Adevarul va va face liberi - Capitolul XXV

„Oameni de bine” Marşul spre completa libertate este în curs! Ni­mic din ceea ce disperata organizaţie a lui Satan întreprinde în „zilele ei din urmă” nu poate opri acest marş înainte. În fruntea procesiunii este neînvinsul Conducător, spre care Domnul Dumnezeu arată, anunţând: „Iată, L-am pus martor pe lângă popoare, conducător şi comandant al popoarelor! Într-adevăr, vei chema neamuri, pe care nu le cunoşti, şi popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Iehova, Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăveşte. Căutaţi pe Iehova câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape”. - Isaia 55:4-6, A.R.V. Când Conducătorul numit de Domnul venise la templu în 1918, găsi poporul de legământ al lui Iehova într-o tristă captivitate, înăuntrul porţilor Babilonului modern. El po­runci: „Treceţi, treceţi pe porţi! Pregătiţi o cale poporului! Croiţi, croiţi drum, daţi pietrele la o parte! Ridicaţi un steag peste popoare”. (Isaia 62:10). Pietrele, care împiedică marşul pe calea înaltă a adevărului, trebuie îndepărtate; steagul adevărului împărăţiei, care este steagul libertăţii, trebuie ridicat sus, pentru ca toţi prizonierii să-l poată vedea şi să-l urmeze în securitatea, prosperitatea şi pacea împărăţiei lui Dumnezeu, prin Fiul Său. Înainte de venirea Regelui la templu, un război avusese loc în cer şi Satan Diavolul suferise o mare prăbuşire din înaltul său sediu al puterii cereşti. Acum, organizaţia sa, marele Babilon, stă în faţa nimicirii în războiul final al Armaghedonului. Aceia, care doresc să trăiască sub Guvernul teocratic ca oameni liberi ai lui Dumnezeu, trebuie imediat să alerge spre libertate, ascultând chemarea cerească de avertisment: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui spirit necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei ...Ieşi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fi lovit cu urgiile ei!” Apocalipsa 18:1 - 4, Rotherham. Naţiuni, regi şi negustori, toţi cei care au legături şi relaţii cu Babilonul religios, sunt condamnaţi la prăbuşire împreună cu el. Mulţi oameni de bine sinceri faţă de Dumnezeu şi împărăţia Sa, sunt ţinuţi prizonieri în Babilon, necunoscând adevărul care le arată calea de scăpare. A rămâne mai departe în Babilon înseamnă a muri în robie, dând consimţământ şi sprijin moral păcatelor ei şi, prin urmare, gustând împreună cu ea plăgile din mâna lui Dumnezeu. Împărăţia Sa este singurul refugiu pentru aceia care fug de nimicire la sfârşitul final. La naşterea omenească a Mântuitorului care trebuia să fie Regele acelui Guvern teocratic, o mare oaste cerească apă­ruse lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Mărire lui Dumnezeu în înălţime, şi pe pământ pace, între oamenii bunăvoinţei”. (Luca 2:14, Roth.). Acum, împărăţia a fost stabilită în ceruri, şi alegerea trebuie să fie făcută între acel Guvern Drept şi Babilonul lumesc. Numai aceia care părăsesc Babilonul condamnat la nimicire şi care fără frică ies afară şi-şi demonstrează bunăvoinţa faţă de Iehova şi împărăţia Sa, se bucură de pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere omenească în această lume neliniştită şi suferindă. Aceştia se bucură de libertatea de teamă acum, când „pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri în nedumerire, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate”. - Luca 21:25, 26. Cei care dau la o parte pietrele de poticnire ale erorilor şi tradiţiilor religioase ale oamenilor, şi care ridică steagul lui Iehova al adevărului, nu sunt duşmanii poporului, fie acesta catolic, protestant, iudeu sau păgân. Când apostolul fusese înfierat de către religionişti ca primejdios pentru interesele poporului, el întrebă: „M-am făcut oare vrăşmaşul vostru, pentru că v-am spus adevărul?” (Galateni 4:16). El atrăgea atenţia că în această lume preţioasa libertate va trebui întotdeauna apărată cu zel şi trebuie luptat împotriva tuturor abuzurilor babilonice. Demascând a „cincia coloană” religioasă din vremea aceea, el scrise: „Din pricina fraţilor min­cinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Isus Cristos, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul evangheliei să rămână cu voi”. - Galateni 2:4,5, Weymouth. De la 1918, „coloana a cincia” religioasă s-a infiltrat printre toate naţiunile democratice şi liberale, vârându-se pe furiş în drepturile, privilegiile şi inviolabilităţile iubitorilor de democraţie. Scopul ei final este să înrobească poporul şi să zdro­bească adevărul mesajului împărăţiei lui Dumnezeu. Prin urmare, cuvintele apostolului răsună cu putere convingă­toare în aceste timpuri primejdioase: „Pentru libertate ne-a făcut Cristos liberi. Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei”. (Galateni 5:1, A.R.V.). Lupta împotriva robiei religioase şi pentru libertatea de închinare lui Iehova trebuie sa meargă înainte, ca pe vremea Judecătorului Iefta. Fiica lui Iefta, unicul lui copil, fusese prima din casa lui care-i ieşise în întâmpinare, să laude pe Iehova Dumnezeu pentru biruinţa asupra agresorilor amoniţi totalitari şi pentru scoa­terea lor din domeniul Teocraţiei tipice a lui Iehova. (Judecătorii 11:34- 36). În ultimul timp iese în evidenţă o clasă de oameni, care cugetă şi lucrează întocmai ca fiica lui Iefta, mai ales de la 1938. În acel an au fost puse în acţiune regula şi procedura teocratică înăuntrul organizaţiei văzute a poporului de legământ al lui Dumnezeu pe pamânt, care este sub un mai mare luptător decât Iefta, anume Cristos Isus. Clasa asemănătoare fiicei lui Iefta crescuse de la venirea lui Cristos la templu. Aparţinătorii acestei clase observaseră rămăşiţa membrilor trupului Său predicând „această evanghelie a împărăţiei în toată lumea, ca mărturie tuturor naţiunilor” şi observaseră opoziţia şi persecuţiile religioase pe care aceştia le înduraseră în toate ţările. Ei mai obser­vaseră, de asemenea, cum membrii rămăşiţei credincioase nu permit ca libertatea lor ca servi ai Dumnezeului Celui Prea înalt să fie păgubită, ci resping pe acei duşmani politico-religioşi ai libertăţii de închinare şi, biruitori, merg înainte vestind ziua mâniei lui Dumnezeu împotriva Babilonului, mângâind pe toţi cei întristaţi. Mai cu seamă de la izbucnirea războiului total în 1939, această luptă pentru libertatea de închinare lui Iehova, a devenit foarte înfocată, dar martorii Săi triumfă, prin Cristos Isus, în ciuda oricărei opoziţii, în legătură cu aceasta, clasa de astăzi a celor care corespund fiicei lui Iefta se bucură foarte mult şi laudă pe Ju­decătorul şi Regele lui Iehova, Cristos Isus, luând poziţie de partea Sa. El îi oferă lui Dumnezeu, întocmai după cum Iefta oferise pe fiica sa, şi îi pune la lucru împreună cu grupa templului Său. - Apocalipsa 7:15. Acestor oameni de bine, Marele Dătător de viaţă nu le acordă speranţă de viaţă în cer şi un loc în împărăţie, în guvernul teocratic. Speranţă de viaţă pe pământ, în lumea nouă, este pusă înaintea lor. Este buna plăcere a Tatălui ca să dea împărăţia „turmei mici” a membrilor trupului lui Cristos, dar în ce priveşte pe aceşti oameni de bine, Bunul păstor zice: „Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor”. (Ioan 10:16, A.R.V.). Aceştia, care devin „alte oi”, ascultă glasul Bunului Păstor în mesajul împărăţiei, vestit prin rămăşiţa lui Iehova. Ei recunosc mesa­jul ca adevărul curat al Bibliei şi vin la Cristos Isus ca la Conducătorul, Îndrumătorul şi Mântuitorul lor. Prin jertfa Sa plină de merite, ei se predau în deplină consacrare lui Iehova Dumnezeu pentru a face voia Sa şi servesc împărăţia Sa totdeauna după aceea. Întocmai ca şi Conducătorul lor, ei simbolizează în mod public actul lor de consacrare din inimă lui Dumnezeu, întrucât sunt botezaţi în apă. Voia lui Dumnezeu acum, pentru cei consacraţi ai Săi, este să vestească numele Său pe tot pământul şi să anunţe veştile bune ale împărăţiei Sale. De aceea, „alte oi” se alătură rămăşiţei „turmei mici”, deoarece aceştia fac exact acea lucrare. Prin aceasta, ambele grupe devin „o turmă sub un păstor”. Rămăşiţa aparţine clasei templului, deoarece ea a fost adunată la Cristos Isus ca „pietre vii” ale templului sub El, Piatra din capul unghiu­lui. Unindu-se astfel cu rămăşiţa, „alte oi” servesc în templul lui Dumnezeu aşa după cum făcuse fiica lui Iefta. Continuând în mod credincios în integritatea lor faţă de Dumnezeu, „alte oi” vor forma „marea mulţime” prevăzută în Apocalipsa 7:9- 17. În acea viziune, apostolul Ioan, după ce văzuse adunarea celor 144.000 de membri ai celor douăsprezece seminţii ale Israelului spiritual, zice: „După aceea m-am uitat şi iată că era o mulţime mare pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scau­nului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie şi a Mielului... Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-L slujesc zi şi noapte în templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie îşi va întinde peste ei cortul Lui.” Libertatea de închinare, libertatea de teamă şi libertatea de nevoie devin, de asemenea, partea lor. “Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Această viziune garantează o clasă pământească va fi trecută vie prin strâmtorarea finală a lumii, preumbrită prin potopul lui Noe. Profeţia lui Isus despre sfârşitul lumii cuprinde această comparaţie: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la prezenţa [textul grecesc: parousia] Fiului omului”. (Matei 24:37, Roth.; Diaglott; A.R.V., marginală). În decursul prezenţei antedeluviene (dinainte de potop) sau parousia lui Noe, era nu numai o lăcomie de plăceri desfrânate din partea poporului, îm­preună cu mare violenţă pe pământ, ci era şi o predicare a dreptăţii prin Noe, care, pe lângă aceasta, la porunca lui Iehova clădise corabia. Cei trei fii ai lui Noe, împreună cu soţiile lor, răspunseră predicării lui Noe şi i se alăturară la clădirea vasului. Este astăzi ca în zilele lui Noe? Nici un răspuns nu este mai bun decât faptele. Prezenţa Regelui sau parousia începuse în 1914, iar apa­riţia Sa la templu (sau epiphania) urmă în 1918. De atunci, Mai Marele Noe, Cristos Isus, clădeşte organizaţia teocratică a securităţii şi ocrotirii. El face de asemenea să se predice dreptatea şi să se vestească prin rămăşiţa aleşilor Săi, peste întreg pământul, venirea mâniei lui Dumnezeu. Oamenii egoişti ai lumii mergeau înainte pe căile lor şi vio­lenţa crescuse pe pământ, dar iubitorii de dreptate luau la inimă mesajul împărăţiei. Mulţi au ieşit şi o mulţime ne­numărată va mai ieşi încă din Babilonul condamnat, spre a căuta refugiu şi siguranţă sub Guvernul teocratic al lui Iehova şi să se supună Regelui acestui guvern. Prin aceasta ei sunt botezaţi pentru Mai Marele Noe, Cristos Isus. (1Petru 3:20,21). Ei devin însoţitori loiali ai rămăşiţei Sale la punerea mărturiei către naţiuni şi se împărtăşesc în suferinţele lor. Cu şapte zile înainte ca potopul să izbucnească asupra „lumii de atunci”, Iehova porunci lui Noe, fiilor şi soţiilor lor, să intre în corabia terminată şi să ducă animalele cu ei. Intrarea „altor oi” ale Domnului în „o turmă” sub „un păstor” este acum în curs. Acesta este unul dintre acele semne sau evidenţe sigure vizibile că anul 1914 însemnase sfârşitul domniei sau lumii (aion) neîntrerupte a lui Satan şi că sfârşitul final al organizaţiei sale văzute şi nevăzute, se apropie. „Alte oi”, împreună cu rămăşiţa, iau seama la calea lor ca să se păzească nepătaţi de această lume, pentru ca „ziua aceea să nu vină asupra voastră fără veste. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului”. (Luca 21:34-36). Nu există altă cale pentru ei ca să scape de nimicire din partea Executorului hotărârilor lui Iehova, în viitorul dezastru mondial. Zilele şi prezenţa (sau parousia) lui Noe nu se sfârşiră la sfârşitul potopului, ci el şi ceilalţi supravieţuitori ai potopului ieşiră afară din corabie pe pământul curăţit şi se închinară lui Iehova Dumnezeu, în perfectă libertate şi pace. Cuvintele mandatului divin, de a se înmulţi şi umple pământul, au fost atunci auzite, iar fiii lui Noe şi soţiile lor au fost privilegiaţi să asculte acel mandat şi să-l împlinească în mică măsură. În aceste zile corespunzătoare ale prezenţei sau parousia Fiului omului şi după îngrozitorul botez al nimicirii înfocate asupra lumii nelegiuite la sfârşitul final, rămăşiţa şi „alte oi” vor ieşi afară de sub acoperământul de siguranţă şi ocrotire, pregătit de Dumnezeu. Ei vor fi ascultat porunca Sa: „Până nu vine peste voi ziua mâniei lui Iehova. Căutaţi pe Iehova, toţi cei umiliţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei lui Iehova”. (Ţefania 2:2,3, A.R.V.). Ei se vor devota neîntârziat închinării divinului lor Mântuitor şi Ocrotitor, fără vreo teamă de maltratare sau împiedicare. Atunci, plata „mulţimii mari” de „alte oi” ale Domnului, preumbrite prin fiii lui Noe şi soţiile lor, va fi o bucurie inexprimabilă. Lor le va fi sunat mandatul divin de a se înmulţi şi umple pământul cu urmaşi drepţi. Dreptul suveran nevăzut, Cristos Isus, va exercita un control deplin şi va deveni „Părintele lor etern”. Regenerarea vieţii umane va începe atunci. Din cauza credinţei şi ascultării lor faţă de Dumnezeu, cu integritate neştirbită, ei vor fi socotiţi drepţi. De aceea, ei vor concepe şi vor naşte urmaşii lor în dreptate. Paradisul va fi restatornicit şi va fi întins peste tot Pământul şi acesta va fi locuinţa veşnică a bărbaţilor credincioşi şi a femeilor credincioase. - Isaia 9:6; Matei 19:28.