Evanghelia dupa Luca - Capitolul 21 : 1 - 38

1 Când şi-a ridicat privirea, i-a văzut pe bogaţii care îşi puneau darurile în cutiile trezoreriei.
2 Apoi a văzut o văduvă săracă care punea acolo doi bănuţi
3 şi a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă, deşi săracă, a pus mai mult decât toţi.
4 Pentru că toţi aceştia au pus daruri din prisosul lor, dar această femeie, din sărăcia ei, a pus tot ce mai avea ca să trăiască“.
5 Mai târziu, în timp ce unii vorbeau despre templu  cum era împodobit cu pietre frumoase şi lucruri dedicate ,
6 el a zis: „În ce priveşte aceste lucruri pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată“.
7 Atunci ei l-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul când aceste lucruri vor trebui să se întâmple?“
8 El a zis: „Luaţi seama să nu vă lăsaţi induşi în eroare! Pentru că vor veni mulţi în numele meu, zicând: «Eu sunt acela» şi «Timpul potrivit s-a apropiat». Să nu vă duceţi după ei!
9 Iar când veţi auzi de războaie şi tulburări, să nu vă îngroziţi. Fiindcă mai întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri, dar sfârşitul nu va veni imediat“.
10 Apoi le-a mai zis: „Se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat,
11 vor fi mari cutremure de pământ şi dintr-un loc în altul epidemii şi lipsuri de alimente. Vor fi privelişti înfricoşătoare şi, din cer, semne mari.
12 Dar, înainte de toate aceste lucruri, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta, vă vor preda sinagogilor şi închisorilor şi veţi fi târâţi înaintea regilor şi a guvernatorilor din cauza numelui meu.
13 Aceasta vă va da ocazia să depuneţi mărturie.
14 Puneţi-vă deci în inimă să nu vă gândiţi dinainte cum să vă apăraţi,
15 căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia toţi împotrivitorii voştri nu vor putea să i se împotrivească, nici să o contrazică.
16 Veţi fi predaţi chiar de părinţi, de fraţi, de rude şi de prieteni, iar ei îi vor da la moarte pe unii dintre voi. 17 Şi veţi fi urâţi de toţi oamenii din cauza numelui meu.
18 Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu va pieri.
19 Prin perseverenţa voastră vă veţi câştiga sufletele.
20 Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de armate campate, să ştiţi că pustiirea lui s-a apropiat.
21 Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din oraş să iasă din el şi cei de la ţară să nu intre în el,
22 fiindcă acestea sunt zilele în care se va face dreptate, pentru ca toate lucrurile scrise să se împlinească.
23 Vai de femeile însărcinate şi de cele care alăptează în zilele acelea! Căci va fi multă suferinţă în ţară şi mânie împotriva acestui popor.
24 Vor cădea sub ascuţişul sabiei şi vor fi duşi captivi în toate naţiunile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni până se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor.
25 Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ nelinişte a naţiunilor, care nu vor şti ce să facă din cauza mugetului mării şi a agitaţiei ei,
26 în timp ce oamenii vor leşina de frică şi în aşteptarea lucrurilor care vor veni asupra pământului locuit, pentru că puterile cerurilor vor fi zguduite.
27 Atunci îl vor vedea pe Fiul omului venind într-un nor cu putere şi cu mare glorie.
28 Dar, când vor începe să se întâmple aceste lucruri, ridicaţi-vă şi înălţaţi-vă capul, pentru că eliberarea voastră se apropie!“
29 Apoi le-a spus o ilustrare: „Priviţi smochinul şi toţi ceilalţi pomi:
30 Când au înmugurit deja, voi ştiţi, văzându-i, că vara este aproape.
31 Tot aşa şi voi, când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, să ştiţi că regatul lui Dumnezeu este aproape.
32 Adevărat vă spun: Această generaţie nu va trece nicidecum până nu se vor întâmpla toate lucrurile.
33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trece.
34 Dar fiţi atenţi la voi înşivă ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu mâncare şi băutură în exces şi cu îngrijorările vieţii, iar ziua aceea să vină pe neaşteptate peste voi
35 ca o cursă. Fiindcă ea va veni peste toţi aceia care locuiesc pe toată faţa pământului.
36 Rămâneţi treji, făcând tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care trebuie să se întâmple şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului!“
37 Astfel, ziua preda în templu, iar noaptea ieşea şi stătea pe muntele numit Muntele Măslinilor.
38 Tot poporul venea dis-de-dimineaţă la el în templu ca să-l asculte.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters