Adevarul va va face liberi - Capitolul XIII

Legamantul pentru libertate Oamenilor li s-a părut lung timpul de la legământul lui Iehova în Eden, prin care Iehova a descoperit că sămânţa sau copilul „femeii” Sale va zdrobi capul Şarpelui. Legământul lui Dumnezeu este învoiala Sa, totdeauna solemnă, prin care El îşi exprimă scopul Său. Când această declaraţie a scopului este făcută numai din partea lui Dumnezeu şi fără a lua în considerare vreo creatură sau creaturi, sau fără să depindă de faptele creaturii, este un legământ unilateral sau de o singură parte. Legământul în Eden a fost exprimat direct şarpelui, care reprezenta pe Satan, dar acesta nu era făcut cu Satan duşmanul, nici cu Adam sau cu Eva, care s-au alăturat lui Satan în răscoală. Mai mult încă, legământul nu depindea de ceea ce ar face vreuna din aceste creaturi necre­dincioase, diavoleşti sau umane. De aceea, legământul era de o singură parte, sau unilateral. Împlinirea lui depindea în întregime şi în mod absolut de Atotputernicul Dumnezeu singur. Acest fapt a asigurat executarea lui în mod perfect. Scopul lui Iehova, aşa cum a fost declarat în auzul duşmanu­lui, nu putea să dea greş, în ciuda vrăjmăşiei exprimată de un asemenea duşman. Oamenii temători de Dumnezeu pot, prin urmare, să exercite credinţă deplină în Dumnezeu, că El va justifica cuvântul Său sau îl va susţine cu adevărat. El va justifica prin aceasta numele Său, care este legat de acel cuvânt. În prezicerea nimicirii nelegiuitului Lucifer, a lui Satan, care era îndărătul zidirii cetăţii Babel, sau Babilon, Dumnezeu, care-Şi păstrează cu credincioşie legământul, zice: „Iehova al oştirilor a jurat şi a zis: Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini. Iehova al oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?” - Isaia 14:4,12,24,21, A.R.V. Cam la patru sute de ani după potop, Iehova Dumnezeu a dat mai multă informare, într-un alt legământ, cu privire la „Sămânţa” promisă. Sem, unul dintre cei opt supravieţuitori ai potopului, era încă în viaţă, şi de asemenea şi Arpaxad (sau Arpacşad), al cărui nume înseamnă “Ţara Chaldeilor”. În conformitate cu binecuvântarea lui Sem de către Noe, „sămânţa” urma să fie aşteptată din linia urmaşilor lui Sem, şi I-a plăcut lui Dumnezeu să lase ca acesta linie să treacă prin Arpacşad. În decursul vremii, a fost zidită o cetate cu numele “Ur din Chaldea”, pe ţărmul de sud al râului Eufrat, aproape de locul unde se varsă în Golful Persic. Eufratul era unul dintre cele patru râuri, care curgeau din grădina Eden. Când Sem era în vârstă de 450 de ani şi fiul său Arpacşad în vârstă de 350 de ani, în Ur din Chaldea se născuse un copil, pe care Terah, tatăl său, îl numi „Avram”. Numele său înseamnă „tată sublim”. El era din linia de urmaşi de la Sem prin Arpacşad. Tatăl lui Avram, Terah, avea trei fii, primul născându-se când Terah era în vârstă de şaptezeci de ani. Avram era cel mai tânăr, fiind născut cu şaptezeci şi cinci de ani înainte de moartea lui Terah, dar din cauza însemnătăţii lui Avram în scopul lui Dumnezeu, el este numit primul printre fiii lui Terah. - Geneza 11:26,32; 12:4. Avram crescu în Ur din Chaldea. Întrucât Avram şi Sem au trăit împreună, adică vieţile lor s-au suprapus timp de 150 de ani, Avram a putut să primească direct de la Sem o dare de seamă despre potop şi despre stările care l-au precedat, precum şi despre promisiunea lui Iehova din Eden cu privire la eliberarea printr-o „sămânţă”. Avram a arătat credinţă în aceste chestiuni, şi deci în Iehova Dumnezeu, şi a privit înainte spre ziua „sămânţei”, spre ziua libertăţii. Aceasta i-a plăcut lui Dumnezeu. El era cu luare aminte la Avram pentru credinţa lui. Unul din urmaşii lui Avram spune ce urmă, zicând: „Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. Şi i-a zis: Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta. El a ieşit atunci din ţara chaldeilor, şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi acum”. - Fapte 7:2-4, A.R.V. Darea de seamă de către un alt urmaş al lui Avram, Moise, zice: „Iehova, zisese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. - Geneza 12:1-3, A.R.V. Aceasta a stabilit că sămânţa „femeii” lui Dumnezeu trebuia să vină prin acest om credincios, prin acest martor al lui Iehova. Această declaraţie a scopului divin făcută lui Avram, era un legământ unilateral al lui Iehova, prezicând pe mai departe canalul prin care trebuia să vină „sămânţa”, şi deci o garanţie că binecuvântarea trebuia să vină la toate familiile pământului, nu orbeşte sau în mod automat, ci numai la aceia care binecuvântează pe Avram, pe când aceia care îl blestemă vor fi blestemaţi. În armonie cu acest legământ, Dumnezeu schim­bă mai târziu numele lui Avram în vârstă de 99 de ani, în acela de „Avraam”, ceea ce înseamnă „tatăl unei mulţimi”. Unul din urmaşii lui Avraam deveni un apostol al „sămânţei” şi a declarat sub inspiraţie că Avraam a fost întrebuinţat ca un tip sau icoană profetică a lui Iehova Dumnezeu. Dumnezeu însuşi este „Tatăl sublim” şi este Tatăl „sămânţei” şi al mulţimii acelora care primesc viaţă şi libertate prin „sămânţă”. (Romani 4:16, 17, marginală). Prin urmare, lui Avraam i-a promis Dumnezeu în realitate că El va face nu­mele lui Iehova mare şi că în Iehova vor fi binecuvântate toate familiile pământului, dacă ele binecuvântează numele lui Iehova. Aceia care blestemă pe Iehova vor fi blestemaţi, întoc­mai ca Şarpele. Prin acest fapt, nevasta lui Avraam devenea de asemenea un tip, o icoană profetică a „femeii” lui Dum­nezeu, care naşte „sămânţa”, „femeia” lui Dumnezeu fiind sfânta Sa organizaţie numită Sion. Pentru acest motiv, Dum­nezeu schimbă numele nevestei lui Avraam din Sarai în „Sara”, ceea ce înseamnă „prinţesă”. Dacă Avraam urma să fie o parte în acest legământ, aceasta depindea de credinţa sa, aşa cum a fost dovedită prin fapte. Când el părăsi ţara chaldeilor şi se mută în ţara pe care i-o arătase Dumnezeu, anume în ţara Canaanului, acum Pales­tina, atunci legământul i s-a aplicat lui. Avraam deveni părtaş la el, care, de astă dată deveni un legământ între două părţi sau bilateral. Cu toate acestea, scopul legământului unilateral al lui Iehova Dumnezeu, aşa după cum a fost dat în Eden, stătea încă în picioare şi nu depindea de nici un om, ci va fi executat neţinându-se seama de vreo creatură individuală. Dacă o creatură va avea o parte în acest legământ, în timpul împlinirii lui, depinde de credinţa şi credincioşia unei asemenea creaturi. Avraam a arătat credinţă şi credincioşie până la sfârşit, şi de aceea a fost întrebuinţat ca o parte pentru legământ. Avraam nu se stabili în Canaan şi nu zidi o cetate cu propriile sale mâini şi nu ridică nici o pretenţie asupra ţării. Canaaniţii se închinau la dumnezei falşi, la demoni, dar Avraam se închina lui Iehova. Odată, Avraam a fost nevoit să se pogoare în Egipt. Atunci Satan Diavolul, în vrăjmăşia sa împotriva seminţei promise, încercă să necinstească pe nevasta lui Avraam, Sara, prin Faraon, regele Egiptului, şi să facă astfel pe Sara nepotrivită de a fi mama urmaşului lui Avraam. Iehova Dumnezeu, Mai Marele Avraam, zădărnici manevra lui Satan şi păstră pe Sara curată, nepătată şi potrivită pentru a fi folosită ca o icoană a „femeii” lui Dumnezeu. Avraam n-a luat parte la politica ţării Canaanului, şi în ce priveşte certurile locale sau certurile cu naţiunile încon­jurătoare, el era cu totul neutru. El credea că Dumnezeu îi va da ţara, lui şi urmaşilor lui, la timpul Său hotărât şi pe propria Sa cale. Pe vremea aceea trăia în Canaan un rege distins, care se închina lui Iehova Dumnezeu. Numele său era Melchisedec. El era domnitor al cetăţii Salemului, care mai târziu deveni Ierusalim, după cum susţin unii. Biblia nu conţine nici o dare de seamă cu privire la tatăl sau mama lui Melchisedec sau cu privire la urmaşii săi, nici cu privire la vârsta sau sfârşitul vieţii sale. El şi Avraam s-au întâlnit în felul ur­mător: Nepotul lui Avraam, Lot, venise cu el în Canaan. Din motive economice, Lot se despărţi de Avraam şi îşi întinse corturile sale aproape de Sodoma, pe câmpia râului Iordan. Prin aceasta Lot era aproape de teatrul de război dintre cinci regi locali şi patru regi agresori din afara Canaanului. Lot şi casa lui au fost capturaţi printre prizonierii luaţi de către regii biruitori agresori şi au fost duşi în robie. Avraam înarmă 318 oameni dintre servii săi instruiţi şi urmări pe jefuitori, nu pentru că Lot era rudenia sa după carne şi sânge, ci pentru că Lot credea în acelaşi Dumnezeu căruia I se închina Avraam. El îi bătu şi aduse înapoi pe colegul său, pe credinciosul Lot, casa şi averea sa. La întoarcerea sa, pe când Avraam se apropia de Salem, regele acelei localităţi îi ieşi în întâmpinare, şi-i aduse daruri împrospătătoare. „Melchisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea înalt. Melchisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăşmaşii tăi în mâinile tale! Şi Avram i-a dat zecimală din toate”. (Geneza 14:18-20). Acest preot-rege binecuvântă pe Avraam şi Avraam îi dădu zeciuială din tot ceea ce adusese. Această întâmplare era manevrată de Iehova Dumnezeu şi era profetică. Ea prezicea că “sămânţa” organizaţiei lui Dum­nezeu va fi marele Preot al lui Iehova şi de asemenea şi un rege al dreptăţii şi al păcii, şi că El va justifica numele lui Iehova si-l va binecuvânta. De aceea, Dumnezeu făcu această declaraţie cu privire la „sămânţă”, zicând: „Iehova a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot în veac după ordinul lui Melchi­sedec”. (Psalmii 110:4, A.R.V.). Aceasta ne dă o speranţă pentru un guvern al dreptăţii şi al păcii peste pământ prin „sămânţa” lui Dumnezeu. „Speranţă, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. În adevăr, Melchisedec acesta, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului Celui Prea înalt, - care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnătatea numelui său, este întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică Rege al păcii; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii - dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac. Vedeţi bine dar cât de mare era el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război” - Evrei 6:19,20; 7:1-4. Avraam ajunse în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, şi se părea fără speranţă acum ca să aibă urmaş prin Sara, care era cu zece ani mai tânără decât el. Atunci apăru Atotputernicul Dumnezeu prin solul Său lui Avraam şi-i promise că, prin puterea atotputernică a lui Dumnezeu, Avraam şi Sara vor avea un fiu, care va fi numit Isaac. Înainte de naşterea lui Isaac a avut loc distrugerea cu foc şi pucioasă a Sodomei şi a Gomorei, iar Lot şi cele două fiice ale sale au fost scăpaţi din această soartă. Încă odată Satan Diavolul a încercat să pângărească pe urmaşul lui Avraam prin acţiunea regelui filistean Abimelec, dar Dumnezeu eliberă pe Sara de pângărire prin acest închinător al diavolului şi a dat-o îndărăt lui Avraam. După aceea s-a născut Isaac, când Avraam era în vârstă de o sută de ani; aceasta s-a întâmplat printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin spiritul sau forţa Sa activă. El n-a fost „născut după carne”, ci a fost „născut după spirit”. - Galateni 4:28,29; Romani 4:17-22. Isaac era singurul fiu născut al lui Avraam prin femeia sa, Sara, şi el iubea pe Isaac foarte mult. În această relaţie a celor trei, Avraam preumbrea sau simboliza pe Iehova Dumnezeu ca Tatăl „sămânţei” promise. Femeia sa, Sara, pre­umbrea pe organizaţia sfântă a lui Dumnezeu, prin care aduce Iehova la iveală „sămânţa”, organizaţie care este simbolizată în Scriptură ca o „femeie” curată şi sfântă a lui Dumnezeu şi care se numeşte Sion. „Femeia” este organizaţia universală a lui Dumnezeu, compusă din creaturile Sale credincioase, care sunt în relaţie de legământ cu El, fiind consacrate şi devotate Lui. Întreaga organizaţie universală este unită cu El prin legături sfinte, întocmai ca legăturile de căsătorie, de la care nu există divorţ, cu excepţia nimicirii pentru creatura necredincioasă, separată astfel de la Dumnezeu. Isaac preumbrea pe singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Cuvântul, Capul or­ganizaţiei universale a lui Dumnezeu. Singurul Fiu născut al lui Dumnezeu a fost luat din acea organizaţie pentru ca să devină „omul Cristos Isus” şi după aceea să devină un Rege şi Preot în veac „după rânduiala lui Melchisedec”. Avraam a crescut pe Isaac în credinţa şi ascultarea lui Iehova, după cum spusese Dumnezeu: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului (a lui Iehova), făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul (Iehova) să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”. (Geneza 18:19, A.R.V.). Când Isaac crescuse la starea de tânăr, care avea aceeaşi credinţă întocmai ca tatăl său, atunci Dumnezeu puse, atât pe tată cât şi pe fiu, la o mare probă a integrităţii sau a sănătăţii credinţei şi devotamentului lor faţă de Dumnezeu. Prin îndeplinirea cu credincioşie a părţii lor, prin favoarea şi cu ajutorul Său, tatăl şi fiul trebuiau să aibă parte într-o dramă profetică, care preumbrea întâmplări de cea mai mare importanţă ce urmau să vină. Dumnezeu porunci lui Avraam să ia pe Isaac şi să meargă cale de trei zile spre nord, în ţara Moria, şi să-l aducă acolo ca ardere de tot lui Dumnezeu, pe unul din munţi. Prin faptul că Avraam a ascultat şi a făcut paşii necesari pentru aducerea jertfei, el şi-a dovedit iubirea pentru Creatorul său, care era mai mare decât iubirea sa pentru singurul său fiu născut. Când a ajuns la locul de jertfă şi au clădit acolo un altar, Avraam făcu de cunoscut lui Isaac că Dumnezeu îl desemnase ca el să fie jertfa. Isaac nu fugi, ci cu devotament pentru Iehova Dumnezeu, se hotărî să-şi păstreze integritatea înaintea Dumnezeului său cu credincioşie până la moarte. El se lăsă să fie legat şi pus pe lemnele altarului. Avraam luă cuţitul în mâna sa şi în momentul următor îl ridică la punctul extrem spre a înjunghia cu el pe Isaac, înainte de a aprinde focul de pe altar. În clipa aceea Isaac era ca şi mort pentru credincioşia sa. Pentru Avraam el era ca şi mort şi pe deplin jertfit. Încă o clipă şi… - dar într-un mod fulgerător îngerul lui Iehova strigă din cer şi opri lovitura mortală şi declară că încercarea lui Avraam a temerii sale de Dumnezeu era de ajuns. Apoi, Dumnezeu Se îngriji de un berbece, care era încurcat cu coarnele într-un tufiş, si-l jertfi ca un simbol al lui Isaac. „Îngerul lui Iehova a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi i-a zis: Pe Mine însumi jur, zice Iehova: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta”, (Geneza 22:15-18, A.R.V.). Cu această pronunţare, legământul lui Dumnezeu cu Avraam era complet. Ea arăta că elibe­rarea de duşmanii lui Dumnezeu şi ai omului se va câştiga prin biruinţa „sămânţei” promise. Dumnezeu accentuă că şi alţii vor fi asociaţi împreună cu „sămânţa” ca fii ai lui Dumnezeu, dar că numărul tuturor acelora nu fusese încă destăinuit, ci era ca stelele şi ca grăunţele de nisip, peste puterea omului atunci să-i numere. Prin „sămânţă”, toate naţiunile care binecuvântează pe Iehova Dumnezeu şi-L ascultă vor fi binecuvântate. După textul ebraic: „Astfel, toate naţiunile pământului se vor binecuvânta în sămânţa ta”. (Roth.). Binecuvântarea nu va veni în mod automat, ci prin exercitarea credinţei şi supunerii oamenii tuturor naţionalităţilor vor primi binecuvântare. În această dramă profetică, ce a fost creată cu Avraam şi Isaac pe muntele Moria, s-a preumbrit în mod exact că Fiul lui Dumnezeu îşi va păstra integritatea înaintea lui Dum­nezeu cu credincioşie până la moarte, pentru justificarea nu­melui Tatălui Său, şi că, din iubire pentru noua lume a dreptăţii, Iehova Dumnezeu va da pe acest Fiu să fie Sămânţa şi Regele asemenea lui Melchisedec. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. - Ioan 3:16.