Faptele apostolilor - Capitolul 20 : 1 - 38

1 Când s-a potolit zarva, Pavel a trimis după discipoli şi, după ce i-a încurajat, şi-a luat rămas-bun de la ei şi a plecat, îndreptându-se spre Macedonia. 2 După ce a străbătut regiunea aceea, încurajându-i cu multe cuvinte pe cei de acolo, a mers în Grecia. 3 Acolo a stat trei luni şi, pentru că iudeii urziseră un complot împotriva lui în timp ce el se pregătea să se îmbarce spre Siria, s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. 4 Îl însoţeau Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secund dintre tesaloniceni, Gaius din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim din districtul Asiei. 5 Ei şi-au continuat drumul şi ne aşteptau acum în Troa. 6 Iar noi, după zilele Turtelor Nedospite, am ieşit în larg din Filipi şi în cinci zile am sosit la ei, în Troa. Acolo am stat şapte zile. 7 În prima zi a săptămânii, când eram adunaţi pentru a lua masa, Pavel a început să le vorbească, fiindcă pleca în ziua următoare. Şi el şi-a prelungit vorbirea până la miezul nopţii. 8 În camera de sus, unde eram adunaţi, erau mai multe lămpi. 9 Un tânăr pe nume Eutih, care stătea pe fereastră, a adormit adânc în timp ce Pavel vorbea şi, biruit de somn, a căzut de la etajul al doilea şi l-au ridicat mort. 10 Dar Pavel a coborât, s-a aruncat peste el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu mai strigaţi, căci sufletul lui este în el!“ 11 Apoi a urcat, a frânt pâinea şi a mâncat, iar după ce a vorbit mult timp cu ei, până la revărsatul zorilor, a plecat. 12 Ei l-au luat viu pe băiat şi aceasta i-a mângâiat foarte mult. 13 Noi am mers mai departe până la corabie şi am navigat spre Asos, unde voiam să-l luăm la bord pe Pavel, căci el însuşi, după ce dăduse instrucţiuni în acest sens, voia să vină pe jos. 14 Astfel, când ne-a ajuns din urmă la Asos, l-am luat la bord şi ne-am dus la Mitilene. 15 A doua zi am plecat de acolo, am ajuns în dreptul lui Chios, iar în ziua următoare am acostat la Samos. După încă o zi am sosit la Milet. 16 Căci Pavel hotărâse să treacă cu corabia pe lângă Efes, ca să nu piardă timp în provincia Asiei. Fiindcă se grăbea să ajungă, dacă se putea, la Ierusalim în ziua sărbătorii Penticostei. 17 Totuşi, de la Milet a trimis vorbă la Efes şi i-a chemat pe bătrânii congregaţiei. 18 Când au ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi bine cum, din prima zi în care am pus piciorul în provincia Asiei, am fost tot timpul cu voi, 19 slujind ca sclav Domnului cu cea mai mare umilinţă, cu lacrimi şi în încercările prin care am trecut din cauza uneltirilor iudeilor.  20 În tot acest timp nu m-am reţinut să vă spun toate lucrurile care erau de folos şi să vă învăţ în public şi din casă în casă.  21 Ci le-am depus o mărturie temeinică atât iudeilor, cât şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul nostru Isus. 22 Şi acum, iată că, obligat de spirit, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. 23 Ştiu doar că, din oraş în oraş, spiritul sfânt îmi depune mărturie întruna, spunând că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Totuşi, eu nu pun preţ pe sufletul meu, ca şi cum mi-ar fi scump, numai să pot să-mi sfârşesc cursa şi serviciul pe care l-am primit de la Domnul Isus: acela de a depune mărturie temeinică despre vestea bună referitoare la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. 25 Şi acum, iată: ştiu că voi toţi, în mijlocul cărora am predicat regatul, nu-mi veţi mai vedea faţa. 26 De aceea, vă chem să mărturisiţi azi că sunt curat de sângele tuturor oamenilor, 27 fiindcă nu m-am reţinut să vă spun toată voinţa lui Dumnezeu. 28 Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu. 29 Ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, 30 şi că se vor ridica bărbaţi chiar dintre voi care vor vorbi lucruri denaturate ca să-i tragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, rămâneţi treji şi amintiţi-vă că trei ani, noapte şi zi, n-am încetat să vă sfătuiesc pe fiecare printre lacrimi. 32 Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului bunătăţii sale nemeritate, cuvânt care vă poate zidi şi vă poate da moştenirea între toţi cei sfinţiţi. 33 N-am poftit nici argintul, nici aurul, nici hainele cuiva. 34 Voi înşivă ştiţi că aceste mâini s-au îngrijit de necesităţile mele şi ale celor ce erau cu mine. 35 În toate v-am arătat că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi şi să vă amintiţi de cuvintele Domnului Isus, când a zis: «Este mai multă fericire în a da decât în a primi»“. 36 După ce a spus aceste lucruri, a îngenuncheat cu ei toţi şi s-a rugat. 37 Şi toţi au izbucnit într-un mare plâns şi s-au aruncat de gâtul lui Pavel, sărutându-l cu tandreţe, 38 pentru că erau îndureraţi mai ales de cuvântul pe care li-l spusese: că nu aveau să-i mai vadă faţa. Apoi l-au condus până la corabie.