Adevarul va va face liberi - Capitolul XI

Socotirea timpului Regele veşniciei stabili o limită lumii vechi a nelegiuiţilor şi o aduse la sfârşit după exact 120 de ani de la pronunţarea judecăţii Sale. (Geneza 6:3). Cu facerea de cunoscut a atotputernicei Sale puteri în potop, Iehova Dumnezeu şterse din existentă creaturile nele­giuite care umpluseră pământul cu violenţă. Prin apele înfu­riate ale potopului, El nu numai curăţi pământul de ei, ci curăţi pământul însuşi, care fusese pătat de sângele pe nedrept vărsat de către cei nelegiuiţi. Pământul pătat putea în mod drept să fie curăţit numai prin sângele acelora care au vărsat sânge. - Numerii 35:33. Creaturile spirituale cereşti, care se materializaseră în trupuri de carne şi exercitară un control direct în afacerile pământului, trebuiră să se întoarcă în lumea spirituală. În acest mod, un astfel de amestec direct al spiritelor din cer în afacerile umane a luat sfârşit. „Fiilor spirituali ai lui Dumnezeu”, care în mod neascultător se căsătoriră cu fetele oa­menilor, nu le-a fost permis să se întoarcă în curţile sfinte ale prezenţei lui Dumnezeu, ci Dumnezeu îi lăsă pe mâna lui Satan, care-i duse într-o adevărată captivitate. Fiind astfel trataţi, ei deveniră „spiritele din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apa un mic număr de suflete, şi anume opt”. - 1Petru 3:19,20. Cu toate acestea, nephilimii, care se răzvrătiră deschis împreună cu Satan, se alăturară din nou rândurilor diavolilor şi demonilor sub Satan prinţul lor, şi pe toţi aceştia Satan îi rândui acum după o nouă formă, simbolizată în profeţia biblică drept „un alt semn în cer”. „Şi iată, s-a văzut un mare balaur roş, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ” - Apocalipsa 12:3,4. Dovada este clară, deci, că pământul şi cerurile simbolice dinainte de potop încetară să mai existe, dar globul nostru, pământul, rămase. Religia fusese ştearsă de pe faţa pământului, prin nimicirea tuturor religioniştilor. La porunca lui Dumnezeu, Noe şi toţi ceilalţi ocupanţi ai corăbiei, păşiră afară pe pământul curăţit. Primul lucru ce urma să fie făcut în afara corăbiei, era să se instituie adorarea lui Iehova Dumnezeu prin Noe, care este o icoană profetică a „sămânţei” femeii, destinată să sfărâme capul Şarpelui. „Noe a zidit un altar lui Iehova; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar. Iehova a mirosit un miros plăcut; şi Iehova zise în inima Sa: Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut”. - Geneza 3:20,21, A.R.V. De altminteri, fiind profetică, arătând lucruri mai mari încă viitoare, această tranzacţie era o împlinire pe scară mică sau în miniatură a cuvintelor lui Lameh la naşterea lui Noe: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Dumnezeu”. Iehova blestemase pământul pe vremea Edenu­lui, deoarece un om perfect devenise nelegiuit; dar acum, toţi urmaşii lui fiind făcuţi păcătoşi şi deci întocmirile gândurilor din inima lor fiind înclinate spre rău din tinereţea lor, Iehova Dumnezeu nu blestemă pământul din pricina stării lipsite de ajutor, în care ei se născuseră. Numai mai târziu, când rasa umană arătă o preferinţă pentru nelegiuire în mod hotărât şi pătă pământul cu sânge nevinovat, aduse Dumnezeu asupra lor un blestem. - Isaia 24:3-6; Maleahi 4:6. Pe vremea când această icoană profetică a fost făcută aici, pământul era curat, nepătat şi neblestemat. Unicii lui lo­cuitori erau drepţi în faţa lui Dumnezeu prin credinţa şi ascultarea lor, şi prin adorarea lui Iehova, hotărâţi să excludă orice demonism sau religie. Într-adevăr, demonii nevăzuţi de sub Satan nu fuseseră nimiciţi, ci li s-a permis să se reorgani­zeze. Cu toate acestea, la acest punct al timpului, Iehova Dumnezeu, prin Cuvântul, reprezentantul Său ceresc, era în relaţii directe cu Noe şi cu dreapta sa familie. Ceruri drepte stăteau prin urmare atunci în legătură cu un pământ drept. Sub asemenea împrejurări, care erau profetice împrejurărilor din lumea nouă, acum aproape, Dumnezeu reînnoi mandatul divin. „Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: „Creşteţi, şi înmulţiţi-vă...; răspândiţi-vă pe pământ, şi înmulţiţi-vă pe el!” - Geneza 9:1,7. Cam un an mai târziu, sau doi ani de la începutul potopului, a fost născut primul copil în împlinirea acestui mandat divin reînnoit. (Geneza 11:10). În decursul timpului, mandatul a fost împlinit nu într-un sens complet, ci într-un sens tipic sau ilustrativ, când cele şaptezeci de generaţii de la Noe şi urmaşii săi au fost aduse în existenţă, după cum sunt numite în Geneza, capitolul zece. Şaptezeci (sau de şapte ori zece, ambele numere simbolizând perfecţiune) reprezintă împlini­rea sau executarea în ce priveşte mandatul. Nimrod, datorită nelegiuirii şi lipsei de copii, nu este socotit, deoarece el nu preumbreşte pe aceia care, într-un oarecare mod, vor avea parte în adevărata şi permanenta împlinire a mandatului divin în lumea nouă. (Geneza 10:8-10; 10:32). Noe, care trăi încă 350 de ani după potop, văzu mandatul executat în mod tipic. Deşi mandatul era reînnoit în primul rând cu el, el nu mai avu copii. Fiii săi şi nurorile sale se înmulţiră. Aşa va fi sub Mai Marele Noe. Spre a arăta că executarea mandatului divin nu însemna naşterea de copilaşi sub stăpânire totalitară pentru scopuri de războaie egoiste şi pângărire a pământului cu sânge, Iehova Dumnezeu stabili cu Noe şi cu fiii săi, deci cu toţi urmaşii lor până astăzi, legământul veşnic cu privire la sfinţenia sângelui, baza vieţii. Prin acest legământ sau declaraţie solemnă a voinţei Dătătorului de viaţă, omul poate ucide animale pentru hrana sa necesară, dar nu poate răpi animalelor viaţa sau sufletul din dorinţa de a ucide. De asemenea, sângele unui ucigaş putea fi vărsat numai de acela pe care Dumnezeu l-a delegat să activeze după chipul Său, adică în calitate de reprezentant şi executor al judecăţilor lui Dum­nezeu. Dumnezeu zise acelora care I se închină Lui: „Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui”. - Geneza 9:3-6. Dacă oamenii ar fi ţinut acest legământ veşnic al sfinţeniei vieţii creaturii, ei nu ar fi pângărit pământul, ci ar scăpa de aducerea blestemului de la Dumnezeu asupra lor, cu nimi­cirea ce urmează blestemului. Ca un semn vizibil al acestui legământ al sângelui, Marele dătător de viaţă instală pe cer curcubeul, care niciodată nu putuse fi văzut de om înainte de potop. „Şi Dumnezeu zise: Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele (suflete vii) nephesh chayyah care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci... Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ. (Geneza 9:12-17, Roth.). Adevărul acestui legământ al curcubeului, fiind aplicat în mod potrivit de puterea lui Dumnezeu la propriul Său timp, va elibera pământul de războaiele ne­drepte, care au lovit omenirea. Masurarea timpului pana in ziua de azi În ceea ce priveşte relaţiile umane, Dumnezeu păstrează cu o precizie de cronometru timpul împlinirii scopurilor Sale. Până ce Dumnezeu nu le descopere servilor Săi devotaţi, este cu neputinţă creaturilor „să ştie timpurile sau soroacele, pe care Tatăl le-a păstrat în stăpânirea Sa”. El hotărăşte timpul pentru fiecare din scopurile Sale când să devină scadent, şi la împlinirea vremii El activează. „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca să căpătăm înfierea”. (Galateni 4:4,5). „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru sub ceruri îşi are ceasul lui”. –Eclesiastul 3:l. Cuvântul divin al adevărului arată cât de nebuni sunt acei învăţători ai „ştiinţei, în mod fals numită astfel”, care învaţă că omul a fost pe această planetă într-o stare de dezvoltare spre perfecţiune de milioane de ani. Asupra numărului exact de ani, aceşti aşa-numiţi „savanţi” nu pot cădea de acord între ei. După potop, cuvântul lui Dumnezeu socoteşte timpul prin generaţiile fiului lui Noe, Sem. Înainte de potop, timpul era socotit de la Adam prin linia lui Set. Prin aceasta este uşor şi simplu să se dovedească că timpul de la crearea lui Adam până la potop era 1.656 de ani, după cum urmează: De la crearea lui Adam până la naşterea lui Set erau 130 ani Apoi până la naşterea lui Enos 105 ani Până la naşterea lui Cainan 90 ani Până la naşterea lui Mahalaleel 70 ani Până la naşterea lui Iared 65 ani Până la naşterea lui Enoh 162 ani Până la naşterea lui Metusala 65 ani Până la naşterea lui Lameh 187 ani Până la naşterea lui Noe 182 ani Până la potop 600 ani De la crearea lui Adam până la potop, după Geneza 5 : 3 - 29,7 : 6 erau 1.656 ani De la începutul potopului până la naşterea, fiului lui Sem, Arpacşad erau 2 ani Până la naşterea lui Selah 35 ani Până la naşterea lui Eber 30 ani Până la naşterea lui Peleg 34 ani Până la naşterea lui Reu 30 ani Până la naşterea lui Serug 32 ani Până la naşterea lui Nahor 30 ani Până la naşterea lui Terah 29 ani Până la moartea lui Terah, timp la care fiul său Avraam, în etate de 75 ani, trecu peste râul Eufrat, în pământul promis 205 ani De la potop până la legământul lui Dumnezeu în Canaan, după darea de seamă din Geneza 11 : 10 - 32,12 : 1 - 7 erau 427 ani Exodul 12:40-43 şi Galateni 3:17 sunt de acord că de la legământul avraamic până la legământul legii lui Iehova cu naţiunea lui Israel, la timpul ieşirii lor din Egipt, erau 430 ani. După aceea urmă pribegia izraeliţilor prin pustie spre ţara Canaanului, timp de 40 de ani, urmată de 6 ani de lupte cu canaaniţii, înainte de împărţirea întregii ţări, izraeliţilor, de câtre judecătorul Iosua. (Iosua 14:5-10; Numerii 1:1; 10:11, 12; 12:16; 13:1-30). După moartea lui Iosua a existat o perioada cu întreruperi, a judecătorilor, a cărei durată Biblia nu o precizează. Cu privire la aceasta apostolul Pavel zice, la Fapte 13:19-22: „Şi după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani. După aceste lucruri, le-a dat judecători, până la proorocul Samuel. Ei au cerut atunci un împărat. Şi timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, din seminţia lui Beniamin; apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe David”. După domnia de patruzeci de ani a lui David, fiul său Solomon deveni rege, şi în al patrulea an al domniei lui începu clădirea templului la Ierusalim. În darea de seamă cu privire la construirea templului, Marele Dumnezeu, care păstrează timpul cu precizie, furnizează ceea ce umple golul de la ieşirea israeliţilor din Egipt şi până la începerea lucrării templului. „În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua”. După aceea, Solomon domni treizeci şi şase de ani. (1Regi 6:1,2; 11:42). În textul original ebraic al acestor versete, numărul anilor este scris în întregime. Abia în primele sute de ani după Cristos, începură să fie folosite litere alfabetice ca simboluri ale numerelor, şi atunci acestea erau folosite numai spre a numerota capitolele şi versetele, dar nu spre a schimba textul original ebraic. Fără vreo altă declaraţie scripturală cu pri­vire la timp, noi acceptăm pe cea din 1Regi 6:1,2, şi con­tinuăm cu socotirea timpului. De la legământul lui Dumnezeu cu Avraam până la Ieşire erau 430 ani De la Ieşire până la începerea zidirii templului 480 ani Până la moartea lui Solomon şi domnia lui Roboam 36 ani Până la domnia lui Abia 17 ani Până la domnia lui Asa 3 ani Până la domnia lui Iosafat 41 ani Până la domnia lui Ioram 25 ani Până la domnia lui Ahazia 8 ani Până la domnia Ataliei 1 an Până la domnia lui Ioas 6 ani Până la domnia lui Amaţia 40 ani Până la domnia lui Ozia 29 ani Până la domnia lui Iotam 52 ani Până la domnia lui Ahaz 16 ani Până la domnia Iui Ezechia 16 ani Până la domnia lui Manase 29 ani Până la domnia lui Amon 55 ani Până la domnia lui Iosia 2 ani Până la domnia lui Ioahaz 31 ani Până la domnia lui Ioiachim 3 luni Până la domnia lui Ioiachin 11 ani Până la domnia lui Zedechia 3 luni Până la pustiirea Ierusalimului 11 ani Până la sfârşitul pustiirii de şaptezeci de ani, în primul an a1 Regelui Cir din Persia 70 ani Până la sfârşitul (timpului vechi) anului 1î. C. 536 ani De la legământul avraamic până la anul 1 î. C 1.945 ani Cifrele de mai sus sunt bazate pe darea de seamă cu privire la regii Iui Israel, aşa după cum e consemnată în 2Cronici, capitolele 12 până la 36. Atât 2Cronici 36:19-23 şi Ezra 1:1-6, cât şi Daniel 5:28-31, sunt de acord că în primul an al domniei sale, Cir permise Iudeilor să plece din Babilon şi să se întoarcă în Ierusalim spre a zidi templul, sfârşindu-se astfel pustiirea de şaptezeci de ani a Iudeii. Este bine stabilit că doi ani după răsturnarea Babilonului în anul 539 î.C. de către Dariu Medul şi nepotul său, Cir Persanul, începu primul an de domnie exclusivă a lui Cir, deci în anul 537 î.C. Totalizând împreună cele trei mari perioade de timp de la crearea lui Adam încoace, avem în faţă următorul tabel: De la crearea lui Adam până la potop erau 1.656 ani De la potop până la legământul avraamic erau 427 ani De la legământul avraamic până la sfârşitul anului 1 î. C. erau 1.945 ani De la crearea lui Adam până la sfârşitul anului î. C. erau 4.028 ani După aceea începu perioada aşa-numită Anno Domini sau A.D. („Anul Domnului”). Socotirea timpului „după Cristos”, prescurtat: d.C. De la începutul anului 1 d.C., până la începutul anului 1944 d.C. sunt 1.943 de ani plini care, adunaţi la tabelul de mai sus, dau măsurarea timpului de la crearea lui Adam până astăzi: De la crearea lui Adam până la sfârşitul anului 1 î. C. erau 4.028 ani De la începutul anului 1 d. C. până la sfârşitul anului 1943 sunt 1.943 ani De la crearea lui Adam până la sfârşitul anului 1943 d. C. sunt 5.971 ani Noi suntem, prin urmare, aproape de sfârşitul celor şase mii de ani de istorie umană, unde împrejurările şi întâmplările înfricoşătoare ce se apropie au fost preumbrite de cele din zilele lui Noe. - Luca 17:26-30.