Geneza - Capitolul 29 : 1 - 35

1 După aceea, Iacob a pornit la drum, continuându-şi călătoria spre ţara fiilor Răsăritului.
2 S-a uitat şi iată că pe câmp era o fântână şi iată că trei turme de oi stăteau culcate lângă ea, căci la fântâna aceea se adăpau turmele. Şi pe gura fântânii era o piatră mare.
3 Când se adunau toate turmele acolo, păstorii rostogoleau piatra de pe gura fântânii şi adăpau turmele, apoi puneau piatra la loc, pe gura fântânii.
4 Şi Iacob i-a întrebat: „Fraţii mei, de unde sunteţi?“, iar ei au spus: „Suntem din Haran“.
5 Atunci le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Laban, nepotul lui Nahor?“ „Îl cunoaştem“, au răspuns ei.
6 Apoi i-a întrebat: „Este bine?“ Şi ei au spus: „Este bine. Iată că vine Rahela, fiica lui, cu oile!“
7 Şi el a mai zis: „Dar suntem încă în plină zi. N-a sosit timpul să se strângă turmele. Adăpaţi oile, apoi duceţi-vă să le paşteţi“.
8 Dar ei au zis: „N-avem voie să facem asta până nu se strâng toate turmele şi nu se rostogoleşte piatra de pe gura fântânii. Doar atunci putem să adăpăm oile“.
9 În timp ce încă vorbea cu ei, a venit Rahela cu oile tatălui ei, căci era păstoriţă.
10 Când Iacob a văzut-o pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei lui, şi oile lui Laban, fratele mamei lui, s-a apropiat imediat, a rostogolit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat oile lui Laban, fratele mamei lui.
11 Apoi Iacob a sărutat-o pe Rahela, şi-a ridicat glasul şi a început să plângă.
12 Şi Iacob i-a spus Rahelei că era rudă cu tatăl ei şi că era fiul Rebecăi. Atunci ea a alergat şi i-a spus tatălui ei.
13 De îndată ce Laban a auzit vestea despre Iacob, fiul surorii lui, a alergat în întâmpinarea lui. L-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casa lui. Şi el i-a istorisit lui Laban totul.
14 Atunci Laban i-a zis: „Tu eşti într-adevăr osul meu şi carnea mea“. Şi Iacob a locuit la el o lună întreagă.
15 Apoi Laban i-a zis lui Iacob: „Tu eşti fratele meu, şi să-mi slujeşti pe degeaba? Spune-mi: Care să-ţi fie plata?“
16 Şi Laban avea două fiice. Numele celei mari era Lea, iar numele celei mici, Rahela.
17 Însă ochii Leei nu aveau strălucire, în timp ce Rahela se făcuse frumoasă la trup şi frumoasă la faţă.
18 Iacob era îndrăgostit de Rahela şi a zis: „Sunt gata să-ţi slujesc şapte ani pentru Rahela, fiica ta cea mică“.
19 Şi Laban a răspuns: „Este mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altui bărbat. Rămâi la mine“.
20 Şi Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela, dar în ochii lui au părut doar câteva zile, pentru că o iubea.
21 Apoi Iacob i-a spus lui Laban: „Dă-mi soţia, căci mi s-au împlinit zilele, şi lasă-mă să mă culc cu ea“.
22 Atunci Laban i-a strâns pe toţi oamenii din locul acela şi a dat un ospăţ.
23 Dar seara a luat-o pe fiica sa Lea şi i-a adus-o ca să se culce cu ea.
24 Şi Laban i-a dat-o ca servitoare fiicei sale Lea pe Zilpa, servitoarea lui.
25 Dimineaţă, iată că era Lea! Atunci el i-a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? De ce m-ai înşelat?“
26 Laban a răspuns: „Prin părţile noastre nu se obişnuieşte să se dea cea mică înaintea celei întâi născute.
27 Împlineşte săptămâna cu această femeie. După aceea îţi va fi dată şi cealaltă femeie pentru serviciul pe care îl vei face la mine încă şapte ani“.
28 Şi Iacob a făcut aşa şi a împlinit săptămâna cu femeia aceea. Apoi Laban i-a dat-o de soţie pe Rahela, fiica lui.
29 Şi Laban i-a dat-o ca servitoare fiicei sale Rahela pe Bilha, servitoarea lui.
30 Atunci el s-a culcat şi cu Rahela. Şi o iubea mai mult pe Rahela decât pe Lea. Şi a slujit la Laban încă şapte ani.
31 Când Iehova a văzut că Lea era iubită mai puţin, i-a deschis pântecele. În schimb, Rahela era stearpă.
32 Şi Lea a rămas însărcinată şi a adus pe lume un fiu, căruia i-a pus numele Ruben, căci a zis: „Iehova a văzut necazul meu şi de acum soţul meu mă va iubi“.
33 Şi a rămas însărcinată din nou şi a adus pe lume un fiu. Atunci a zis: „Iehova a ascultat, fiindcă nu eram iubită, aşa că mi l-a dat şi pe acesta“. De aceea, i-a pus numele Simeon.
34 Şi a mai rămas o dată însărcinată şi a adus pe lume un fiu. Atunci a zis: „De acum soţul meu se va alipi de mine, fiindcă i-am născut trei fii“. Şi i s-a pus numele Levi.
35 Şi a rămas încă o dată însărcinată şi a adus pe lume un fiu. Atunci a zis: „De acum îl voi lăuda pe Iehova“. Şi i-a pus numele Iuda. După aceea nu a mai născut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters