Faptele apostolilor - Capitolul 4 : 1 - 37

1 Pe când cei doi vorbeau poporului, preoţii principali, comandantul gărzii de la templu şi saducheii au venit peste ei, 2 supăraţi că învăţau poporul şi că anunţau clar învierea din morţi dându-l ca exemplu pe Isus. 3 Au pus mâna pe ei şi i-au ţinut sub pază până a doua zi, fiindcă deja se înserase. 4 Totuşi, mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântarea au crezut, iar numărul bărbaţilor s-a ridicat la aproximativ cinci mii. 5 A doua zi s-au adunat la Ierusalim conducătorii, bătrânii şi scribii 6 precum şi Ana, preotul principal, şi Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei din familia preotului principal, 7 i-au pus în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut lucrul acesta?“ 8 Atunci Petru, plin de spirit sfânt, le-a zis: „Conducători ai poporului şi bătrâni, 9 dacă astăzi suntem cercetaţi pentru binele făcut unui bolnav, ca să se afle prin cine a fost vindecat omul acesta, 10 să ştiţi voi toţi şi tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi ţintuit pe stâlp, dar pe care Dumnezeu l-a sculat din morţi, da, prin el stă omul acesta sănătos aici, în faţa voastră. 11 El este «piatra pe care voi, zidarii, aţi considerat-o un nimic şi care a devenit capul unghiului». 12 Şi în nimeni altul nu este salvare, căci nu este sub cer niciun alt nume care să fi fost dat printre oameni prin care putem fi salvaţi“. 13 Văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi înţelegând că erau oameni fără carte şi de rând, s-au mirat. Şi şi-au dat seama că fuseseră cu Isus. 14 Şi, privindu-l pe omul care fusese vindecat şi care stătea în picioare lângă ei, n-au avut nimic de spus împotrivă. 15 Atunci le-au poruncit să iasă din sala Sanhedrinului şi s-au sfătuit, 16 zicând: „Ce să facem cu oamenii aceştia? Pentru că au făcut un semn extraordinar, văzut de toţi locuitorii Ierusalimului, iar noi nu putem nega. 17 Dar, pentru ca lucrul acesta să nu se mai răspândească în popor, să-i ameninţăm şi să le spunem să nu mai vorbească nimănui în numele acesta“. 18 Atunci i-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească şi să nu mai predea nicăieri în numele lui Isus. 19 Dar, răspunzând, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. 20 Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“. 21 După ce i-au ameninţat din nou, i-au eliberat, pentru că nu găsiseră niciun motiv să-i pedepsească şi pentru că se temeau de popor, fiindcă toţi îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Fiindcă omul care fusese vindecat miraculos avea peste patruzeci de ani. 23 După ce au fost eliberaţi, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit ce le spuseseră preoţii principali şi bătrânii. 24 Auzind aceasta, şi-au înălţat cu toţii glasul către Dumnezeu şi au zis: „Domn Suveran, tu eşti Cel care a făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele 25 şi care, prin spiritul sfânt, a spus prin gura strămoşului nostru David, slujitorul tău: «De ce s-au agitat naţiunile şi de ce au meditat popoarele la lucruri deşarte? 26 Regii pământului s-au ridicat şi conducătorii s-au adunat ca un singur om împotriva lui Iehova şi împotriva unsului său». 27 Şi atât Irod, cât şi Ponţiu Pilat, împreună cu oamenii naţiunilor şi cu popoarele lui Israel, s-au adunat în acest oraş împotriva sfântului tău slujitor Isus, pe care l-ai uns, 28 ca să facă ceea ce mâna şi voinţa ta hotărâseră dinainte să se întâmple. 29 Şi acum, Iehova, îndreaptă-ţi atenţia spre ameninţările lor şi fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala, 30 în timp ce îţi întinzi mâna ca să vindeci şi în timp ce se fac semne şi minuni prin numele sfântului tău slujitor Isus“. 31 După ce au făcut această implorare, locul în care erau adunaţi s-a zguduit şi toţi s-au umplut de spirit sfânt şi vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. 32 Mulţimea celor care crezuseră era cu o inimă şi cu un suflet şi niciunul nu spunea că vreunul dintre lucrurile pe care le avea era al lui, ci aveau toate în comun. 33 Şi, cu multă putere, apostolii depuneau încontinuu mărturie despre învierea Domnului Isus şi peste toţi era din belşug bunătate nemeritată. 34 Niciunul dintre ei nu era în nevoie, fiindcă toţi cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau şi aduceau valoarea lucrurilor vândute 35 şi o puneau la picioarele apostolilor. Apoi se împărţea fiecăruia, după cum avea nevoie. 36 Astfel, Iosif, cunoscut de apostoli şi ca Barnaba care, tradus, înseamnă Fiul Mângâierii  un levit originar din Cipru, 37 a vândut bucata de pământ pe care o avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.