Adevarul va va face liberi - Capitolul XXIII

Modul venirii Regelui Printre evenimentele pline de însemnătate, care marchează „timpul sfârşitului”, care începu în anul 1914 d.C., Isus prezise aceasta: „Şi puterile ceru­rilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă” (Matei 24:29,30). Aceasta dezaprobă susţine­rea că facerea pământului un loc potrivit pentru El ca să vină şi convertirea lumii la Cristos, trebuie să fie îndeplinite înainte de sfârşitul final organizaţiei mondiale (kosmos) a lui Satan. Altfel, pentru ce ar trebui „ca toate seminţiile pământului să se bocească”, în loc să se bucure? Atunci, cum vine Regele? Că Isus Cristos va părăsi această lume a lui Satan şi va veni din nou la timpul hotărât, El a declarat deschis. Mângâind pe ucenicii Săi după ce institui cina de amintire a morţii Sale, Isus zise: „în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc [ceea ce dovedeşte că Moise, David, Ioan Botezătorul şi alţii, nu merseseră în cer]. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. (Ioan 14:2,3). Câteva ore mai târziu, când marele preot evreu L-a întrebat: „Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”, Isus răspunse: „Da, sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului”. - Matei 26:63,64. Înseamnă aceasta că Regele Isus Cristos va veni din nou în trup şi va apărea într-un chip de carne, astfel încât toate seminţiile pământului să-L poată vedea pe cer? Religioniştii, care învaţă distrugerea globului nostru terestru prin foc lite­ral la sfârşitul lumii, zic „da”. Ei citează cuvintele îngerilor care se arătară în timpul înălţării lui Isus la cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1:11). Atunci, „un nor L-a ascuns de ochii lor”. Ucenicii nu puteau să-L vadă mai departe din cauza norului care-L ascundea. Cuvintele îngerilor, „în acelaşi fel” nu înseamnă „în acelaşi trup”. Trupul în care Cristos Isus a fost văzut înălţându-se spre cer, nu era trupul care fusese pironit pe lemn. El era un trup pe care El şi-L materializase pentru acea ocazie ca să apară ucenicilor Săi. Când norul îl ascunse de ochii lor, atunci El descompuse acel trup, după cum făcuse cu celelalte trupuri pe care şi le luă în decursul celor patruzeci de zile premergătoare. La învierea Sa, El era „făcut viu în spirit”, şi El este acum spirit şi de aceea nevăzut. „Şi Domnul este spiritul; şi unde este spiritul Domnului, acolo este libertatea”. - 2 Corinteni 3:17, Diaglott; Roth. În ceea ce priveşte „modul” înălţării Sale, nu ar trebui să ne scape din vedere faptul că El nu S-a arătat la „toate naţiunile pământului”, ci numai ucenicilor Săi consacraţi. Mai târziu, pe drumul care duce spre Damasc, când a dat o miracu­loasă vedenie despre slava Sa, aceasta era în mod exclusiv pentru Saul, care deveni apostolul Său Pavel. Aceasta nu era pentru oarecare religionişti, care erau cu Saul. Ei auzeau sunetul glasului, dar nu vedeau pe cel ce vorbea. (Fapte 9:7). Toate acestea erau în strânsă legătură cu cuvintele lui Isus rostite înainte de moartea Sa: „încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea; dar voi mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi”. (Ioan 14:19). Acesta este un adevăr scriptural stabilit aşadar, că ochii omeneşti nu-L vor vedea la venirea Sa a doua, nici nu va veni într-un trup de carne. Când a venit în carne, la prima Sa prezenţă printre oameni, aceasta era o umilire. „Tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să îndepărteze păcatele multora, Se va arăta a doua oară, fără ca să aducă o jertfă pentru păcat, ci ca să aducă mântuire acelora care Îl aşteaptă”, (Evrei 9:28, Diaglott; Young). Chiar şi ucenicilor Săi El a apărut în chip de carne numai în decursul celor patruzeci de zile după învierea Sa şi înainte de înălţarea Sa la cer. Venirea Sa a doua va fi, prin urmare, neobservată de ochii omeneşti, afară de cazul când există evenimente care însoţesc venirea Sa ca semne vizibile, ca să instruiască pe urmaşii Săi credincioşi cu privire la prezenţa Sa nevăzută. Descriind venirea Sa în timpul bătăliei Armaghedonului, Isus cel glorificat zice: „...pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea”. (Apocalipsa 16:14-16). Un hoţ vine fără înştiinţare anticipată, neanunţat, în mod tăcut şi păzindu-se nevăzut de cei din casă. Aceasta este pe mai departe o dovadă că venirea lui Cristos este nevăzută, ca un spirit, şi trebuie să fie descoperită prin semne sau dovezi. Din cercetarea tuturor faptelor de mai sus rezultă că sin­gura cale prin care oamenii de pe pământ Îl pot vedea la glorioasa Sa venire, este aceea de a-L vedea cu ochii înţelegerii sau ai puterii de discernământ. Aceasta este sprijinită pe mai departe prin cuvintele din Apocalipsa 1:7, într-o viziune a apostolului Ioan: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. Întocmai cum la înălţarea Sa, când a fost ascuns după nor de ochii ucenicilor, tot aşa aici norii îl ascund, făcându-L nevăzut, dar în acelaşi timp ei stau ca un simbol al prezenţei Sale nevăzute. Cu mult timp înainte, când izraeliţii au călătoreau prin pustie timp de patruzeci de ani, stâlpul de nor, care mergea înaintea lor, simboliza şi reprezenta prezenţa nevăzută a Domnului. - Exodul 13:21,22. Astfel, în textul profetic de mai sus, „norii” simbolizează manifestările puterii Sale, prin care El face să apară prezenţa sa nevăzută. El va fi prezent înainte ca prezenţa Sa să fie discernută mai întâi de către urmaşii Săi credincioşi, care veghează după venirea Sa. În cazul lor, „norii” înseamnă prezenţa Sa cu ploi de bogate binecuvântări pentru ei. Lumea în general nu va crede anunţarea prezenţei Sale, ci toate naţiunile vor urî pe credincioşii urmaşi ai Săi şi îi vor „străpunge”, străpungând în acest fel pe Cristos Isus. Nu zice El că orice îi fac unuia dintre cei mai mici fraţi ai Lui, Lui îi fac? Atunci, prin marea furtună de necaz şi nimicire care izbucneşte din „nori” asupra acestor nelegiuiţi şi asupra seminţiilor necredincioase ale pământului, „tot ochiul îl va vedea”, adică, îl va discerne. Dându-şi seama de vina lor şi de pedeapsa nimicirii care îi aşteaptă, ei „se vor boci din cauza Lui”. Care, atunci, este „semnul Fiului omului” despre care El spunea că va apărea „în cer”, după ce „puterile cerurilor vor fi clătinate”? Apocalipsa 12:1-10 îl descrie după cum urmează: “în cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roş cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat în faţa femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate nea­murile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie... Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii Lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Cristosului Său”. Întrucât astfel „comparăm lucruri spirituale cu lucruri spiri­tuale” şi lăsăm cuvântul lui Dumnezeu să se interpreteze singur, devine lămurit care este semnul Fiului omului. Aceasta este dovada care apare din cuvântul lui Dumnezeu şi din împlinirea lui, că împărăţia lui Dumnezeu a fost născută sau adusă la iveală prin „femeia” lui Dumnezeu, Sion, sfânta Sa organizaţie universală. Scopul organizaţiei Diavolului este să împiedice sau să nimicească Guvernul la naşterea lui în anul 1914 d.C., la sfârşitul celor „şapte timpuri”. Totuşi, Cristos Isus, care este Sămânţa „femeii”, este adus în existenţă ca şi copilul de parte bărbătească în calitate de Rege şi imediat, nevătămat, întronat, I se porunceşte de către Iehova Dumnezeu să domnească în mijlocul duşmanilor Săi. Imediat după aceasta urmează războiul în cer şi Satan este aruncat afară. Acest semn nu s-a putut vedea înainte de aruncarea lui Satan şi a demonilor săi din cer, nu înainte de anul 1918 d.C. (Vezi Tumul de veghere din 1 Martie 1925). Atunci, acest fapt a fost priceput numai de aceia care aveau viziunea spirituală a lucrurilor în ceruri. Religioniştii nu-l văd; ei nu văd mai mult decât prototipul lor din ziua lui Isus că El era Regele şi că împărăţia era aproape. De aceea, Isus le zise: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: Uite-o aici, sau: Uite-o acolo. Căci iată, împărăţia lui Dumnezeu este printre voi”. (Luca 17:21,22, marginală). Regele era printre ei şi ochii lor egoişti nu puteau pricepe acel fapt din cauza lipsei de pompă exterioară. Tot la fel, împărăţia lui Dumnezeu a fost născută şi pusă în acţiune în anul 1914 d.C, dar preoţii religioşi nu vedeau sau nu pricepeau semnul în cer şi în schimb aleseră pe „Cezar” ca rege. Timpul va veni când îl vor vedea, dar atunci numai ca să se bocească. Ierusalim era capitala Teocraţiei tipice a lui Iehova în Israel. Când el începu să fie călcat în picioare de pagâni, în anul 607 î.C., Dumnezeu începu împlinirea cuvântului Său: „Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are dreptul la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa”. (Ezechiel 21:27). În anul 1914 d.C., la încheierea celor „şapte timpuri” ale pagânilor, Cristos Isus, care avea dreptul ca să fie Regele lui Dumnezeu în adevărata şi veşnica Teocraţie a cerurilor, veni şi Dum­nezeu I-a dat tronul Guvernului teocratic. Acea Teocraţie reală nu suferă nici o călcare în picioare de către păgâni. În schimb, Diavolul şi demonii săi sunt aruncaţi din cer şi toţi duşmanii Teocraţiei sunt făcuţi aşternut al picioarelor Re­gelui ei, Sămânţa „femeii” lui Dumnezeu. În acest mod veni Cristos Isus la împărăţie în anul 1914 d.C., dar nevăzut pentru oameni. Prin alt profet, Iehova profeţi mai departe: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în templul Său Domnul pe care-L căutaţi, Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor” (Maleahi 3:1). Când Isus intră în Ierusalim călare pe asin şi intră în templu şi scoase afară de acolo pe schimbătorii de bani şi pe vânzătorii comerciali şi apoi se oferi pe sine ca Rege pentru naţiunea evreiască, era pe la jumătatea săptămânii de ani, sau trei ani şi jumătate după ungerea Sa cu spiritul lui Dumnezeu spre a fi Rege şi să predice: „Împărăţia cerurilor este aproape”. Aceasta era numai o îm­plinire la scară mică sau în miniatură a profeţiei lui Maleahi. Împlinirea mai mare sau completă are loc în marea „zi a lui Iehova”, care începu în anul 1914 d.C. Prin urmare, când vine la templu Regele-Preot asemenea lui Melchisedec? Să ţinem minte că toamna anului 1914 d.C., când Isus Cristos primi împărăţia, se aseamănă sau corespunde cu ungerea Sa ca Rege la Iordan, în toamna anului 29 d.C. Deoarece El veni la templu trei ani şi jumătate după aceea, atunci trei ani şi jumătate după toamna anului 1914 d.C. marchează timpul când El veni la templu ca Rege. După aceea, „creştinătatea” trebuie să vină la judecată, pentru a se hotărâ dacă îl acceptă pe El ca Rege sau voieşte să aleagă în schimb pe „Cezar” (politica lumească). Prin această armonie între împlinirea în mic şi cea în mare a profeţiei lui Maleahi se fixează primăvara anului 1918 d.C. ca timpul când Regele Isus Cristos veni la templu. Aceasta este de asemenea în armonie cu faptul că în anul al patrulea al domniei lui Solomon, sau mai puţin de patru ani după ungerea şi urcarea sa pe tron, Solomon puse temelia templului şi începu clădirea lui. Veni­rea lui Cristos la templu în 1918 era cu totul neaşteptată, chiar şi pentru credincioşii urmaşi devotaţi ai Săi. Adevărul despre venirea Sa atunci a fost discernut pentru prima dată prin Scripturi şi prin împlinirea profeţiei după acel eveniment, anume în 1922. Toată puterea în cer şi pe pământ a fost dată lui Isus Cristos cel glorificat. Pentru o persoană divină asemănă­toare Lui, o venire personală pe pământ nu este necesară pentru ca să împlinească profeţiile şi făgăduinţa venirii Sale a doua. Biblia vorbeşte de multe ori despre venirea lui Iehova pe pământ, neînţelegând, cu toate acestea, că El părăseşte în mod literal tronul Său ceresc şi în persoană vine jos şi stă pe mica noastră planetă. „Nu umplu Eu cerurile şi pământul? zice Iehova”. (Ieremia 2:24, A.R.V.). Oriunde îşi îndreaptă Iehova privirile şi atenţia, şi încutro dirijează puterea Sa de acţiune, acolo El este în realitate prezent sau face o vizită. Tot la fel este cu Isus Cristos, „chipul Dumnezeului cel nevăzut”. El lucrează întocmai după cum lucrează Tatăl Său. Odată a vindecat fiul unui slujbaş împărătesc prin acţiune de la dis­tanţă, fără ca să vină în casa nobilului, Isus fiind atunci în Cana, iar copilul muribund în Capernaum. (Ioan 4:46-54). Altă dată, El a vindecat servul bolnav al unui sutaş păgân, în acelaşi mod, la distanţă de casa sutaşului. (Luca 7:1-10). El a vindecat fiica demonizată a unei femei siro-feniciene, în ace­laşi mod de trimitere a puterii Sale prin spaţiu. - Marcu 7:24-30. Înainte de a se înălţa la cer, El zise ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cu voi totdeauna, până la sfârşitul lumii”. (Matei 28:20). El va fi cu ei, nu în persoană, ci prin ajutorul Său continuu, prin grijă şi putere îndrumătoare. Astfel, când vine la templu în anul 1918 d.C., El face aşa prin dirijarea atenţiei Sale la lucrarea templului care este de făcut, şi apoi prin exercitarea puterii Sale. Prezenţa Sa acolo, pricepută mai întâi prin vegherea ucenicilor, nu este ţinută secret. Întocmai ca fulgerul care străluceşte de la un capăt al cerului până la celălalt, tot aşa face Domnul să lumineze la toţi de pe pământ lămurirea strălucitoare despre venirea şi prezenţa Sa la templu prin ucenicii Săi. - Matei 24:27; Luca 17:24. În lumina acestei descoperiri scripturale, noi trebuie să înţelegem textul de la 1Tesaloniceni 4:15-17: „Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea [textul grecesc: parousia, prezenţă] Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care am rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”. Această scriptură mângâietoare dovedeşte că, după cum Cristos Isus a fost înviat din morţi la şapte zile după ce S-a prezentat ca Rege la templul din Ierusalim, El va ridica din somnul morţii, prin puterea lui Dumnezeu, pe acei creştini credincioşi care dorm în moarte la venirea Sa la templu. Deoarece trupul-biserică al lui Cristos este „semănat un trup firesc; este înviat un trup spiritual”, învierea celor ador­miţi era spre viaţă în spirit. De aceea, ea era nevăzută ochilor omeneşti, întocmai aşa după cum şi Isus a fost înviat. Ei sunt acum cu El în templu, adică în starea de unitate cu El, în locul nevăzut ochilor omeneşti, loc care este simbolizat prin văzduh”. - Compară Efeseni 2:2. Acei creştini născuţi de spirit, care mor credincioşi după ce El vine la templu, nu mai trebuie să doarmă în moarte, aşteptând venirea Sa. La moarte, ei sunt schimbaţi, într-o clipă, „într-o clipeală de ochi”, de la om la spirit. (1Corinteni 15:51,52). Rămăşiţa încă vie pe pământ, după sosirea Domnului la templu este „răpită” sau separată de această organizaţie lu­mească. În mijlocul dovezilor binecuvântatei Sale prezenţe („nori”), ei sunt aduşi în starea templului, a unităţii cu El, stare care nu este discernută după aparenţe de oamenii naturali. Ei trebuie să aştepte „schimbarea” lor, după ce lucrarea lor pe pământ este făcută. Cu privire la aceasta, va apărea mai mult în paginile următoare.