Adevarul despre Dumnezeu

Cunoaşteţi adevărul despre Dumnezeu? Cum aţi răspunde la această întrebare? Mulţi oameni sunt credincioşi şi se tem de Dumnezeu, dar ştiu prea puţine despre el. Dacă şi dumneavoastră credeţi în Dumnezeu, ce răspuns aţi da la următoarele întrebări? 1. Este Dumnezeu o Persoană? 2. Are Dumnezeu nume? 3. Este Isus Dumnezeul Atotputernic? 4. Îi pasă lui Dumnezeu de mine? 5. Acceptă Dumnezeu toate religiile? La toate acestea, oamenii răspund în fel şi chip. Aşadar, nu-i de mirare că au apărut diverse idei greşite şi mituri despre Dumnezeu! De ce trebuie să cunoaştem răspunsul corect Discutând cu o femeie samariteană credincioasă, Isus Cristos a subliniat că este esenţial să cunoaştem adevărul despre Dumnezeu. Femeia şi-a dat seama că Isus era profet, dar o nedumerea că avea altă religie. Când şi-a exprimat gândurile, Isus i-a spus direct: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi“ (Ioan 4:19–22). Cuvintele lui arată limpede că nu e de-ajuns să fii credincios ca să ştii adevărul despre Dumnezeu.A vrut însă el să spună că niciun om nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu? Nicidecum, deoarece a adăugat: „Închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi cu adevăr, căci astfel de închinători caută Tatăl“ (Ioan 4:23). Vă închinaţi şi dumneavoastră „cu spirit şi adevăr“? Este foarte important să ştim dacă ne închinăm astfel. De ce? Într-o rugăciune, Isus a arătat că trebuie să dobândim cunoştinţă exactă: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Prin urmare, de cunoaşterea lui Dumnezeu depinde chiar perspectiva de a trăi veşnic!Dar putem cunoaşte adevărul despre El? Bineînţeles, căci Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“ (Ioan 14:6). Şi a adăugat: „Nimeni nu ştie cine este Tatăl decât Fiul şi cel căruia Fiul vrea să i-l dezvăluie“ (Luca 10:22).Aşadar, adevărul despre Dumnezeu îl descoperim în învăţăturile lui Isus Cristos. Isus chiar ne asigură: „Voi sunteţi ucenicii mei cu adevărat dacă trăiţi aşa cum vă învăţ eu. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:31, 32, Noul Testament pe înţelesul tuturor). Să vedem cum ar răspunde Isus la cele cinci întrebări de la început. Este Dumnezeu o Persoană? Cum răspund oamenii: ▪ „Este peste tot şi-n toate.“ ▪ „E o inteligenţă, o forţă.“ Cum a răspuns Isus: ▪ „În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri.“ (Ioan 14:2) Isus a arătat că Dumnezeu are, în sens figurat, o locuinţă. ▪ „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume. În afară de aceasta, las lumea şi mă duc la Tatăl.“ (Ioan 16:28) Isus ştia că Dumnezeu este o Persoană şi că trăieşte într-un loc anume. Isus nu a spus că Dumnezeu este o forţă abstractă. El chiar a vorbit cu Dumnezeu şi s-a rugat lui. Deseori l-a numit „Tată ceresc“, expresie care arată ce legătură strânsă avea cu Iehova (Ioan 8:19, 38, 54).E adevărat că „niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu“, că el „este Spirit“, dar asta nu înseamnă că nu are corp sau formă (Ioan 1:18; 4:24). De fapt, Biblia spune: „Dacă este un corp fizic, este şi unul spiritual“ (1 Corinteni 15:44). Concluzia? Iehova are un corp spiritual.Când a fost înviat, Isus „a intrat . . . chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu“ (Evrei 9:24). Din acest verset înţelegem că Dumnezeu locuieşte undeva şi că e o Persoană, nu o forţă abstractă ce se găseşte pretutindeni. Dar cum îşi face Dumnezeu simţită prezenţa peste tot? El îşi trimite spiritul sfânt, sau puterea în acţiune, oriunde în univers. Aşa cum un tată iubitor îşi întinde mâna pentru a-şi mângâia şi proteja copilul, Iehova „îşi întinde mâna“, sau îşi trimite spiritul sfânt, pentru a-şi realiza scopul (Psalmii 104:30; 139:7).Mai mult, el are personalitate, are sentimente. Unele lucruri îi plac, altele îi displac. De pildă, Biblia ne dezvăluie că Iehova îşi iubeşte slujitorii, se bucură de lucrările sale, urăşte idolatria şi suferă din cauza răutăţii omului (Geneza 6:6; Deuteronomul 16:22; 1 Regi 10:9; Psalmul 104:31). Iar în 1 Timotei 1:11 este numit ‘fericitul Dumnezeu’. Nu-i aşa că putem ajunge să-l iubim din toată inima, potrivit cuvintelor lui Isus? (Marcu 12:30) Are Dumnezeu nume? Cum răspund oamenii: ▪ „Numele lui este Domnul.“ ▪ „Nu are nume.“ Cum a răspuns Isus: ▪ „Voi aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău».“ (Matei 6:9) Isus i-a învăţat pe oameni că Dumnezeu are nume. ▪ „Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi mai face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în unitate cu ei.“ (Ioan 17:26) Isus a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu. ▪ „Nu mă veţi mai vedea nicidecum până nu veţi zice: «Binecuvântat este cel care vine în numele lui Iehova!».“ (Luca 13:35; Psalmul 118:26) Isus a folosit numele lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi ne revelează numele său: „Eu sunt Iehova. Acesta este numele meu“ (Isaia 42:8, Sânta Scriptură, 1874). Forma ebraică a numelui divin este redată cel mai frecvent în limba română prin „Iehova“. De fapt, acest nume unic apare de mii de ori în manuscrisele vechi ale Scripturilor, mult mai des decât oricare alt nume biblic.La întrebarea „Care este numele lui Dumnezeu?“, unii ar putea răspunde „Domnul“. Aceasta însă ar fi ca şi cum la întrebarea „Cine a câştigat alegerile?“, am răspunde „Candidatul“. Astfel de răspunsuri sunt vagi deoarece cuvintele „Domnul“ şi „candidatul“ nu sunt nume. Dumnezeu şi-a dezvăluit numele ca să-l putem cunoaşte mai bine. Să ilustrăm: În funcţie de situaţie, i-am putea spune cuiva domn, şef, tată sau bunic. Aceste denumiri transmit ceva despre persoana respectivă. Dar numele ei ne aduce în minte tot ce ştim despre ea. În mod asemănător, titlurile Domn, Atotputernic, Tată şi Creator spun ceva despre lucrările lui Dumnezeu. Însă doar numele său, Iehova, ne aminteşte tot ce cunoaştem despre el. Aşadar, am putea spune că-l cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu dacă nu-i ştim nici măcar numele?Totuşi, Biblia arată că trebuie şi să folosim numele divin, căci „oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat“ (Romani 10:13; Ioel 2:32). Este Isus Dumnezeul Atotputernic? Cum răspund oamenii: ▪ „Da, Isus este Dumnezeul Atotputernic.“ ▪ „Isus este întruparea lui Dumnezeu pe pământ.“ Cum a răspuns Isus: ▪ „Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât mine.“ (Ioan 14:28) Isus a recunoscut că nu este egalul lui Dumnezeu. ▪ „Eu urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru.“ (Ioan 20:17) Isus a arătat că Dumnezeu era altă Persoană. ▪ „N-am vorbit de la mine, ci Tatăl, care m-a trimis, mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc.“ (Ioan 12:49) Învăţăturile lui Isus proveneau de la Tatăl, nu de la el. Isus a spus că era Fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeul Atotputernic. Dacă el ar fi fost Dumnezeu, cui s-a rugat când a fost pe pământ? (Matei 14:23; 26:26–29) Doar nu s-a prefăcut că vorbea cu altcineva!Când doi discipoli i-au cerut poziţii privilegiate în Regat, Isus le-a zis: „A sta la dreapta şi la stânga mea nu este un lucru pe care eu să-l dau, ci este pentru aceia pentru care le-a fost pregătit de Tatăl meu“ (Matei 20:23). Oare i-a minţit spunându-le că n-are autoritatea de a le îndeplini dorinţa? Nici pe departe! De fapt, a recunoscut cu umilinţă că numai Dumnezeu poate lua astfel de decizii. Chiar a menţionat că unele lucruri nu le ştia nici el, nici îngerii, ci doar Tatăl său (Marcu 13:32).I-a fost Isus inferior lui Dumnezeu doar cât a trăit pe pământ? Nu. Biblia arată că i-a fost supus lui Dumnezeu şi după înviere. Iar apostolul Pavel ne aminteşte: „Capul lui Cristos este Dumnezeu“ (1 Corinteni 11:3). Mai mult, în viitor, „când Cristos va fi câştigat, în cele din urmă, bătălia împotriva duşmanilor săi, el, Fiul lui Dumnezeu, se va supune şi el sub ordinele Tatălui său, pentru ca Dumnezeu, care i-a dat victoria asupra tuturor celorlalte lucruri, să fie mai presus de toţi“ (1 Corinteni 15:28, Noul Testament pe înţelesul tuturor).Evident, Isus nu este Dumnezeul Atotputernic. Iată de ce l-a numit pe Tatăl „Dumnezeul meu“ (Revelaţia 3:2, 12; 2 Corinteni 1:3, 4). Îi pasă lui Dumnezeu de mine? Cum răspund oamenii: ▪ „Dumnezeu are treburi mai importante decât să se gândească la problemele mele.“ ▪ „Nu cred că-i pasă cu adevărat de mine.“ Cum a răspuns Isus: ▪ „Nu se vând cinci vrăbii cu doi bănuţi? Totuşi, niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Dar chiar şi perii capului vă sunt toţi număraţi. Nu vă temeţi! Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.“ (Luca 12:6, 7) Isus a învăţat că lui Dumnezeu îi pasă de noi. ▪ „Nu vă îngrijoraţi deci niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă pe toate acestea naţiunile le caută stăruitor. Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri.“ (Matei 6:31, 32) Isus era convins că Dumnezeu ştie de ce avem nevoie. Biblia arată clar că lui Dumnezeu îi pasă de noi (Psalmul 55:22; 1 Petru 5:7). Dacă aşa stau lucrurile, de ce există atât de multă suferinţă? Dacă Dumnezeu ne iubeşte şi este atotputernic, de ce nu-i pune capăt?Răspunsul are legătură cu un adevăr ştiut de prea puţini oameni: Satan Diavolul este conducătorul acestei lumi nelegiuite. Când l-a ispitit pe Isus oferindu-i toate regatele lumii, Satan a spus: „Îţi voi da autoritate peste toate acestea şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau eu“ (Luca 4:5–7).Dar cum a ajuns Satan conducătorul lumii? Când primii noştri părinţi, Adam şi Eva, i-au întors spatele lui Dumnezeu ascultând de Satan, ei au ales de fapt ca Diavolul să le fie conducător. De atunci, Iehova a permis ca timpul să dovedească eşecul lamentabil al conducerii lui. Deşi nu i-a obligat pe oameni să-I slujească, Iehova le-a deschis calea reîntoarcerii (Romani 5:10).Întrucât ne iubeşte, Dumnezeu l-a trimis pe Isus să ne elibereze de sub jugul lui Satan. În curând, Isus îl ‘va reduce la nimic pe cel care are mijloacele de a cauza moartea, pe Diavol’ (Evrei 2:14). Astfel ‘îi va distruge lucrările’ (1 Ioan 3:8).În final, pământul va deveni paradis, iar Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii [oamenilor] şi moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară [vor fi] trecut“ (Revelaţia 21:4, 5). Acceptă Dumnezeu toate religiile? Cum răspund oamenii: ▪ „Toate religiile duc la Dumnezeu.“ ▪ „Nu contează ce crezi cât timp eşti sincer.“ Cum a răspuns Isus: ▪ „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc.“ (Matei 7:13, 14) Isus nu considera că toate religiile duc la Dumnezeu. ▪ „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău, n-am scos noi demoni în numele tău şi n-am făcut noi multe lucrări de putere în numele tău?» Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“ (Matei 7:22, 23) Isus nu-i aprobă pe toţi cei care pretind că-l urmează. Oamenii credincioşi ţin mult la convingerile şi tradiţiile lor. Însă ce-ar trebui să facă dacă învăţăturile în care cred nu sunt în armonie cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu? Adresându-se conducătorilor religioşi, Isus a subliniat cât de periculos este să urmăm tradiţii omeneşti: „Aţi anulat cuvântul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre“. Apoi a citat următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima lor este departe de mine. În zadar mi se închină ei, fiindcă îi învaţă pe oameni doctrine care sunt porunci omeneşti“ (Matei 15:1–9; Isaia 29:13).Însă la Dumnezeu nu contează doar convingerile, ci şi faptele noastre. Iată ce spune Biblia despre oamenii care pretind că I se închină: „Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl reneagă prin lucrările lor“ (Tit 1:16). Iar despre majoritatea celor de azi, ea afirmă: „În locul închinării la Dumnezeu, vor prefera plăcerile, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Să nu ai nimic de-a face cu ei“ (2 Timotei 3:4, 5, Noul Testament pe înţelesul tuturor). Este bine să fim sinceri, dar nu e suficient. Aceasta pentru că cineva poate crede cu sinceritate într-o învăţătură greşită. Avem deci nevoie de cunoştinţă exactă despre Dumnezeu (Romani 10:2, 3). Trebuie să ne-o însuşim şi să trăim potrivit ei ca să-I fim plăcuţi (Matei 7:21). Prin urmare, religia adevărată presupune motivaţii sincere, convingeri corecte şi acţiuni drepte. Iar a acţiona drept înseamnă a înfăptui zi de zi voinţa lui Dumnezeu (1 Ioan 2:17).