Istoria religiei

Tema pe care o vom prezenta în cele două luni nu poate fi o analiză detaliată a amănuntelor legate de fiecare religie în parte; şi totuşi pe înţelesul fiecărui om încercăm să rezumăm răspunsul la anumite întrebări: “De ce există atît de multe religii?” “Este religia aceea care îl apropie pe om de Dumnezeu sau în mod contrar acepţiunii majorităţii, este cea care îl îndepărtează?” “Dacă sunt atît de diferite, care este totuşi punctul comun al tuturor religiilor?”Omul a fost creat de Dumnezeu cu facultatea închinării. Era drept şi normal ca omul să ofere această închinare Creatorului. Dumnezeu, Creatorul, acela care se face de cunoscut în paginile Sfintei Scripturi cu numele de YHWH sau Iehovah a dat un impuls perfect vieţii umane pe această planetă pe care a creat-o ca locuinţă perfectă în cele mai mici detalii. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: “Eu sunt Domnul, şi nu este altul!” - Isaia 45:18. De unde provine religia ? În acest univers Iehova Dumnezeu nu este singuratic el a creat o mulţime de creaturi spirituale sau altfel spus creaturi al căror trup nu este materie. O răscoală a avut loc în acest univers iar începutul acesteia a fost în grădina Edenului, grădină în care se afla perechea umană, Adam şi Eva. Răscoala unei importante creaturi spirituale numite Lucifer, heruvimul, a avut în vedere dovedirea imperfecţiuni în creatura perfectă a lui Dumnezeu. Cum aşa? Perfecţiunea creaturii umane nu a avut în vedere imposibilitatea acestuia de a alege între bine şi rău, iar calea de la perfecţiune la degenerare este mai scurtă decît ne putem imagina uneori. Deturnarea omului de la calea perfecţiunii a avut în vedere în principal lezarea Creatorului şi blamarea acestuia pentru cursul de acţiune uman. Aceasta s-a REALIZAT PRIN RELIGIE. Cum aşa? În cele două articole vom prezenta foarte succint această afirmaţie.Imunitate în faţa morţii! Înţelepciune şi stăpânire la fel de vaste ca ale lui Dumnezeu! Cu o astfel de afirmaţie mincinoasă a fost prezentată religia omenirii. Eva chiar a crezut acea ofertă defăimătoare a Diavolului. Preţul imediat pe care l-a plătit ea pentru ce se aştepta să primească a fost neascultarea de Dumnezeu; preţul final a fost stingerea în moarte. Între timp, ea a fost în robia închinării demonilor, care este religie. Baza pentru religia Evei a fost defăimarea de către adversarul Satan a Atotputernicului Dumnezeu Iehova, Creatorul, Izvorul vieţii şi al tuturor binecuvântărilor. Ea a descoperit curând că a fost păcălită, deoarece n-a primit nimic din ce îi oferise mincinosul Şarpe; în schimb, ea a primit mizerie, necazuri şi moarte. Tot sfatul dat de Satan şi toate faptele convertiţilor la religie Adam şi Eva, erau contrare voinţei exprimate a lui Dumnezeu. Ce este religia ? Prin urmare, religie înseamnă tot ce este împotriva facerii voinţei lui Dumnezeu. Ea este închinarea dată creaturii şi se bazează pe spusele creaturilor în contrazicerea Cuvântului lui Dumnezeu; de aceea, anulează Cuvântul lui Dumnezeu şi-l face fără valoare. Ea înseamnă mai degrabă teamă de creaturi, decât teamă de Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul.Cu foarte puţine excepţii, urmaşii religioşilor Adam şi Eva au rămas în cursa religiei până când puterea Atotputernicului Dumnezeu i-a înecat în Potop. În vremea celei de-a treia generaţii, religia era organizată într-o aşa măsură, încât a atras comentariul Bibliei, oamenii fiind amintiţi ca ‘numindu-se pe ei, sau alte creaţii, după numele lui Iehova’. Ei nu aveau credinţă în Iehova, ci întrebuinţarea numelui de către ei era o practică religioasă şi un paravan religios pentru închinarea la creaturi (Gen. 4:26, margin.). Dar, în decursul acestui interval, exercitarea religiei nu s-a limitat la creaturile pământeşti. Adversarul Satan a avut succes în ridicarea unor creaturi supraomeneşti nevăzute împotriva lui Iehova Dumnezeu, astfel prinzându-le în cursa religiei. Oferta lui defăimătoare şi mincinoasă pentru ele era o oarecare parte în stăpânirea universală. Pentru un timp după Potop, religia n-a mai fost exercitată de creaturile umane, ci toţi oamenii ascultau legea lui Dumnezeu şi I se închinau. Când Dumnezeu, prin închinătorul Său Noe, a îndreptat atenţia asupra faptului că Sămânţa ce va nimici religia - pe care El o promisese în Eden (Gen. 3:15) - va veni prin Sem, fiul lui Noe şi supravieţuitor al potopului, Satan s-a apucat să reorganizeze religia pe pământ pentru a prinde pe om în cursă, pentru a nimici Sămânţa promisă şi a câştiga stăpânirea universală.Pentru a da un nou început religiei printre rasa umană, Satan l-a ales pe Nimrod. Nimrod a câştigat popularitate ca „viteaz vânător superior lui Iehova şi în opoziţie cu El”. Întorcându-i pe oameni de la închinarea lui Iehova şi de la teama de El, şi punându-i să salute, să înalţe şi să se închine lui Nimrod şi statului, Satan a restabilit religia pe pământ. Satan l-a făcut pe Nimrod să construiască o puternică organizaţie alcătuită din politică şi comerţ, cu religia ca fiind cea mai importantă parte a ei. Acolo a început unirea bisericii cu statul. El l-a mai făcut pe Nimrod să construiască un falnic templu religios sfidând pe Iehova. Diavolul a întins oferta stăpânirii universale lui Nimrod şi succesorilor lui papali, aşa cum este confirmat de titlul pretins de ei: „Împăratul celor patru colţuri ale lumii”. Dumnezeu l-a întrerupt pe autointitulatul domnitor mondial, încurcând limba acoliţilor săi şi a celorlalţi supuşi. Nu s-a realizat nici un fel de stăpânire mondială! Nimrod şi-a văzut oprită construcţia templului şi supuşii împrăştiaţi. Deşi au ieşit de sub controlul imediat al lui Nimrod, ei au rămas sub controlul lui Satan şi al nevăzuţilor lui supuşi, la care oamenii au ajuns să se închine ca demoni. Oriunde s-au îndreptat acei oameni convertiţi la religie, au dus cu ei închinarea lui Nimrod, care era închinare la Diavol. Ce doctrine religioase s-au dezvoltat în cursul timpului? Succesorii lui Nimrod, care au rămas în Babilon, au continuat doctrina religioasă fundamentală a nemuririi umane şi doctrina corelată cu ea, transmigraţia sufletului (numită şi metempsihoză), şi afirmaţiile despre înţelepciunea divină şi stăpânirea universală. Regele Babilonului, care era şi mare preot al religiei babiloniene, susţinea că este principalul interpretator şi posesor al întregii înţelepciuni.Aceleaşi doctrine religioase au fost duse de supuşii de odinioară ai lui Nimrod pe valea Nilului, unde a fost înfiinţată împărăţia Egiptului. Faraonii lui erau priviţi ca dumnezei de supuşii împovăraţi de religie. Ei, toate animalele şi întreaga ţară, erau consideraţi proprietatea personală a lui Faraon. Cei care se apropiau de el, se târau înaintea lui şi i se adresau ca dumnezeu, şi atunci numai la persoana a treia. Ei credeau că numai prin cuvântul lui putea ucide, putea salva şi putea apăra în mod magic. Aşa de superior faţă de alţi oameni era considerat de egipteni a fi Faraon, încât numai fiii lui făcuţi cu propria soră erau consideraţi moştenitori legali ai tronului. Atât valea Nilului, cât şi valea Tigrului şi Eufratului, sunt renumite pentru marile lor temple şi pentru închinarea fanatică pe care locuitorii o dădeau demonilor sub simbolul stelelor. O mare preoţie şi un ritual complicat au fost dezvoltate de către demoni. Introducerea de către demoni a chipurilor de închinare era o violare suplimentară a legii lui Dumnezeu. Unele din chipurile religioase adorate în aceste văi erau enorme, ca de pildă cel din câmpia Dura, pe care l-a ridicat Nebucadneţar (Dan. 3:1). Mai departe, spre est, erau alte văi bogate ale râurilor unde demonii îşi stabiliseră închinarea, comerţul şi conducerea politică printre oameni, marile văi ale Indiei şi Chinei. Dar nu toate familiile umane se aşezaseră în văi fertile. Unele locuiau în vaste ţinuturi de prerie, bune pentru creşterea animalelor, ca de pildă păşunile Europei şi ale Asiei. Aceşti crescători de vite se mutau împreună cu turmele lor după anotimpuri şi nu s-au stabilit în oraşe mari; dar ei se închinau la demoni în acelaşi fel. Ei nu aveau temple şi chipuri mari, dar aveau chipuri portabile şi în locul unei mari preoţii aveau ceea ce ar corespunde vraciului indienilor americani. Toţi care au abandonat închinarea lui Iehova, fie locuitori ai oraşelor, fie agricultori sau nomazi, au fost prinşi în cursă de religie. Şi toţi au eşuat să primească nemurirea, înţelepciunea divină şi stăpânirea universală.Practica religiei, sau închinarea la demoni (Fapte 17:22, Diaglott; vezi şi nota de subsol), are ca scop întoarcerea omenirii de la închinarea adevăratului Dumnezeu, Iehova. Ea este închinare la orice altceva decât la Atotputernicul Dumnezeu Iehova. Satan a obţinut această închinare pentru sine şi demonii lui asociaţi, făcând omenirea să se închine statului, liderilor de stat, simbolurilor, chipurilor, stelelor şi altor corpuri cereşti, prin intermediul a numeroase şi felurite minciuni religioase. Înjositoarea închinare la liderii statului, începută de Nimrod în câmpia Şinear, a fost dusă în alte părţi ale pământului, aşa cum este demonstrat de închinarea dată faraonilor egipteni şi de închinarea lui Malcam de către amoniţi – Ţef. 1:5.În Babilon, Nimrod a fost canonizat şi venerat după moartea sa. Dar, deoarece Nimrod era mort, Satan era de fapt cel venerat. Satan era venerat acolo ca Bel (Distrugătorul; Isa. 46:1; Ier. 50:2; 51:44). În Palestina şi alte părţi, Satan era venerat ca Baal (stăpân, proprietar). Alte nume, sub care demonii erau veneraţi ca dumnezei şi care sunt amintite în Biblie, sunt: Chemoş (venerat în Moab), Moloh sau Milcom (de amoniţi; 1Regi 11:5, 7), Sucot-Benot (în Babilon şi Samaria), Nergal (Cut şi Samaria), Aşima (Hamat şi Samaria), Nibhaz şi Tartac (Ava şi Samaria), Adramelec şi Anamelec (Sefarvaim şi Samaria; 2Regi 17:26-31), Dagon (filisteni; 1Sam. 5:7), Rimon (Damasc; 2Regi 5:18), Nisroc (Asiria; Isa. 37:38), Zeus (numit Jupiter de romani şi venerat de greci şi alte naţiuni; Fapte 14:12, ,), Hermes (numit Mercur de romani şi adorat de greci şi alte naţiuni; Fapte 14:12), Castor şi Polux sau Dioscuri (veneraţi de mai multe popoare iafetice, inclusiv romanii şi grecii; Fapte 28:11) şi Remfan (Fapte 7:43). În afară de aceşti dumnezei-demoni, cei din vechime se închinau la mulţi alţii, ce nu sunt amintiţi în Scriptură. Nimrod a devenit soţul propriei lui mame, care a fost venerată mai târziu în Babilon ca Iştar, iar în Tir, Sidon şi restul Canaanului ca Astartea Ashtoreth. Necredinciosul Solomon a mers după ea şi i-a construit o înălţime înaintea Ierusalimului. (1Regi 11:5; 2Regi 23:13). În Babilon ea mai era numită „Stăpâna cerului”. „Regina cerului” era venerată de izraeliţii necredincioşi în zilele lui Ieremia. (Ier. 7:18; 44:17-25). Ea a fost venerată mai târziu în Efes şi în alte părţi ca Artemis (Diana). – Fapte 19:25-28. Cum se identifică practicile religioase păgâne cu cele din zilele noastre? Folosirea simbolurilor în închinarea la Diavol este larg răspândită. Credinciosul Iov a declarat că el se reţinea de la a se închina la simboluri, precum soarele şi luna (Iov 31:24-28). Şi stelele erau venerate (Deut. 4:19). Un alt simbol prin care demonii primeau închinarea religioşilor este crucea. Introdusă mai întâi în Babilon, de acolo s-a răspândit pe întreg pământul. Chiar şi animalele erau folosite ca simboluri prin care oamenii se puteau închina la demoni. Astăzi, naţiunile care înalţă statul îşi aseamănă guvernele cu un leu, urs, vultur, etc., şi le pun chipurile pe steme şi drapele. Steagurile erau o trăsătură caracteristică a templelor egiptene. În inscripţiile egiptene, prezenţa steagurilor înaintea clădirii o identifica pe aceasta ca templu. Însăşi hieroglifele însemnând „dumnezeu” (neter) sunt identificate ca un steag [reprezintă un băţ pe care este încolăcit un fragment de papirus, simbolizând teritoriul sfânt al primelor clanuri care aveau drept zeu tutelar un neter anumit]. În reportajul lui Robert Ripley, „Credeţi sau nu”, apărea afirmaţia: „Primele steaguri erau mici statuete de dumnezei puse pe bastoane şi purtate pe câmpul de luptă. Ele au fost înlocuite mai târziu de steaguri cu steme pictate” – The Detroit Times, 6 decembrie 1944. De la închinarea la simboluri la închinarea la chipuri [statui sau icoane] a fost un mic pas. Idolatrizarea chipului consta din fluturarea mâinii şi salutarea lui, aruncarea unui sărut spre el sau, pur şi simplu sărutând chipul. Multe din ritualurile închinării la chipuri erau chiar mai degradante decât acestea. În legătură cu închinarea la chipurile lui Baal şi ale Astarteei, Diavolul a instituit cultul falusului (închinarea la sex). „Păduricile” sau „aşerah” erau chipuri sau simboluri vizibile folosite în legătură cu închinarea falică la Baal şi Astartea. – Lev. 18:20-25; Isa. 57:5-8; Num. 31:16; Ps. 106:28.Demonii, spre batjocura lui Dumnezeu şi pentru a aduce ocară pe numele Său, i-au făcut pe oameni să le aducă jertfe, chiar jertfe umane, ca acelea aduse lui Baal. (Ps. 106:37, 38; Deut. 12:30, 31; Fapte 15:29). În închinarea Diavolului sub simbolul lui Baal, pentru el erau ridicate altare, erau construite temple şi profeţii îi aduceau jertfe; implorându-l fierbinte, ei făceau un salt, îşi răsuceau şi deformau corpul şi se tăiau cu cuţite şi suliţe până se umpleau de sânge. (1Regi 16:31-33; 18:26-28). Demonilor le erau oferite jertfe de băutură şi tămâie de pe acoperişuri şi pe străzi, iar religioşii din Palestina se închinau demonilor pe munţi înalţi, dealuri şi sub copaci (Deut. 12:2,3; Ier. 32:29; 11:13). Religioşii aveau un dumnezeu demon pentru fiecare cetate. (Ier. 2:28; 11:13). Preoţii lui Baal erau identificaţi prin robele negre pe care le purtau! – Ţef. 1:4. Practicanţii religiei erau cunoscuţi prin diferite nume, care denotau trăsătura specifică a închinării la demoni pe care ei puneau accentul, sau afirmaţiile pe care le făceau în ceea ce-i privea, ca de pildă: prooroci, vrăjitori, ghicitori, prevestitori, mediumuri, vraci, magicieni (sau magi), necromanţi, făcători de farmece, cititori în stele, etc. (Mat. 2:1, A.S.V., margin; Deut. 18:10,11). Toţi aceşti magicieni sau vrăjitori erau agenţi ai Diavolului, pe care îl serveau şi căruia i se închinau.În sprijinirea afirmaţiei religiei că ea este singura depozitară a cunoştinţei şi a înţelepciunii, aceasta urmărea să controleze toată educaţia. Ea ţinea masele omenirii în ignoranţă şi îi educa numai pe cei foarte puţini care constituiau clerul. Dar, în toată acumularea lor de aşa-zisă înţelepciune, ei omiteau cea mai înaltă învăţătură, cunoştinţa despre Iehova şi Cuvântul Lui. Atitudinea clerului babilonian din vechime, referitoare la educarea oamenilor de rând, este arătată prin cuvintele unui scrib babilonian: „Omul învăţat să-i instruiască pe cei învăţaţi, dar cei neînvăţaţi să nu audă, căci acest lucru este tabu”. Tot ceea ce învăţau ei erau minciunile lor religioase, care constituie principalul inventar al tuturor religiilor, în special minciuna fundamentală a nemuririi sufletului uman. Din pricina acestei doctrine, religia întotdeauna a fost foarte preocupată de cei morţi, de pregătiri pentru ei şi de a plăti preotului pentru aceştia. În timpurile din vechime, religioşii îşi făceau tăieturi pe corp pentru cei morţi. (Lev. 19:28). Alte minciuni religioase învăţate de religie erau existenţa unui loc de purificare sau de chinuire a celor morţi şi minciuna religioasă ce dezonorează pe Dumnezeu despre „treime”. Deşi religia a avut succes în a prinde în cursă şi în a întoarce mulţi oameni şi îngeri de la Dumnezeul cel adevărat, ea nu a avut niciodată succes în a întoarce toţi oamenii şi îngerii împotriva lui Dumnezeu. Ce a făcut Ierarhia romano-catolică? Roma, cea de-a şasea putere mondială, a făcut ceea ce n-a încercat nici un imperiu mondial dinaintea ei. Ea a încercat nu numai să aducă în interiorul graniţelor sale toată lumea civilizată din acel timp, ci şi să includă în religia ei toate religiile de atunci. Această încercare a continuat pentru mult timp şi toate religiile din imperiu se amestecau la Roma, dar rămânând separate una de alta. Apoi a urmat cel mai îndrăzneţ plan religios de până atunci: fuziunea religiilor. Urmaşii lor, prin nenumărate secte din întreaga „creştinătate”, încă hulesc pe Iehova şi Isus Cristos în numele lui Cristos. În această fuziune, religia fiecărei ramificaţii cunoscute sau a fiecărei varietăţi de închinare la demoni, s-a contopit într-un sistem numit romano-catolic. Organizaţia romano-catolică continuă lucrarea de fuziune şi de absorbţie a diferitelor forme de închinare la demoni. Având în vedere faptul că după Nimrod religia a început să se răspândească, organizaţia romano-catolică le-a adunat din nou laolaltă pe toate. Practic, ea a adus în mijlocul ei fiecare tip imaginabil de închinare la demoni. Acum, ea are în remorcă chiar cadavrul protestantismului. Religia pare mai aproape decât oricând înainte de a obţine stăpânirea mondială şi unificarea religiei. Dar, în loc să ajungă la stăpânire mondială, înţelepciune şi nemurire, religia va secera la Armaghedon numai înfrângere şi nimicire veşnică.