Evanghelia dupa Luca - Capitolul 7 : 1 - 50

1 Când a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
2 Şi sclavul unui centurion, la care el ţinea foarte mult, era bolnav, pe moarte.
3 Când a auzit despre Isus, a trimis la el nişte bătrâni ai iudeilor ca să-l roage să vină şi să-i scape sclavul.
4 Cei care au venit la Isus au început să-l roage stăruitor, zicând: „Merită să-l ajuţi,
5 pentru că iubeşte naţiunea noastră şi ne-a zidit sinagoga“.
6 Şi Isus a plecat cu ei. Dar nu era departe de casă, când centurionul a trimis nişte prieteni să-i spună: „Domnule, nu te mai deranja, fiindcă nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.
7 De aceea nu m-am considerat demn să vin la tine. Dar spune un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca.
8 Pentru că şi eu sunt un om supus unei autorităţi şi am soldaţi în subordine; şi îi spun unuia: «Du-te!» şi se duce; şi altuia: «Vino!» şi vine; şi sclavului meu: «Fă asta!» şi face“.
9 Când Isus a auzit aceste lucruri, s-a mirat de el. S-a întors spre mulţimea care îl urma şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare“.
10 Şi cei care fuseseră trimişi s-au întors acasă şi l-au găsit pe sclav sănătos.
11 Puţin după aceea, a plecat spre un oraş numit Nain, iar discipolii săi şi o mare mulţime mergeau cu el.
12 Pe când se apropia de poarta oraşului, iată că era adus afară un mort, singurul fiu al mamei sale. Ea era văduvă. Cu ea era şi o mulţime foarte mare din oraş.
13 Când Domnul a zărit-o, i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu mai plânge!“
14 Apoi s-a apropiat şi a atins năsălia, iar cei care o purtau s-au oprit. Atunci el a zis: „Tinere, îţi zic: Scoală-te!“
15 Şi mortul s-a ridicat în capul oaselor şi a început să vorbească, iar el i l-a dat mamei lui.
16 Atunci pe toţi i-a cuprins frica şi au început să-l glorifice pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat între noi“ şi „Dumnezeu şi-a îndreptat atenţia spre poporul său“.
17 Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudeea şi în tot ţinutul din jur.
18 Discipolii lui Ioan i-au spus toate aceste lucruri.
19 Atunci Ioan i-a chemat pe doi dintre discipolii săi şi i-a trimis la Domnul ca să-l întrebe: „Tu eşti Cel care vine sau să aşteptăm pe altul?“
20 Când au venit la el, bărbaţii i-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la tine să te întrebăm: «Tu eşti Cel care vine sau să aşteptăm pe altul?»“
21 În ceasul acela el i-a vindecat pe mulţi de boli, de suferinţe mari şi de spirite rele, iar multor orbi le-a dăruit vederea.
22 Şi, răspunzând, le-a zis celor doi: „Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit: orbii îşi capătă vederea, ologii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii sunt sculaţi şi săracilor le este anunţată vestea bună.
23 Fericit este cel care nu s-a poticnit din cauza mea“.
24 Când mesagerii lui Ioan au plecat, el a început să le spună mulţimilor despre Ioan: „Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie legănată de vânt?
25 Ce-aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în veşminte moi? Iată că aceia care poartă haine scumpe şi trăiesc în lux sunt în case regale.
26 Atunci ce-aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da, vă spun, mult mai mult decât un profet.
27 El este cel despre care s-a scris: «Iată că îl trimit înaintea feţei tale pe mesagerul meu, care va pregăti calea înaintea ta».
28 Vă spun că printre cei născuţi din femei nu este niciunul mai mare decât Ioan, dar cel mai mic în regatul lui Dumnezeu este mai mare decât el“.
29 Când au auzit lucrul acesta, tot poporul şi încasatorii de impozite au spus că Dumnezeu este drept, căci fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan.
30 Dar fariseii şi cei care erau buni cunoscători ai Legii au nesocotit sfatul lui Dumnezeu pentru ei, căci nu fuseseră botezaţi de el.
31 „Cu cine îi voi compara pe oamenii din această generaţie şi cu cine se aseamănă ei?
32 Se aseamănă cu nişte copilaşi care stau în piaţă şi strigă unii la alţii, zicând: «V-am cântat din flaut, dar n-aţi dansat, ne-am jelit, dar n-aţi plâns».
33 La fel, Ioan Botezătorul a venit fără să mănânce pâine şi fără să bea vin, dar voi ziceţi: «Are demon!»
34 Fiul omului a venit mâncând şi bând, dar voi ziceţi: «Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al încasatorilor de impozite şi al păcătoşilor!»
35 Totuşi, înţelepciunea este dovedită dreaptă de toţi copiii ei.“
36 Unul dintre farisei l-a rugat să ia prânzul cu el. Astfel, el a intrat în casa fariseului şi s-a întins la masă.
37 Şi iată că o femeie cunoscută în oraş ca păcătoasă a aflat că el era întins la masă în casa fariseului şi a adus un vas de alabastru cu ulei parfumat.
38 Şi, aşezându-se în spate, la picioarele lui, plângea şi a început să-i ude picioarele cu lacrimile ei şi i le ştergea cu părul capului ei. De asemenea, îi săruta cu tandreţe picioarele şi i le ungea cu ulei parfumat.
39 Văzând acest lucru, fariseul care îl invitase a zis în sinea lui: „Dacă omul acesta ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care îl atinge, că este o păcătoasă“.
40 Dar, răspunzând, Isus i-a zis: „Simon, am ceva să-ţi spun“. El a zis: „Spune, învăţătorule!“
41 „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
42 Cum nu aveau de unde să plătească, i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?“
43 Răspunzând, Simon a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat cu mărinimie mai mult“. El i-a zis: „Ai judecat corect“.
44 Apoi s-a întors spre femeie şi i-a zis lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta şi tu nu mi-ai dat apă pentru picioare. Dar această femeie mi-a udat picioarele cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul ei.
45 Tu nu mi-ai dat o sărutare, dar această femeie n-a încetat să-mi sărute picioarele cu tandreţe din ceasul în care am intrat.
46 Tu nu mi-ai uns capul cu ulei, dar această femeie mi-a uns picioarele cu ulei parfumat.
47 De aceea, îţi spun că păcatele ei, deşi sunt multe, sunt iertate, pentru că a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin“.
48 Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îţi sunt iertate“.
49 Atunci cei întinşi la masă cu el au zis în sinea lor: „Cine este acest om care iartă până şi păcatele?“
50 Dar el i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a salvat. Du-te în pace!“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters