Adevarul va va face liberi - Capitolul XXVII

Lupta finala pentru libertate Lupta finală va veni ca o neaşteptată şi completă surpriză. Cristos Isus o asemăna cu năvălirea po­topului asupra unui pământ fără ploaie, în zilele lui Noe, şi asemenea căderii focului şi pucioasei din cer peste cetăţile Sodoma şi Gomora, în ziua lui Lot, într-o zi şi oră când oamenii lumeşti mâncau, beau şi se ocupau de activităţile lor egoiste normale. (Luca 17:26-30). Totuşi, apariţia urâciunii pustiitoare în locul sfânt este o dovadă sigură că ziua şi ceasul necunoscute a începerii luptei finale sunt în mod primejdios aproape. În vederea evoluţiilor mondiale, nu există timp ca să se mai întârzie fuga cuiva la „munţii” creaţi de Dumnezeu, la împărăţia Sa. Ia poziţie pentru Iehova şi pentru Teocraţie acum! Pentru ce? Profeţia lui Isus răspunde: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi zilele acelea vor fi scurtate”. - Matei 24:21, 22. Pentru a amăgi omenirea să se închine idolatriei „urâciunii pustiirii”, „creştinătatea” de după război va asalta poporul să ia drept sanctuar acea structură făcută de om, pentru liberta­tea religiei şi libertatea de lipsă şi teamă. Dimpotrivă, cuvântul lui Dumnezeu al adevărului ne îndeamnă: „Şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi! Sfinţiţi însă pe Iehova al oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi. Şi atunci El va fi un locaş sfânt”. (Isaia 8:12-14, A.R.V.). E o curată nebunie de a-şi pune cineva încrederea în „creştinătate”. În refuzul ei de a primi împărăţia lui Dumnezeu, ea este preumbrită prin Ierusalimul răsculător cu templul lui, căruia-i zisese Isus: „Casa voastră este lăsată pustie”. Întocmai ca Ierusalimul, tot aşa şi “creştinătatea” este condamnată la pustiire, după ce fiara sau creatura pentru „pace şi siguranţă” se suie din abisul războiului total. Aşa prezicea Isus, zicând: „Când veţi vedea Ierusalimul împresurat de oşti, să ştiţi că pustiirea lui este aproape”. - Luca 21:20. În „noua ordine” de după război, contrapartea modernă a Ierusalimului, “creştinătatea”, se va împresura cu armatele unei forţe poliţieneşti internaţionale, spre a domina mai departe lumea. Ierarhia Romano Catolică va încerca să lu­creze ca forţă poliţienească spirituală a întregului pământ. „Creştinătatea” va simţi atunci că poate striga: „Pace şi siguranţă!”. Această forţă poliţienească internaţională, sau armate staţionare pentru păstrarea ordinei în conformitate cu în­ţelegerea mutuală dintre naţiunile aliate, va fi pentru menţinerea „urâciunii pustiirii” în „locul sfânt”. De aceea, acele armate vor fi menţinute, în realitate, împotriva lui Dumnezeu şi a împărăţiei Sale. Şi când veţi vedea aceasta, zicea Isus, atunci puteţi fi siguri că înspăimântătoarea „pustiire” a „creştinătăţii” este aproape. Religia nu o va salva. Religia organizată va conduce toate naţiunile direct în lupta finală cu Dumnezeu şi cu Regele Său Uns. Ea va aduce prin aceasta pustiire şi pierzare asupra tuturor naţiunilor. Ca dovadă, să se observe calea pe care o apucă fiara stacojie, după ce „femeia” Babilon se aşează pe spinarea ei, după ce ea iese din abis. „Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat; este din numărul celor şapte şi merge la pierzare. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas, împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Regele regilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui”. (Apoca­lipsa 17:11-14). Religia organizată este văzută astfel aprobând un aranjament împotriva lui Cristos şi va suferi, în consecinţă, pierzare împreună cu „fiara” pe care călăreşte. Deoarece religia şi fiara încearcă să stăpânească pământul cu excluderea „Domnului domnilor şi a Regelui regilor”, ea şi fiara persecută pe aceia care sunt de partea împărăţiei Sale, anume cei „chemaţi, aleşi şi credincioşi”, care sunt împreună cu El. Aceştia sunt rămăşiţa Martorilor lui Iehova, care insistă că Isus Cristos este Domnitorul Drept şi care vestesc Guvernul lui Iehova prin Cristos. Religia organizată şi răsfăţata ei fiară politică dovedec peste orice contradicţie că luptă împotriva lui Dumnezeu şi a lui Cristos, nu numai străduindu-se să domnească în locul lui Cristos Isus însuşi, ci de asemenea încercând să răstoarne lucrarea Martorilor unşi ai lui Iehova de pe pământ şi să reducă la tăcere mărturia împărăţiei. (Matei 25:40; Fapte 5:39). Înainte ca cele zece coar­ne ale fiarei cu şapte capete să se întoarcă asupra ei, spre a o răsplăti, religia organizată va îndrepta coarnele împotriva Martorilor lui Iehova şi va călări fiara într-un final asalt sălbatic împotriva lor. Prin urmare, „creştinătatea” va întrebuinţa „noua ei ordine” de după război şi armatele ei împresurătoare (atât iezuite cât şi militare), pentru oprimarea mesajului împărăţiei. Ea va susţine că mesajul ar fi trădător, tulburător şi ar produce nesiguranţă pentru domnia de după război. Cu toate acestea, Iehova nu va permite ca „lucrarea Sa ciudată” prin Martorii Săi să fie oprită până nu este terminată şi până ce toate „alte oi” ale Sale nu sunt adunate din această lume şi sunt strânse în „o turmă”. Atunci, El va permite ca „femeia” şi fiara să triumfe în mod aparent, ca şi când ar fi oprit lucrarea. (Ioan 19:11). Numai la acea fază a desfăşurărilor va striga „creştinătatea”, călare pe urâciunea feroce, că, în sfârşit, în sensul cel mai deplin, ea are pace şi securitate. Ce urmează apoi? Martorii lui Iehova ştiu ce este atunci de aşteptat: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ”. (1Tesaloniceni 5:1-4). Maşinăria religioasă a „creştinătăţii” pentru pace permanentă va da greş în mod dezastruos. Profe­ţia ei cu privire la soarta ei se va dovedi falsă. „Creştinătatea” este împinsă în mod irezistibil pe această cale, care înseamnă pustiire înspăimântătoare, atât pentru ea însăşi, cât şi pentru restul organizaţiei văzute a lui Satan. Cum poate fi aceasta? Deoarece prin religie ea s-a expus lui Satan, „prinţul demonilor”. Prin demoni, ea şi toţi domnitorii pământului locuit sunt adunaţi într-o conspiraţie şi aliniere împotriva singurului domnitor legitim al Pământului, care este al Domnului. Demonii sunt partea nevăzută a marii organizaţii de balaur a lui Satan. Descoperirea lucrurilor nevăzute, dezvăluie aceasta. „Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, precum şi din gura profetului mincinos, trei spirite necurate care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt spirite de draci [demoni], care fac semne nemai­pomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. (Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce ve­ghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!). Spiritele cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon”. - Apocalipsa 16:13-16, A.R.V. Har-Maghedon, sau Armaghedon, înseamnă „muntele adunării trupelor”. El derivă din cuvintele ebraice „har” însemnând „munte”, şi „gadad” însemnând “a forma trupe”. (Davies). La Mica 5:1, despre organizaţia lui Dumnezeu, Sion, se vorbeşte după cum urmează: „Acum, strânge-ţi rândurile în cetate [gadad, strânge-te în trupe], ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz”. În sfânta Sa organizaţie principală a Sionului a pus Iehova Dumnezeu pe Regele Său, Cristos Isus, pe tron şi împotriva acestei organizaţii a împărăţiei se adună acum în mod gălăgios naţiunile şi domnitorii pământului, sub controlul demonilor, spre a detrona pe Regele Uns al lui Iehova şi astfel să exercite dominaţia lor înşişi fără legături restrictive. Despre această mişcare împotriva lui Cristos, Psalmul 2:1-6, zice: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună îm­potriva lui Iehova şi împotriva Unsului Său zicând: Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor. Cel ce şade în ceruri râde, Domnul îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând: Totuşi Eu am uns pe împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt”. (A.R.V.) Aşadar, interpretat în mod scriptural locul „Armaghedon”, nu înseamnă un loc literal numit „Meghido”, din Palestina. El se referă la împărăţia lui Iehova, la care Domnitorul Său, Cristos Isus, a venit cu trupele Sale cereşti pentru a duce războiul împotriva organizaţiei mondiale a lui Satan. Aceste trupe le întrebuinţase El la aruncarea lui Satan şi a demonilor săi din cer. La venirea Sa la templu, El învie pe sfinţii Săi adormiţi şi-i uneşte cu Sine în gloria cerească. Rămăşiţa credincioasă aflată încă pe pământ, El o adună la Sine, în starea templului de unitate şi în tovărăşie cu El în serviciul lui Dumnezeu. Aceasta s-a împlinit de la anul 1918 d.C., şi poporul de legământ al lui Dumnezeu stă acum înaintea Armaghedonului, aşteptând lupta finală. De atunci, de-a lungul anilor, ei au observat strângerea naţiunilor împotriva Re­gelui şi împărăţiei lui Dumnezeu. „Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui”. (Matei 25:31,32). Cu privire la adunarea naţiunilor nelegi­uite este ridicată întrebarea: „Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii? Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit şi osândesc sânge nevinovat”. - Psalmii 94:20,21, A.R.V. Deoarece bătălia care se apropie se va da în locul sfânt al adunării trupelor lui Dumnezeu, Armaghedon, „bă­tălia zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic este în mod obişnuit numită „bătălia Armaghedonului” sau, simplu, „Armaghedon”. Acolo, de partea Domnului, este locul securităţii şi ocrotirii, la care „alte oi” trebuie să fugă, chiar dacă sub atac din partea duşmanului. Acolo, ele trebuie să se alăture rămăşiţei „turmei mici” a celor „chemaţi, aleşi şi credincioşi”, la cântarea laudelor lui Iehova Dumnezeu şi a împărăţiei Sale, în dispreţul duşmanului. În ziua şi ceasul ales de Dumnezeu, Regele Său începe bătălia finală împotriva lui Satan şi a demonilor săi şi împotriva tuturor naţiunilor de pe pământ. Conflictul care urmează nu este o simplă bătălie pe planeta noastră între forţele democratice şi puterile totalitare, o simplă lupta interna­ţională. El este o luptă între organizaţia lui Dumnezeu sub Cristos Isus şi organizaţia văzută şi nevăzută a lui Satan. Cele două fronturi opuse sunt descrise în mod simbolic la Apocalipsa 19:11-21. Cărţile ebraice ale Bibliei raportează multe bătălii pe care le-a dat Iehova cu manifestări miraculoase ale puterii Sale împotriva duşmanilor violenţi ai po­porului Său de legământ. Acele bătălii preumbreau minunata Sa biruinţă în Armaghedon. „Atunci Iehova se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum s-a luptat în ziua bătă­liei”. (Zaharia 14:3, A.R.V.). Martorii lui Iehova de pe pământ nu vor avea nici o parte în violenţa acelei bătălii. Pentru ce nu? „Pentru că bătălia nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu”. - 2Cronici 20:15. Deoarece urâciunea pustiitoare a „creştinătăţii” va sta atunci în mod arogant în locul sfânt, Dumnezeu va face ca pustiirea să se întoarcă asupra ei. El va lovi cu dezordine rândurile duşmanului. Puterile docile până atunci politice şi comerciale, se vor trezi şi vor pricepe cum le-a în­nebunit religia organizată. Ele se vor răzbuna pe organizaţia religioasă. „Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara, vor urâ pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-i aducă la împlinire voinţa Sa: să se învoiască pe deplin să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu”. (Apocalipsa 17:16,17). Astfel, întâi va veni pusti­irea religiei organizate. Pustiirea puterilor politice apăsătoare şi a lacomilor traficanţi comerciali, precum şi a falşilor îndrumători ai omenirii, va urma după aceea. Nimicirea lor va fi permanentă, ca şi când ar fi „aruncaţi de vii într-un iaz de foc, care arde cu pucioasă”, şi toţi oamenii care nu luaseră în seamă avertismentul divin de a fugi şi a se aşeza de partea împărăţiei lui Dumnezeu, vor fi nimiciţi împreună cu ei. (Apocalipsa 19:19-21). Profeţia lui Ieremia, capitolul douăzeci şi cinci, prezice că nici o naţiune nu va scăpa să bea paharul meritat al mâniei divine şi că „cei pe care-i va ucide Iehova în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt”. (A.R.V.). Isus declarase că, dacă zilele acelea ale strâmtorării finale n-ar fi fost scurtate din pricina celor aleşi, nici un trup n-ar scăpa. Prin vestirea mesajului împărăţiei de la venirea Domnului la templu în 1918, Iehova Dumnezeu a scurtat strâmtorarea finală, şi toată carnea, care este aprobată de El, va fi mântuită prin bătălia Armaghedonului şi va supravieţui în noua lume care va urma. La urmă de tot, în Armaghedon, Regele lui Iehova al lumii noi, va zdrobi capul Şarpelui, al lui Satan şi „sămînţei” sale demonice, care au fost aruncaţi din cer jos pe pământ. „El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc [abis], l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme”. (Apocalips 20:1-3, A.R.V.). Odinioară, când Satan şi demonii săi aţâţaseră pe religionişti pentru a ucide pe Cristos Isus şi acesta zăcea în adâncimile morţii, cuvântul lui Dumnezeu zicea: „Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer? (Să pogoare adică pe Cristos din cer). Sau: Cine se va pogorâ în adânc? (Să scoale adică pe Cristos din morţi).” Din acest text, în Romani 10:6,7 (A.R.V.), este de înţeles, prin urmare, că abisul (adâncul) în care Satan Diavolul este aruncat pentru o mie de ani, este aceeaşi stare asemănătoare celei în care Cristos Isus fusese trei zile, anume moartea. - Evrei 2:14. Aşa este marea zi a justificării lui Iehova, „în care cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. (2Petru 3:10). Ascunşi în umbra ocrotitoare a mâinii lui Dumnezeu, membrii rămăşiţei sale credincioase, împreună cu loialii lor însoţitori, „alte oi”, vor privi înainte şi vor vedea această glorioasă, totuşi înspăimântătoare, demonstraţie a puterii lui Iehova prin Cristos Isus. Ei se vor bucura de această justificare a sfântului nume al lui Dumnezeu. - Isaia 26:20, 21; Habacuc 2:14; 3:2-16.