chipuri cioplite în lemn, piatră şi altele turnate. El a îngenuncheat înaintea acestora şi s-a rugat la ele. Astfel omul şi-a pierdut stăpânirea – Romani 1:23,25. Cu toate acestea, unii oameni au ales să recunoască pe Atotputernicul Dumnezeu. Unii dintre aceștia au fost israeliții, sau poporul ales al lui Iehova Dumnezeu. Pentru a-i păzi pe izraeliţi de orice fel de închinare la chipuri, care Îi tăgăduiau supremaţia, El le-a dat legea Sa: "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti" – Exod 20:35. În toate cazurile, cei care sunt în afara acestei legi pretind că obiectul de închinare nu este simbolul religios însuşi, ci ceea ce este reprezentat prin el. Aceasta este teoria acestei pretenţii, dar corespunde aceasta cu ceea ce se practică? Printre clasa "învăţată", icoanele sau statuile dumnezeilor sunt numai reprezentări, numai imagini care ajută în devotament; în timp ce printre cei mai puţin educaţi chipul este real, îl sărută, i se închină, îngenunche înaintea lui şi se roagă la el. În India, "oamenii de rând se închină neîndoielnic chipului însuşi, dar cei mai bine educaţi resping o asemenea închinare". Aşa raportează Du Bois, unul din primii misionari romano-catolici din India. În China, "numai cei mai inteligenţi consideră înălţimea sfântă ca sfântă, deoarece un spirit trăieşte în aceasta sau dă oracole de acolo. Pentru cei mai puţin inteligenţi, înălţimea însăşi este divină" (Originea şi evoluţia religiei de E. Washburn Hopkins, Ph.D., LL.D., paginile 19 şi 21). Aceasta este teoria şi practica naţiunilor care nu recunosc nici o responsabilitate faţă de legea lui Iehova Dumnezeu. Dar ce atitudine a fost luată de naţiunea aleasă a lui Dumnezeu, căreia i-a fost dată legea Sa în mod direct? Legământul lui Dumnezeu le-a declarat: "Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Levetic 26:1). Cu toate acestea naţiunea s-a întors de prea multe ori de la închinarea corectă a Suveranului Universal, până când, în cele din urmă, chiar pentru motivul închinării la chipuri, naţiunea a fost lepădată şi a încetat să mai existe ca naţiune aleasă.Dar Dumnezeu n-a rămas fără martori pentru supremaţia Sa. A urmat venirea lui Isus Cristos pentru alegerea unui alt popor pentru numele lui Iehova, ca şi creştini (Fapte 15:14). Deoarece primii discipoli au fost dintre iudei ei ţineau strict legea lui Dumnezeu împotriva chipurilor. Oroarea faţă de o asemenea întrebuinţare idolatră a fost un lucru care a separat pe creştini într-un timp în care existau nenumăraţi dumnezei şi zeităţi reprezentaţi prin chipuri de lemn şi de piatră. Enciclopedia lui McClintock & Strong spune în volumul IV, pagina 503: "Chipurile erau necunoscute în închinarea primilor creştini; acest fapt a fost făcut, într-adevăr, motivul acuzaţiei de ateism din partea păgânilor împotriva creştinilor". Poziţia lor în această privinţă a fost cu totul în armonie cu sfatul autoritar al apostolului Pavel: "De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idoli" (1 Corinteni 10:14). Ei erau conştienţi că acele chipuri nu însemnau nimic: "Noi ştim că un idol este nimic în lume şi că nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl, … şi un singur Domn, Isus Cristos" (1 Corinteni 8:4-6; Fapte 17:29). În ciuda acestor exemple Biblice, organizaţiile religioase nu iau astăzi aceeaşi poziţie pe care au luat-o primii creştini. Poziţia oficială catolică este arătată după cum urmează: "Religia creştină a permis folosirea statuilor şi a picturilor pentru a reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, sfinţi şi îngeri, iar aceste chipuri sunt un ajutor legitim pentru devotament, deoarece cinstea care le este dată este numai relativă, fiind dirijată prin ele spre fiinţele pe care le reprezintă". "În secolul al patrulea, cetăţenii romani creştini din est ofereau statuilor împăratului daruri, tămâie şi chiar rugăciuni! Era ceva obişnuit ca oamenii care făceau plecăciuni, sărutau şi tămâiau vulturii imperiali şi icoanele sau statuile Cezarului (fără nici o suspiciune de asemănare cu idolatria), să facă aceleaşi gesturi în faţa crucii, icoanelor sau statuilor lui Cristos şi altarului" (Enciclopedia Catolică, volumul VII, pagina 667). Cu acest fundal păgân evident pentru închinarea la chipuri, poate fi înţeles cu uşurinţă de ce cardinalul Newman, în cartea sa Un eseu despre dezvoltarea doctrinei creştine, pagina 373, pe lângă o listă lungă de alte lucruri, a admis acest lucru: "…icoane sau statui de o dată mai târzie … toate sunt de origine păgână şi sfinţite prin adoptarea lor în Biserică". Nu face nici un bine să susţinem că o asemenea cinste dată icoanelor sau statuilor este numai "relativă", deoarece în practica actuală printre religioșii mai puțin educaţi, închinarea la icoane sau statui este reală. Acest lucru este de asemenea admis de Enciclopedia Catolică, volumul VII, pagina 668, care, vorbind despre secolul al VIII-lea, spune: "În acelaşi timp, trebuie admis faptul că lucrurile au mers foarte departe în direcţia închinării la icoane sau statui. Apoi, este de neconceput că cineva ar putea gândi că o icoană sau statuie poate asculta rugăciunile sau poate face ceva pentru noi. Şi totuşi, modul în care unii oamenii şi-au tratat icoanele sau statuile sfinte, dovedeşte mai mult decât simpla cinste relativă pe care catolicii sunt învăţaţi să le-o acorde … Icoanele sau statuile erau încununate cu ghirlande, tămâiate, sărutate. Torţele ardeau înaintea lor, se cântau imnuri în cinstea lor. Ele erau aduse persoanelor bolnave pentru a fi atinse, erau puse în calea focului sau a apei, pentru a le opri printr-un fel de magie". Acest lucru se întâmpla în secolul al VIII-lea; şi totuşi, după doisprezece secole de ocazii nelimitate pentru a educa poporul Italiei, în anul 1944, când a erupt vulcanul Vezuviu, oamenii umili şi-au pus icoanele sau statuile în calea lavei ce curgea, pentru a preveni dezastrul. Chiar până în ziua de azi, așa zisa creștinătate procedează exact ca în secolul al VIII-lea, mergând până acolo să pună zilnic înaintea icoanelor sau statuilor jertfe de mâncare şi băutură. Şi totuşi, nu se adresează rugăciunile prin intermediul icoanelor sau statuilor de îngeri şi sfinţi, într-o închinare relativă permisă? Nu. Rugăciunea trebuie să fie adresată lui Dumnezeu, care spune: "Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici lauda Mea chipurilor cioplite" (Isa. 42:8). În loc ca rugăciunea să fie adresată icoanelor sau statuilor lui Isus, sfinţilor sau îngerilor, ea trebuie să fie adresată Tatălui din cer prin viul şi invizibilul Isus Cristos, nu printr-un obiect lipsit de viaţă din lemn sau piatră. Cinstea relativă adusă lui Dumnezeu printr-un înger, a fost condamnată prin aceste cuvinte: "Ai grijă! Nu face asta! … Închină-te lui Dumnezeu" (Apocalipsa 19:10; 22:8,9). La Cezareea şi Listra, apostolul Pavel şi Petru au mustrat de asemenea plecăciunea înaintea lor a unora, ca o închinare relativă lui Dumnezeu (Fapte 10:24-26; 14:11-18). Orice astfel de închinare relativă prin icoane sau statui, ca ajutoare vizuale pentru închinător, este contrară principiului creştin declarat la 2Corinteni 5:7: "Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere". Aceeași practică de închinare greșită poate fi aplicată în aceeași măsură organizațiilor politice, instituțiilor de stat sau chiar unei creaturi. Organizaţiile politice de azi pretind drept şi autoritate divină şi de aceea, se susţine că ascultarea de toanele lor este o ascultare şi închinare relativă faţă de Dumnezeu. Pretenţia multor secte religioase este că închinarea lui Dumnezeu trebuie să fie prin unul sau altul din multele sisteme religioase, cu clerul, ca "reprezentanţi" ai lui Dumnezeu. Dar toate acestea sunt asemenea chipurilor, lucrări ale mâinilor oamenilor şi sortite nimicirii împreună cu toate celelalte forme de închinare la chipuri.Oamenii care nu văd chestiunea implicată în închinarea la icoane sau statui, nu vor găsi nici o piedică să facă plecăciuni şi să se închine celui mai mare chip dintre toate. Isus Cristos a avertizat că după primul război mondial, o putere mondială cu două coarne ca ridica o icoană a autorităţii imperiale, care va pretinde dreptul şi autoritatea de a conduce pământul. Aflându-şi începutul în anul 1919 prin Liga Naţiunilor, apoi continuând în 1945 prin Organizația Națiunilor Unite, acea icoană politică se face prezentă acum într-o formă nouă, o organizaţie internaţională pentru pace şi securitate: Noua Ordine Mondială. Aceasta se ridică asemenea unui chip mare, un înlocuitor pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă rebeliune împotriva lui Iehova Dumnezeu. Astfel, suveranitatea Sa Universală este pusă în discuţie. El a declarat că oamenii vor şti că El este Atotputernicul Dumnezeu, deşi aceasta va însemna nimicirea tuturor acelora care refuză să recunoască acest fapt. Fie că este o icoană sau statuie de lemn sau piatră, fie o organizaţie a oamenilor, sau orice altă formă; fie că închinarea sau lauda este directă sau relativă, o asemenea închinare la chipuri este contrară legii lui Dumnezeu şi va merita nimicire finală din partea Lui, în Armaghedon. În Împărăția Sa, când va fi instaurată pentru totdeauna domnia Universală a lui Iehova prin Regele Său domnitor, Isus Cristos, omul nu va mai face şi nu se va mai închina icoanelor sau statuilor de oameni, animale şi organizaţii. Atunci va fi timpul când omul ascultător, după chipul lui Dumnezeu, va exercita din nou stăpânirea potrivită peste animalele inferioare şi va adresa laudele sale lui Dumnezeu.