Noul legământ

În noaptea dinaintea morții Sale, Isus Cristos a rostit următoarele cuvinte: ”Acest pahar este noul legământ în sângele meu, cel care este vărsat pentru voi.” (Luca 22:20,). Mulți poate nu cunosc ceea ce semnifică acest Legământ și care a fost scopul rostirii acestor cuvinte. În cadrul acestui subiect, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, vom încerca să oferim un răspuns cât mai complet. Pentru început, trebuie să înțelegem ce este un legământ. Un legământ este un angajament obligatoriu sau o promisiune, pentru a face sau a nu face un anumit lucru. Hotărârea pronunţată a lui Iehova Dumnezeu, pentru a face un anumit lucru, este un legământ fără condiţii, adică unilateral. Dacă Iehova îşi dă Cuvântul promisiunii Sale, atunci EL se obligă fără nicio condiţie să ducă la îndeplinire această hotărâre. El spune: „Cum mi-am propus aşa voi şi face.” (Isaia 46:11) „Cuvântul meu va face voia mea.” (Isaia 55:11). Un legământ făcut de Iehova cu una sau mai multe creaturi ale Sale, este o înțelegere bilalerală sau reciprocă de a îndeplini anumite lucruri. Iehova Dumnezeu și-a îndeplinit întotdeauna partea sa de legământ (Deuteronom 7:9). Aceeași datorie o au și cei care fac un legământ cu EL, anume, să respecte termenii acelei înțelegeri.Primul Paște care a fost celebrat de israeliți în Egipt, cu mai mult de 3500 de ani, a fost începutul unei astfel de înțelegeri sau mai exact, începutul legământului legii Mozaice pe care Iehova Dumnezeu l-a încheiat cu naţiunea Israel. Sângele mielului, stropit pe tocurile uşilor de la casele izraeliţilor, mai puţin pe prag, a fost cel care a validat acel legământ şi l-a pus în vigoare între Iehova Dumnezeu şi poporul Său ales. De aceea, Legământul legii poruncea, în scris, ca memorialul sau comemorarea de paşte să fie celebrată în fiecare an la data ei aniversară, anume 14 Nisan. (Lev. 23:4-8; Num. 9:1-5; 28:16; Deut. 16:1-8). În mod asemănător, noua cină memorială sau comemorativă, pe care Isus a înfiinţat-o în acea ultimă noapte de paşte valabilă, prin întrebuinţarea de pâine nedospită şi vin, arăta spre începutul noului legământ, şi din acest motiv Isus a adus în discuţie subiectul, zicând cu privire la paharul cu vin pe care li l-a dat: „Acest pahar este noul legământ în sângele meu, cel care este vărsat pentru voi.” (Luca 22:20, ASV). Potrivit relatării apostolului Matei, Isus a zis: „Acesta este sângele meu al legământului, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.” (Mat. 26:28, ). Declaraţia lui Isus, „Acesta este sângele meu al legământului”, a citat aproape cuvânt cu cuvânt ceea ce a zis profetul Moise atunci când a acţionat ca mijlocitor şi a inaugurat legământul legii cu Israel la Muntele Sinai, în a treia lună după ce Israel a părăsit Egiptul. „Şi Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele lui Iehova şi toate hotărârile; şi tot poporul a răspuns într-un glas şi a zis: Vom împlini toate cuvintele pe care le-a spus Iehova...Şi Moise a luat sângele şi a stropit poporul cu el şi a zis: Iată SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI pe care l-a făcut Iehova cu voi privind toate aceste cuvinte.” (Ex. 24:3-8, ASV). Pentru inaugurarea oficială a Legământului Său al Legii a fost necesar sângele jertfelor şi stropirea acestuia. În mod asemănător, pentru ca noul legământ să fie făcut pe pământ şi apoi să fie ratificat sus în cer, a fost necesară moartea reală a lui Isus Cristos şi vărsarea sângelui Său ca jertfă. Mijlocul pentru punerea în vigoare sau validarea noului legământ este de această dată, sângele omului perfect Isus Cristos. Aşadar, noul aranjament nu putea intra în vigoare atunci când Isus a trecut din mână în mână paharul cu vin de la comemorare, ci doar atunci când a murit, sângerând pe stâlpul de tortură, în mijlocul acestei lumi, simbolizată de Egipt. (Apoc. 11:8).Apostolul Pavel spune că, din pricina faptului că Isus Cristos şi-a jertfit propriul sânge pentru a curăţa de cunoştinţa păcatului şi de faptele moarte pe cei care cred, „El este mijlocitorul noului legământ.” (Evrei 9:15, ). În tipul din vechime mijlocitorul Moise n-a murit pentru a stabili Legământul legii dintre Iehova Dumnezeu şi Israel, ci în locul lui Moise a fost mielul de paşte, şi astfel mielul de paşte a fost ucis în locul lui, în Egipt. Dacă Moise ar fi murit în Egipt în locul mielului de paşte, aşa încât să pună în vigoare peste Israel legământul Legii, el n-ar mai fi putut să mijlocească legământul Legii la Muntele Sinai, căci timpul lui Dumnezeu pentru a învia pe cei morţi nu sosise atunci. De aceea, au fost folosite în schimb animale pentru a muri în locul lui Moise. Dar în cazul noului aranjament, Mijlocitorul acestuia, Isus Cristos, a murit în realitate ca jertfă a legământului pentru a pune în vigoare noul legământ. Prin moartea Sa de jertfă, El a devenit „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” şi a fost preumbrit de mielul de paşte din Egipt. (Ioan 1:29, 36). În cazul lui Isus, Iehova Dumnezeu compensează efectul morţii sale umane înviindu-l din morţi, nu din nou ca om, ci ca nemuritorul Fiu-spirit al lui Dumnezeu, înălţat mai mult decât înainte să vină pe pământ şi să devină om. Dacă Dumnezeu l-ar fi înviat din morţi ca om, Isus ar fi continuat pentru totdeauna în înjosirea sa. El şi-ar fi luat înapoi jertfa şi astfel n-ar fi avut nici un merit al jertfei pentru a-l prezenta lui Dumnezeu, astfel încât să asigure foloasele noului legământ pentru discipolii săi credincioşi. De aceea, când a fost înviat ca spirit care nu poate putrezi, El putea să urce cu meritul jertfei sale umane în prezenţa lui Dumnezeu şi putea continua cu mijlocirea noului legământ împreună cu promisiunile lui mai bune. Care este scopul noului legământ care a fost adus în existenţă prin preţioasa jertfă a omului perfect Isus Cristos? Acest lucru poate fi mai bine înţeles atunci când lămurim care a fost scopul legământului Legii, aşa cum a fost făcut cu izraeliţii naturali prin mijlocitorul Moise. Atunci când Iehova Dumnezeu a scos pe israeliți din Egipt, El a stabilit un legământ cu ei ca popor. Acela a fost legământul Legii dat prin Moise ca mijlocitor. Scopul lui Dumnezeu a fost să scoată din această lume un popor care să fie al Lui, să-i poarte sfântul nume şi să-l pregătească pentru a fi o împărăţie de preoţi, cu foloase pentru restul naţiunilor de pe pământ. Legământul Legii i-a separat într-adevăr pe izraeliţi de restul naţiunilor, dar numai dacă ţineau Legea, în mod credincios, puteau să aibă o parte în scopul lui Dumnezeu ca „naţiune sfântă” a Sa, bucurându-se de favorurile, binecuvântările şi protecţia Lui. Cu toate acestea, legământul Legii în sine n-a adus în existenţă o asemenea „naţiune sfântă”, care să fie pregătită pentru promisul Mesia atunci când avea să vină, anume Isus Cristos. Era necesar un nou legământ pentru acest lucru, iar Iehova a declarat prin Ieremia că motivul pentru facerea unui nou legământ era că izraeliţii îl călcaseră pe cel vechi. Acesta îi arăta pe toţi ca păcătoşi şi, prin intermediul Legii pe care nu o respectaseră, le arăta păcatele în detaliu. Prin intermediul acestei Legi, ei ar fi trebuit să devină foarte conştienţi de faptul că erau păcătoşi din naştere, incapabili să se salveze prin dreptate proprie şi că aveau nevoie de promisul Mesia al lui Iehova ca Eliberator al lor. Moise i-a scos din Egipt, dar el n-a putut să-i elibereze de păcatul lor şi de robia lor faţă de imperfecţiune. Acel aranjament al Legii a fost făcut cu o naţiune specială, separată prin intermediul unui mijlocitor. Dar acolo unde cel vechi a dat greş, noul legământ a avut succes. Scopul acestuia corespunde cu cel al vechiului aranjament, anume, să scoată dintre toate naţiunile omenirii un popor special pentru Dumnezeu, să fie în mod remarcabil o naţiune sfântă pentru El, şi să alcătuiască o preoţie regală în serviciul Lui special. Cu această naţiune nouă este făcut noul legământ, anume cu Israelul spiritual. De aceea, noul legământ este pentru scopul de a aduce foloase membrilor „trupului lui Cristos”, peste care Isus Mijlocitorul este Capul. Prin urmare, acesta aduce foloase celor 144.000 de imitatori credincioşi ai Lui, cei chemaţi să fie împreună moştenitori cu El în împărăţie, pentru a fi „preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos” (Apoc. 20:4, 6). Numai vechiul legământ al Legii a fost făcut cu naţiunea pământească a „Israelului după carne”. Noul legământ este făcut cu naţiunea nouă, o naţiune spirituală care va deveni în cele din urmă cerească, la dreapta lui Dumnezeu. Vechiul legământ a fost făcut cu sămânţa după carne a lui Avraam, Isaac şi Iacov, dar cel nou este făcut cu sămânţa spirituală a Mai Marelui Avraam, Iehova Dumnezeu, deoarece aceştia sunt uniţi cu Fiul lui Dumnezeu, Mai Marele Isaac, anume Isus Cristos. Acest nou legământ a fost adăugat Promisiunii Avraamice, dar nu pentru a da naştere la păcate şi pentru a-i demasca pe izraeliţii spirituali ca păcătoşi, aşa cum a fost cazul cu aranjamentul Legii. Nu, ci acest nou aranjament este făcut pentru a le şterge păcatele. Acesta reprezintă speciala binecuvântare a legământului Avraamic pentru a şterge păcatele naţiunii noi, „naţiunea sfântă”, care, împreună cu Isus Cristos, alcătuieşte completa sămânţă a lui Avraam, prin care vor fi binecuvântaţi în mileniu credincioşii din toate naţiunile. Acestora li se aplică „promisiunile mai bune”, anume: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu … Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai neînsemnat până la cel mai mare dintre ei, zice Iehova; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu le voi mai aduce aminte păcatul lor.” (Ier. 31:33, 34, ASV). Această iertare divină a nelegiuirii lor şi această uitare a păcatului lor se datorează faptului că păcatul va fi cu adevărat înlăturat prin jertfa mai bună pe care perfectul Mijlocitor al noului legământ a oferit-o şi în care cei din noul legământ exercită continuu credinţă. Acesta este motivul pentru care Isus a zis: „Acesta este sângele Meu al legământului, care se varsă PENTRU MULŢI, SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” (Mat. 26:28, ). Astăzi, „străinii din Israel” ai timpului modern, sau poporul consacrat cu bunăvoinţă, nu se află în acest nou legământ. Totuşi, ei cunosc şi simt efectele binecuvântate ale acestuia, din pricina asocierii lor personale cu rămăşiţa Israelului spiritual. La celebrările anuale ale Comemorării ei nu se împărtăşesc din emblemele vinului şi pâinii, deoarece nu sunt ‘servi ai noului legământ’. Dar reţinerea lor de la embleme arată ascultarea lor teocratică de aranjamentele lui Iehova. Să asculte, mai degrabă decât să fie îngâmfaţi, are ca rezultat pentru ei binecuvântarea veşnică. Actuala mulţime de persoane consacrate cu bunăvoinţă, asociată cu rămăşiţa Israelului spiritual, speră într-o asigurare preţioasă scrisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Care? Ca ei să supravieţuiască împreună cu rămăşiţa prin bătălia de la Armaghedon în lumea nouă a „cerurilor noi şi a pământului cel nou”. Atunci, în decursul miei de ani ce va urma, „naţiunea sfântă” şi „preoţia regală” a lui Dumnezeu, pe care El a scos-o din această lume prin intermediul noului legământ mijlocit de Isus Cristos, va domni în calitate de regi cereşti peste omenire, inclusiv peste cei aduşi dintre cei morţi din pricina jertfei lui Isus. Mai mult decât atât, ca preoţi sub Marele lor Preot Isus Cristos, ei vor administra pentru toţi cei credincioşi şi ascultători de pe pământ foloasele durabile ale jertfei Sale, ca aceşti bărbaţi credincioşi şi aceste femei credincioase să câştige viaţă veşnică pe pământ după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în mod perfect.