Armaghedonul, războiul lui Iehova

Oamenii din lumea întreagă se tem de un alt război global. Ei se tem pentru că au experimentat deja două războaie mondiale. Ei se tem pentru că vor fi folosite arme atomice. Ei se tem pentru că se pare că nu există nicio cale de scăpare. Dar ceea ce majoritatea oamenilor nu realizează este că ne ameninţă ceva mult mai teribil decât oricare alt război internaţional: Armaghedonul!

Armaghedonul va fi întru totul diferit, separat şi distinct faţă de orice presupus al III-lea Război Mondial, declanșat sau purtat de oamenii simpli. Armaghedonul nu va fi un război între grupările națiunilor de est și vest. Nu va fi comunism contra capitalism. Nu va fi o revoltă a maselor muncitoare împotriva claselor conducătoare. Nu, Armaghedonul va fi bătălia Dumnezeului cel Atotputernic, marele și teribilul război, când Iehova Dumnezeu va distruge în mod complet națiunile și împărățiile care se opun și luptă împotriva guvernării Sale teocratice.Armaghedonul nu va fi un război local limitat la valea Meghido din Palestina. Harmaghedon sau Armaghedon înseamnă “Muntele Adunării trupelor”, și se referă în mod simbolic la organizația capitală a Sionului unde Iehova Dumnezeu a întronat pe Isus Cristos ca și conducătorul drept al pământului. Acel mare eveniment istoric a avut loc în anul 1914.

Deci este împotriva regatului stabilit sub Cristos că națiunile aflate sub controlul Diavolului și al demonilor acestuia, se adună acum pentru un asalt final nebunesc dar inutil. Psalmistul zice: “Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: "Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!" - Cel ce stă în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte, şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând: "Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt." – Psalmii 2:1-6. ”

Furtuna care se pregătește

Ei nu realizează, dar eforturile grăbite ale conducătorilor din 1914, de a forma ligi ale națiunilor, de a crea confederații, de a întocmi pacte emisferice și acorduri internaționale, și de a-și pune puterea în ceea ce numesc ei Națiuni Unite sub o Nouă Ordine Mondială - toate aceste aranjamente unind națiunile într-un bloc solid în opoziție cu împărăția lui Cristos sunt în împlinirea directă a profeției divine înregistrată cu mult timp în urmă. Și la fel de sigur cum am văzut națiunile formând aceste confederații, la fel de sigur le vom vedea zdrobite în bucăți la Armaghedon! “Adunați-vă, voi popoare”, a declarat profetul, “și veți fi zdrobite în bucăți” “Pregătiți-vă de luptă și veți fi zdrobiți în bucăți”. “Faceți planuri câte vreți căci nu se va alege nimic de ele!” - Isaia 8:9,10.Ați observat potopul copleșitor al propagandei demonice care continuă să crească de la Primul Război Mondial, cuvintele pompoase făcând vâlvă ca din gâtlejele unor broaște-bou umflate?
Așa cum a fost prezis în profeția biblică, acest gen de propagandă este inspirată de demoni, scopul fiind acela de a alinia pe toți de partea diavolului pentru războiul universal al Armaghedonului. “Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Har–Magedon (Armaghedon).” - Apocalipsa 16:13, 14, 16.

Cea mai mare bătălie a tuturor timpurilor se apropie cu repeziciune iar forțele împotrivitoare ale răutății au doar puțin timp să se pregătească pentru aceasta. Iehova le spune în mod batjocoritor: “Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie, toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică: "Sunt tare!" Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! … Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur.” - Ioel 3:9-12.

Cum se va desfășura Războiul final

Armaghedonul va izbucni la fel de neașteptat cum a inundat pământul potopul din zilele lui Noe; la fel de neașteptat ca săgețile de foc care au căzut din cer și au șters de pe fața pământului cetățile Sodoma și Gomora în zilele lui Lot.Când înregimentarea națiunilor va fi completă și se vor simți invincibili, în siguranță și în mod pașnic fortificați, atunci va fi timpul când vor face cea mai mare greșeală a lor, așa cum declară apostolul Pavel: “Când vor zice: "Pace şi linişte!" atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3)

Când va fi ziua și ceasul cand va izbucni această mare bătălie?

Noi nu putem cunoaște acest lucru și nici nu vom face previziuni cu privire la aceasta. Însă ceea ce putem afirma, este că semnele Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la vremurile pe care le trăim dovedesc că Războiul Său este aproape.Iehova, un războinic fără pereche, știe bine valoarea surprizei și se folosește din plin de ea, nu într-un scurt atac fricos, ci dând mai întâi atenționare completă și apoi lovind dușmanii încăpățânați atunci și acolo unde aceștia se așteaptă mai puțin. “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul (Conducătorul de oști al lui Iehova), ci numai Tatăl.” - Matei 24:36.În acele zile urâciunea pustiitoare a “creştinătăţii”, Organizația Națiunilor Unite, va sta în mod arogant în locul sfânt. Atunci Dumnezeu va face ca pustiirea să se întoarcă asupra ei. El va lovi cu dezordine rândurile duşmanului. Puterile docile până atunci politice şi comerciale, se vor trezi şi vor pricepe cum le-a înnebunit religia organizată. Ele se vor răzbuna pe organizaţia religioasă. „Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara, vor urâ pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-i aducă la împlinire voinţa Sa: să se învoiască pe deplin să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu”. (Apocalipsa 17:16,17). Astfel, întâi va veni pustiirea religiei organizate. Pustiirea puterilor politice apăsătoare şi a lacomilor traficanţi comerciali, precum şi a falşilor îndrumători ai omenirii, va urma după aceea. Nimicirea lor va fi permanentă. Profeţia lui Ieremia, capitolul douăzeci şi cinci, prezice că nici o naţiune nu va scăpa să bea paharul meritat al mâniei divine şi că „cei pe care-i va ucide Iehova în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt”.

Ce măcel îngrozitor va fi! Toată oștirea îngerească a cerului împresurând atât hoardele vizibile cât și pe cele invizibile ale celor răi! Cum va fi purtat un astfel de război supranatural, nu știm, dar Biblia spune ceva despre rezultatele înspăimântătoare. “Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură.” - Ezechiel 38:21-23; Zaharia 14:12.Este adevărat că acest pământ va dăinui pe vecie, totuși forțele cosmice desfășurate împotriva organizației diavolului vor zgudui pământul din temelii. Transformarea fundului oceanelor va cauza valuri seismice care vor mătura uscatul, având consecințe teribile. Furtuni îngrozitoare atât de cumplite încât vor întuneca lumina soarelui; ploi de meteoriți și furtuni electrice vor lumina cerul. Nu este sigur dacă vreo formă de energie va fi eliberată în luptă, dar Creatorul atomului, dacă alege să facă așa, va convinge fără îndoială pe aroganții oameni de știință că bombele lor atomice sau plănuitele lor bombe cu hidrogen sunt doar niște focuri de artificii în fața Lui.

Doar sa ne gandim că cel mai mare cutremur al secolului XX, care a lovit regiunea Assam și nordul Indiei în 1950 și care echivala cu explozia simultană a 1.100.000 de bombe atomice, fiecare din ele având 20.000 tone de exploziv TNT, totuși nimeni pe o rază de câteva mile distanță nu a simțit pământul tremurând sub picioare. La Armaghedon, Iehova declară că va zgudui puternic întreg pământul. Ce putere nemărginită va fi aceea care va schimba fața tuturor continentelor!

Avanpremiere istorice

În plus față de aceste profeții directe, Iehova spune că El va merge înainte și va lupta în Armaghedon “ca atunci când a luptat în ziua bătăliei”, cu mult timp în urmă. Astfel de ocazii din trecut au fost ilustrații tipice ale războiului final. “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit. Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile; căci am aflat de la Iehova, Dumnezeul oştirilor, că nimicirea întregii ţări este hotărâtă.” - Isaia 28:21, 22; Zaharia 14:3.Asa cum Iehova a șters din existență sistemul de lucruri din zilele lui Noe, tot așa va distruge și sistemul prezent. Iehova a prins și înecat puternicele forțe militare ale primei puteri mondiale, Egiptul, ca și cum acestea ar fi fost niște șobolani. Din nou, într-o singură noapte, a ucis așa-numitele forțe invincibile ale lăudărosului Sanherib, pe toți cei 185.000! Când forțele lui Iosua luptau în folosul gabaoniților, Iehova a deschis pur și simplu cerurile și a aruncat pietre mari de grindină, omorând mai mulți decât fuseseră uciși cu sabia. Cu privire la deruta lui Sisera și a armatei sale puternic mecanizate, citim: “Din ceruri se luptau, de pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera. Pârâul Chison i-a luat, pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison!” Încă o performanță la scală globală se așteaptă la Armaghedon, “Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este IEHOVA, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul”. - Iosua 10:6-14; Judecători 5:20, 21; Psalmii 83:9-18; Isaia 37:33-38.

Vei fi tu printre supraviețuitori?

În acest război iminent, armele atomice moderne se vor dovedi cu siguranță dezamăgitoare pentru toți aceia care își pun încrederea în ele; de asemenea toate mijloacele umane pentru protecție. Profeția spune că ei chiar dacă sapă în pământ pentru a se ascunde, ca în buncăre, sau dacă încearcă să evadeze în înălțimile cerești, cu avioane supersonice cu reacție, ori încearcă să fugă sub mare cu submarine, tot vor fi ajunși din urmă și distruși. “Nici argintul nici aurul nu va fi capabil să îi scape în ziua mîniei lui Iehova.” - Amos 9:1-4; Zaharia 1:18.Măcelul și distrugerea în Armaghedon vor fi atât de copleșitoare încât vor depăși închipuirea umană. Păsările care se hrănesc cu stârvuri și animalele sălbatice din pădure și din grădinile zoologice au fost invitate deja la ospățul cu milioanele de cadavre de bărbați, femei și copii ale celor mari și puternici la fel ca și ale celor cărora le-au servit. - Ieremia 25:33; Ezechiel 9:5, 6; Apocalipsa 19:17, 18, 21.Bine, dar aceasta înseamnă că nu va exista speranță de supraviețuire? Ba da! Deoarece Iehova a promis în mod credincios că îi va scăpa cu viață și îi va proteja pe cei care s-au devotat pe deplin Lui, așa cum a fost ilustrat de Noe, Lot, Rahav și toată casa lor. În loc să își pună încrederea în prinții acestei lumi, aceștia caută dreptatea și blândețea și își pun toată încrederea în Iehova, iar lor le este făcută promisiunea: “Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.” - Psalmii 146:3; Proverbe 3:5, 6; Țefania 2:3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters