Exista vreo speranta de pace in zilele noastre ?

Razboaiele au însemnat întotdeauna cruzime, distrugându-le viaţa soldaţilor şi provocând mari suferinţe în rândul civililor. În ultimii ani însă, războiul şi-a schimbat faţa. În ce fel?Majoritatea războaielor din zilele noastre sunt civile  desfăşurându-se între grupări ostile din aceeaşi ţară. Şi, deseori, ele durează mai mult, provocând populaţiei traume mai mari şi devastând ţările cu mai multă sălbăticie decât războaiele dintre naţiuni. „Războaiele civile sunt operaţiuni sângeroase şi crude având drept consecinţă mii de morţi, violuri, exil forţat şi, în cazurile extreme, genociduri“, scrie istoricul spaniol Julián Casanova. Într-adevăr, când atrocităţile sunt comise între vecini, rănile se vindecă uneori abia după sute de ani. După terminarea războiului rece au avut loc relativ puţine conflicte între armate naţionale. Potrivit unui raport întocmit de Institutul Internaţional pentru Cercetări de Pace din Stockholm (SIPRI), „cu trei excepţii, toate conflictele armate înregistrate între 1990 şi 2000 au fost interne“.Este adevărat că, deseori, conflictele interne nu sunt privite cu aceeaşi îngrijorare, multe dintre ele fiind ignorate de mass-media internaţională, dar suferinţele şi pierderile cauzate de asemenea ostilităţi sunt la fel de mari. În conflictele interne au murit milioane de oameni. De fapt, în ultimele două decenii şi-au pierdut viaţa aproape cinci milioane de oameni în numai trei ţări sfâşiate de război: Afghanistan, Republica Democratică Congo şi Sudan. În violentele lupte interetnice din Balcani au fost ucişi aproximativ 250 000 de oameni, iar în războiul de gherilă din Columbia, care a durat mai mult decât se estimase, şi-au pierdut viaţa aproape 100 000 de oameni. Cei care suferă cel mai mult de pe urma ororilor războaielor civile sunt copiii. Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, în conflictele civile din ultimul deceniu şi-au pierdut viaţa peste două milioane de copii, iar şase milioane au fost răniţi. Un număr tot mai mare de copii devin soldaţi. Iată ce spune un copil-soldat: „Mi-au pus o armă în mână şi m-au instruit. M-am drogat. Am ucis o mulţime de civili. Era război . . ., iar eu doar mă supuneam unor ordine. Ştiam că nu e bine să ucizi. Nu eu am vrut asta“.Mulţi copii din ţările în care războiul civil a devenit ceva obişnuit cresc fără să fi ştiut vreodată ce este pacea. Ei trăiesc într-o lume în care şcolile au fost distruse, iar oamenii au ales să comunice prin intermediul focurilor de armă. Iată ce spune Dunja, o fată de 14 ani: „Au fost ucişi atât de mulţi oameni . . . Nu se mai aude cântecul păsărelelor, ci doar glasul copiilor care plâng moartea mamei sau a tatălui, a unui frate ori a unei surori“. Care sunt cauzele? Ce anume alimentează focul războaielor civile? Câţiva factori majori sunt ura tribală şi interetnică, diferenţele religioase, nedreptatea şi tulburările politice. O altă cauză importantă este lăcomia — lăcomia de putere şi lăcomia de bani. Motivaţi deseori de lăcomie, liderii politici aţâţă ura care alimentează lupta. Într-un raport publicat de SIPRI (un institut din Stockholm ce îşi propune cercetarea problemelor păcii şi ale conflictelor) se spune că mulţi dintre cei ce iau parte la conflictele armate „au ca motivaţie câştigul personal“. Raportul adaugă: „Lăcomia se manifestă în diferite moduri, de la comerţul cu diamante practicat pe scară largă de militari şi de lideri politici, la jefuirea satelor de către tineri înarmaţi“.Uşurinţa cu care sunt procurate armele ieftine, dar ucigătoare, contribuie la creşterea numărului victimelor. Anual sunt ucise aproximativ 500 000 de persoane  mai ales femei şi copii  cu aşa-numitele arme uşoare. Într-o ţară africană, o mitralieră AK-47 (o armă automată, model Kalaşnikov 1947) poate fi procurată la preţul unei găini. Din nefericire, în unele locuri puştile disponibile sunt aproape la fel de multe ca păsările de curte. Se estimează că în întreaga lume există în prezent 500 de milioane de arme uşoare  o armă la 12 persoane.Vor deveni sângeroasele conflictele civile caracteristica secolului al XXI-lea? Poate fi ţinut sub control războiul civil? Vor înceta oamenii, în cele din urmă, să se mai ucidă? Următorul articol va răspunde la aceste întrebări. Urmările devastatoare ale războiului civil În brutalele războaie civile  în care nu se foloseşte o tehnologie avansată , 90% dintre victime sunt civili şi numai 10% combatanţi. Graça Machel, expertul Secretariatului General al Naţiunilor Unite pe problemele impactului conflictelor armate asupra copiilor, afirmă: „Este clar că în tot mai multe cazuri copiii sunt ţinte vii, nu victime întâmplătoare ale conflictelor armate“.Violul a devenit o tactică militară. În unele zone sfâşiate de război, rebelii violează aproape toate adolescentele din satele prădate de ei. Violatorii urmăresc să semene panică sau să distrugă legăturile de familie.După război se instalează foametea şi boala. În timpul unui război civil nu se seamănă şi nu se recoltează prea mult, serviciile medicale sunt sporadice sau inexistente, iar ajutoarele internaţionale ajung rareori la cei aflaţi în nevoie. Un studiu asupra unui război civil din Africa a dezvăluit că 20% dintre victime au murit din cauza bolilor, iar 78% au murit de foame. Doar 2% au murit efectiv în timpul luptelor. În medie, la un interval de 22 de minute, o persoană rămâne infirmă sau îşi pierde viaţa din cauza unei mine. Potrivit unor estimări, există între 60 şi 70 de milioane de mine în peste 60 de ţări.Oamenii sunt obligaţi să-şi părăsească locuinţele. În momentul de faţă, în întreaga lume există 50 de milioane de refugiaţi şi de persoane strămutate, dintre care jumătate sunt copii. Războaiele vor lua sfârşit „Avem doar 12 ani. Nu putem schimba cu nimic politica sau războiul, dar vrem să trăim! Aşteptăm să fie pace. Ne vom bucura şi noi de zilele acelea?“  Elevii dintr-o clasă a V-a. „Vrem să mergem la şcoală şi să ne vizităm prietenii şi rudele fără să ne temem că vom fi răpiţi. Sperăm ca guvernul să facă ceva. Vrem o viaţă mai bună. Vrem să fie pace.“ — Alhaji, un băiat de 14 ani. Aceste cuvinte tulburătoare exprimă sentimentele sincere ale tinerilor care suferă de mulţi ani din cauza conflictelor civile. Singura lor dorinţă este să ducă o viaţă normală. Dar dorinţele nu devin uşor realitate. Vom trăi să vedem o lume fără războaie?În ultimii ani s-au depus eforturi la nivel internaţional în vederea soluţionării unor războaie civile prin obligarea părţilor aflate în conflict să semneze un acord de pace. Pentru a asigura respectarea acestor angajamente, unele ţări au trimis trupe de menţinere a păcii. Dar puţine naţiuni au banii sau dorinţa de a supraveghea conflictele din ţări îndepărtate, unde suspiciunea şi ura adânc înrădăcinate fac cel puţin nesigură orice înţelegere între facţiunile rivale. De multe ori, conflictele au izbucnit din nou doar la câteva săptămâni sau luni după semnarea unui acord de încetare a focului. După cum arată Institutul Internaţional pentru Cercetări de Pace din Stockholm (SIPRI), „pacea este greu de realizat când combatanţii vor şi pot să continue lupta“. Aceste conflicte greu de soluţionat, răspândite în multe părţi ale lumii, le amintesc creştinilor de o profeţie biblică. Cartea Revelaţia vorbeşte despre o perioadă critică din istoria omenirii pe parcursul căreia un călăreţ simbolic va lua „pacea de pe pământ“ (Revelaţia 6:4). Descrierea unui război continuu face parte din semnul complex care arată că trăim într-o perioadă numită în Biblie „ultimele zile“ (2 Timotei 3:1). Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă asigurarea că aceste ultime zile sunt preludiul unei păci mondiale.În Psalmul 46:9, Biblia ne spune că adevărata pace înseamnă sfârşitul războaielor, nu numai într-o regiune de pe glob, ci pe tot pământul. În plus, acest psalm menţionează armele din timpurile biblice care urmau să fie distruse  arcul şi suliţa. Pentru ca omenirea să trăiască în pace, armele, atât de răspândite în zilele noastre, trebuie distruse.Dar, la urma urmei, nu gloanţele sau puştile alimentează focul războaielor, ci ura şi lăcomia. Lăcomia este una dintre principalele cauze ale războiului, iar ura duce deseori la violenţă. Pentru a elimina aceste sentimente distrugătoare, oamenii trebuie să-şi schimbe modul de gândire, trebuie să înveţe să trăiască în pace cu semenii lor. De aceea, profetul antic Isaia a spus în mod realist că războaiele vor înceta doar atunci când oamenii „nu vor mai învăţa războiul“.  Isaia 2:4.Totuşi, societatea în care trăim îi învaţă pe adulţi şi pe copii să glorifice războiului, nu pacea. Din nefericire, chiar şi copiii sunt instruiţi să ucidă. Ei au învăţat să ucidă La vârsta de 14 ani, Alhaji a ieşit din rândurile soldaţilor activi. Avea 10 ani când trupele rebele l-au capturat şi l-au instruit să lupte cu o mitralieră AK-47 (o armă automată, model Kalaşnikov 1947). Ca recrut forţat, el jefuia pentru a face rost de hrană şi dădea foc caselor. De asemenea, ucidea şi mutila oameni. În prezent, lui Alhaji îi vine greu să uite de război şi să se integreze în societate. Abraham, un alt copil-soldat, a învăţat şi el să ucidă şi i-a fost greu să renunţe la arma sa. Iată ce a spus el: „Nu ştiu ce-am să fac, nu ştiu ce-am să mănânc dacă-mi vor spune să mă descurc fără armă“.Peste 300 000 de copii-soldaţi  atât băieţi, cât şi fete  încă mai luptă şi mor în nenumăratele conflicte civile care pustiesc planeta noastră. Un lider al rebelilor a spus următoarele: „Ei se supun orbeşte ordinelor; nu se gândesc să se întoarcă acasă la soţia sau la familia lor; nu ştiu ce este frica“. Totuşi, aceşti copii îşi doresc şi chiar merită o viaţă mai bună. Ne vine probabil greu să ne imaginăm că şi în ţările dezvoltate există copii-soldaţi. Cu toate acestea, mulţi copii din Occident învaţă războiul în propriul lor cămin. În ce fel?Un exemplu este José, un tânăr din sud-estul Spaniei. În adolescenţă, el a fost pasionat de artele marţiale. Obiectul său cel mai de preţ era o sabie de samurai pe care o primise de Crăciun de la tatăl său. Îi plăceau jocurile video, mai ales cele cu violenţă. La 1 aprilie 2000, el a transpus în fapte agresivitatea eroului său favorit de pe micul ecran. Într-o joacă violentă, el şi-a ucis tatăl, mama şi sora chiar cu sabia primită de la tatăl lui. La Poliţie, el a declarat: „Îmi doream să fiu singur în lume, iar părinţii să nu mai aibă grija mea“. Iată ce a scris ofiţerul Dave Grossman cu privire la efectele divertismentelor pline de violenţă: „Atingem acel punct de insensibilitate la care durerea şi suferinţa [altora] devin surse de distracţie: simţim în mod indirect plăcere, în loc de repulsie. Învăţăm să ucidem şi învăţăm să ne placă lucrul acesta“.Atât Alhaji, cât şi José au învăţat să ucidă. Chiar dacă nici unul n-a dorit să devină criminal, instruirea pe care au primit-o le-a pervertit gândirea. Acest gen de instruire  indiferent că e vorba de copii sau de adulţi  seamănă seminţele violenţei şi ale războiului. Să învăţăm pacea, nu războiul Atât timp cât oamenii învaţă să ucidă, nu va putea fi realizată niciodată o pace durabilă. Cu multe secole în urmă, profetul Isaia a scris: „De ai fi luat aminte la poruncile Mele [ale lui Dumnezeu], atunci pacea ta ar fi fost ca un râu“ (Isaia 48:17, 18). Când ajung să-l cunoască pe Iehova şi să iubească Legea sa, oamenii învaţă să urască violenţa şi războiul. De aceea, e bine ca părinţii să se asigure că jocurile cu care se distrează copiii lor nu încurajează violenţa. Şi adulţii pot învăţa să-şi stăpânească ura şi lăcomia. Martorii lui Iehova ştiu din experienţă că Biblia are puterea de a schimba personalitatea oamenilor.  Evrei 4:12.Să luăm exemplul lui Hortêncio. El avea 23 de ani când a fost recrutat cu forţa. Instruirea militară a avut menirea de a „implanta în noi dorinţa de a ucide oameni, fără să ne temem de nimic când ucidem“, explică el. El a luptat în Africa într-un război civil îndelungat. „Războiul mi-a schimbat personalitatea“, recunoaşte el. „Şi acum îmi amintesc ce-am făcut atunci. Regret nespus de mult lucrurile pe care am fost obligat să le fac.“ Când un camarad i-a vorbit despre Biblie, Hortêncio a fost impresionat. Promisiunea din Psalmul 46:9, unde se spune că Dumnezeu va pune capăt tuturor războaielor, i-a atins inima. Cu cât studia mai mult Biblia, cu atât îşi dorea mai mult să nu mai lupte. La scurt timp după aceea, el şi alţi doi colegi au fost daţi afară din armată şi şi-au dedicat viaţa lui Iehova Dumnezeu. Iată ce spune Hortêncio: „Adevărul Bibliei m-a ajutat să-mi iubesc duşmanii. Mi-am dat seama că luptând în război păcătuiesc de fapt împotriva lui Iehova, pentru că Dumnezeu spune să nu ne ucidem semenii. Pentru a putea manifesta acest gen de iubire, a trebuit să-mi schimb modul de gândire şi să nu-i mai consider pe oameni duşmanii mei“.Aceste experienţe autentice demonstrează că instruirea biblică promovează cu adevărat pacea. Iar lucrul acesta n-ar trebui să ne surprindă deloc. Profetul Isaia a arătat că există o legătură directă între instruirea divină şi pace. El a prezis: „Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de DOMNUL şi mare va fi pacea fiilor tăi“ (Isaia 54:13). Acelaşi profet a vorbit despre un timp când oameni din toate naţiunile se vor revărsa ca un şuvoi de ape la închinarea pură pentru a învăţa căile lui Iehova Dumnezeu. Cu ce rezultate? „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.“  Isaia 2:2–4. În armonie cu această profeţie, Martorii lui Iehova efectuează o lucrare mondială de instruire prin intermediul căreia milioane de oameni au reuşit să depăşească ura care stă la baza tuturor conflictelor. O garanţie pentru pacea mondială Pe lângă faptul că oferă instruire, Dumnezeu a adus în existenţă un guvern, sau „regat“, care va realiza o pace mondială. De remarcat că Biblia îl numeşte pe Isus Cristos, Conducătorul ales de Dumnezeu, „Prinţ al păcii“. Tot ea ne asigură că „o pace fără sfârşit va da [Iehova] scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui“.  Isaia 9:6, 7.Ce garanţie avem că domnia lui Cristos va pune definitiv capăt războaielor? Profetul Isaia adaugă: „Iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor“ (Isaia 9:7). Dumnezeu vrea şi dispune de mijloacele necesare pentru ca pacea sa să nu aibă sfârşit. Isus a avut încredere deplină în această promisiune. De aceea, el şi-a învăţat continuatorii să se roage pentru venirea Regatului lui Dumnezeu şi pentru ca voinţa lui Dumnezeu să se înfăptuiască pe pământ (Matei 6:9, 10). Când această cerere sinceră va primi răspuns, războaiele vor lua sfârşit.